Cum se transformă relația ta de cuplu după ce îți descifrezi propriul limbaj al dragostei

Cum se transformă relația ta de cuplu după ce îți descifrezi propriul limbaj al dragostei

Lorena Pintilie

Cea mai întâlnită problemă într-o relaţie este bariera comunicării. Toată lumea experimentează iubirea într-un mod diferit şi este extrem de uşor să ratezi semnele atunci când vrei să arăţi că îţi pasă” - Gary Chapman.

De câte ori ţi s-a întâmplat să întâlneşti pe cineva care ţi s-a părut că te înţelege în totalitate, ca mai apoi să realizezi că lucrurile nu stau chiar aşa cum ai crezut iniţial, astfel că persoana de lângă tine ajunge să te dezamăgească din simplul motiv că nu a existat reciprocitatea pe care o așteptai? Sau pur și simplu te-a dezamăgit pentru că nu a fost acolo pentru tine în acelaşi mod în care ai fost şi tu pentru ea?

Da, probabil că majoritatea dintre noi am trecut printr-o astfel de experiență, dar important este să înțelegem unde greșim și cum putem să remediem aceste situații. Unul dintre sutele de răspunsuri pe care le cauți se află chiar în interiorul tău și iese la iveală doar atunci când vei afla cu adevărat care este modul în care iubești și îți place să fii iubit. Nu te-ai gândit la asta, nu-i așa?

Privește puțin în retrospectivă și amintește-ți cât de multă durere şi cât de multe dificultăţi ai îndurat tocmai din cauza oamenilor pe care îi iubești. Știai că această durere a fost provocată de faptul că cei din jurul tău nu au înţeles modul în care doreşti să ţi se arate iubirea? 

Ei bine, din păcate, de-a lungul vieţii vei da peste oameni cu care vei rezona extraordinar la început, dar pe parcurs lucrurile se vor schimba doar din simplul fapt că ambii veți descoperi că vă exprimați diferit limbajul iubirii. De exemplu, poate ţie îţi place să primeşti şi să cumperi cadouri sau să faci surprize, pe când partenerul tău nu rezonează cu acest tip de manifestare a iubirii, ci preferă comunicarea directă sau afecțiunea arătată prin mângâieri. Cu toate că sunteți diferiți din punctul acesta de vedere, nu faceți o tragedie din asta, ci, în schimb, învățați ceea ce vă face fericiți și puneți-o în aplicare!

Probabil, una dintre cele mai enigmatice lecţii pentru cei aflaţi într-o relaţie este că fiecare persoană are propriul fel de a iubi, care diferă de la om la om. Doar pentru că cineva nu îşi arată iubirea prin acelaşi limbaj ca tine nu înseamnă că nivelul de dragoste şi grijă pe care ţi-o poartă nu este reciproc. Ține minte: în momentul în care vei înțelege pe deplin că suntem diferiți, lucrurile vor deveni mult mai simple.

În drumul tău prin viață, sper să primești dragostea pe care o meriți și de care are întreaga ta ființă nevoie

Cele cinci limbaje ale iubirii

Potrivit scriitorului Gary Chapman, care a publicat cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii”, există cinci tipuri de limbaje prin care fiecare individ îşi exprimă iubirea:

  1. Cuvinte de afirmare (oamenii care îşi arată iubirea şi aprecierea prin cuvinte);
  2. Acte de serviciu sau de caritate (cei care consideră că cel mai bine îşi exprimă iubirea prin modul în care acţionează faţă de ceilalţi);
  3. Primirea şi oferirea de cadouri (cei care pun preţ pe angajamentul financiar faţă de cei din jur, adoră să primească şi să ofere cadouri);
  4. Timp de calitate (aici se încadrează persoanele care consideră că timpul de calitate petrecut împreună cu cel iubit este cea mai bună dovadă a dragostei);
  5. Atingerea fizică (persoanele care îşi exprimă dragostea prin apropiere şi atingere fizică).

Pentru a avea prietenii şi relaţii de succes, mai întâi trebuie să îţi cunoşti propriul limbaj al dragostei. Cum poți face asta? Foarte simplu, pune-ți următoarele întrebări: „Ce te face cel mai fericit? Care este cel mai frumos gest de tandreţe, apropiere şi iubire? Ce îţi place să oferi şi ce îţi place să primeşti? În ce fel îţi place să primeşti dragoste?”

Știi să răspunzi la întrebările acestea? Dacă nu, atunci încă nu te-ai descoperit în totalitate și mai trebuie să cauți răspunsurile potrivite. 

Gary Chapman spune că „pentru a fi mulţumit de relaţiile tale, indiferent că este vorba de prietenii sau relaţie amoroasă, este imperativ necesar să cunoşti şi să te familiarizezi cu limbajul iubirii pe care tu îl preferi”. În acest fel vei putea vorbi cu uşurinţă cu cei dragi despre ce te face să te simţi cel mai iubit, sugerându-le o direcţie spre care să se orienteze atunci când se raportează la tine. Îți place să petreci timp cu cei dragi și să îți faci amintiri cu ei? Atunci exprimă acest lucru, astfel încât ceilalți să își facă timp pentru tine. „Comunicarea este cheia pentru a putea naviga în diferite limbaje ale iubirii și a le utiliza în mod corespunzător în relațiile tale”, mai adaugă autorul.

INTERVIU | psiholog Daniela Dumitrescu descifrează limbajul iubirii! "Mă iubește sau nu mă iubește?"

Cât de important este să îţi cunoşti limbajul iubirii

De asemenea, autorul consideră că cel mai eficient mod de a uşura comunicarea dintre noi şi cei dragi este să învăţăm constant despre ce ne face fericiţi.

Deci, învaţă despre tine! Şi odată ce vei face asta, încurajează-i şi pe cei din jurul tău să procedeze la fel. Dacă şi ei sunt la fel de dispuşi, înseamnă că dorinţa lor de a aprofunda relaţia pe care o au cu tine va creşte negreşit. Comunică despre ceea ce te face să te simţi iubit şi întreabă-i şi pe cei dragi care este limbajul prin care ei îşi exprimă dragostea, iar apoi acţionaţi în consecinţă.

A fi conştient de propriul limbaj al dragostei şi a-i face pe ceilalţi din jurul tău conştienţi, de asemenea, va transforma pe deplin relațiile pe care le-ai legat cu cei dragi. E simplu, nu-i așa? O simplă discuție despre acest subiect cu partenerul tău poate schimba aşteptările, uneori nerealiste, pe care le ai faţă de el/ea, sau invers, iar apoi poți acționa conform așteptărilor realiste pe care ți le-ai format în urma discuției.

Totuși, nu uita că, chiar dacă perechea ta își exprimă iubirea diferit față de cum o faci tu, nu înseamnă că este greșit! Fiecare mod de manifestare a iubirii este special, nu există un limbaj al iubirii mai „corect” sau mai „bun” decât celelalte. Cu toate acestea, pentru a fi apreciat, cel mai bine ar fi să te înconjori de oameni care să aprecieze tipul tău de manifestare a limbajului iubirii şi care să te ajute să-ţi atingi cel mai înalt potenţial.

Nu pierde timpul și începe astăzi să îți pui toate aceste întrebări, astfel încât să afli cât mai repede care este tipul tău de limbaj al iubirii. Ulterior, întreabă-ți partenerul, prietenii, familia, cum doresc să primească iubirea și răspândește dragoste peste tot în jurul tău! 

Unde îți vei întâlni dragostea vieții, în funcție de limbajul iubirii pe care îl folosești

Surse foto: Unsplash

Surse articol: Collective World

Articolul urmator
Ce este „bărbatul Sigma” și cum îți dai seama că te-ai îndrăgostit de un astfel de om
Ce este „bărbatul Sigma” și cum îți dai seama că te-ai îndrăgostit de un astfel de om
Cum te percep barbatii dupa prima intalnire?
Incepe quiz
Cum te percep barbatii dupa prima intalnire?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - cuplu

    1. 5 trucuri prin care să scapi din rutina din viața de cuplu (1674 vizite)