4 semne că trebuie să-ți reevaluezi viața și să spui „STOP și de la capăt!”

4 semne că trebuie să-ți reevaluezi viața și să spui „STOP și de la capăt!”

Lorena Pintilie

Nu există om care să își dorească să renunțe la ceea ce e al lui, mai ales dacă vine vorba de o relație de lungă durată și, implicit, de persoana la care ține. Nimeni nu își dorește să piardă sau să recunoască faptul că a fost învins/ă. Însă, mai devreme sau mai târziu vei trece și tu prin asta. Vei vedea că viața îți va arunca obstacole în cale și te va sili să recunoști că, cel puțin de data aceasta, ai pierdut. Dar chiar și așa, important este să descoperi că aceste obstacole nu sunt puse în calea ta pentru a te face să pierzi, ci din contră, ele sunt așezate meticulos de soartă pentru a te ajuta să crești. Tu știi cum să treci peste obstacolele menite să te facă să înveți?

Piedicile puse în calea ta sunt, de fapt, semne pe care trebuie să le vezi, să le înțelegi și cu ajutorul cărora să te dezvolți. Practic, oricât de clișeistc ar suna, acest rău îți poate face bine. Te întrebi de ce? Avem noi un răspuns cât se poate de clar: pentru că te ajută să înveți cum e să trăiești cu adevărat. Dacă simți că te confrunți cu aceste piedici, este timpul să faci un pas în spate și să reevaluezi situația în care te afli, căci, fără să știi, probabil că e momentul să o iei de la capăt.

Cele patru semne care îți spun „STOP și de la capăt!”

1. Nu îți poți aminti ultima dată când ai fost fericit/ă

Îți amintești oare ziua sau momentul în care te-ai simțit cu adevărat fericit/ă? Sau fiecare zi pare trasă la indigo? Te trezești, mergi la muncă, te întorci la casa ta „anostă” și te uiți la un film, așteptând să te ia somnul și să vină ziua de mâine, care probabil se va desfășura la fel. Oare această viață fadă, insipidă și incoloră te face cu adevărat fericit/ă? Sau trăiești în funcție de cum vin zilele, fără să te gândești prea mult la ceea ce faci și la ceea ce îți dorești? Și, dragul nostru/draga noastră, ți se pare normal să trăiești de la o zi la alta fără să bagi în seama vocea eului tău interior care strigă după o schimbare?

Poate că voi sfârși singur/ă. Și poate că este în regulă să nu am un partener de viață

Ascultă-ți vocea interioară și bazează-te pe instinctul care îți repetă în continuu că e timpul să faci o schimbare. De ce? Pentru că meriți să fii fericit/ă! Dacă locul în care te afli acum nu îți aduce fericire, pleacă! Dacă oamenii de care te înconjori nu îți sunt cu adevărat dragi și nu te respectă suficient, părăsește-i! Este perfect în regulă să recunoști că ceva nu mai funcționează și să îți dorești să schimbi macazul. Însă cel mai important este să acționezi în cauză și să începi să te pui pe primul loc!

2. Simți că nu mai ai energie pentru nimic

Îți dai seama că lucrurile nu merg așa cum ar trebui când te uiți la poze cu tine și realizezi că zâmbetul tău nu exprimă nimic, ba mai mult, sclipirea de altă dată din ochii tăi a dispărut cu totul. Oare cum s-a ajuns la asta? În plus, de fiecare dată când începi un proiect nou sau faci ceva inedit pentru prima dată, entuziasmul nu mai există. Unde a dispărut pasiunea pentru lucrurile noi din viață? Pasiunea este combustibilul de care ai nevoie pentru a continua să mergi mai departe. Fără pasiune și fără energie vei ajunge într-un punct în care nimic nu te mai mulțumește, ba mai mult, îți vei pierde identitatea.

Odată risipite energia și pasiunea, vei pierde din vedere toate lucrurile pe care doreai să le faci la un moment dat, căci motivul principal pentru care ți-ai dorit să le faci s-a estompat, poate chiar a dispărut. Iar acum, ceea ce a fost odată o flacără vie s-a transformat într-o pâlpâire fără vlagă. Acum, oricât de mult ți-ai dori să o aprinzi nu vei mai putea stârni același foc.

Poate că locul de muncă pe care ți l-ai dorit atât și pe care l-ai obținut s-a dovedit a fi plictisitor. Sau poate că hobby-ul în care ai investit de-a lungul timpului nu îți mai aduce satisfacție. Orice ar fi, trebuie să îți dai seama că nu îți mai produce bucurie, nu mai ai energie și pasiune și ar fi mai bine să te îndepărtezi. Amintește-ți mereu că ai nevoie de noutate pentru a menține flacăra pasiunii și a energiei vie.

3. Ți-ai epuizat toate opțiunile și ceva tot nu pare să fie în regulă

Ascultă-ți instinctul! Acesta „te cunoaște” mai bine decât crezi tu. Dacă mintea și sufletul tău strigă din toți rărunchii „Pleacă! Nu ești fericit/ă!”, înseamnă că ar trebui să ții cont. Sentimentul de gol în stomac pe care îl ai când mergi la muncă și știi că nu ai rezolvat toate task-urile căci nu te-ai putut concentra sau senzația de furnicături în tălpi atunci când îți scrie din nou persoana cu care ai tot avut certuri de-a lungul timpului sunt semne clare că instinctul tău caută să te avertizeze de ceva. 

Fată care își flutură părul în vânt, șuvițele acoperindu-i fața

Vei ajunge uneori la un punct în viața ta în care nimic din ceea ce faci nu pare să îndrepte lucrurile. Vei simți că toată lumea este dezamăgită de tine. Vei crede că nu te vei mai îndrăgosti cu adevărat, ba chiar că nu meriți această iubire, căci ai tot încercat să o păstrezi, dar mereu dispare. Sau că nu vei mai găsi niciodată un alt loc de muncă sau că situația ta actuală va fi cea mai bună pe care o vei avea vreodată. Dar acesta este doar sfârșitul unui capitol. Te poți agăța de lucrurile pe care le consideri importante acum sau le poți da drumul în căutarea lucrurilor care te vor face cu adevărat fericit/ă. În noul capitol al vieții, vei putea în sfârșit să te scuturi de negativitate, de durere și de furie. Îți vei permite într-un final să trăiești viața pe care ți-ai dorit-o mereu, pentru că în sfârșit vei înceta să te împotmolești și vei zbura spre noi orizonturi.

Nu este nicio rușine să alegi să mergi mai departe. Nu este nicio rușine să realizezi propria valoare și să vrei să faci tot ce îți stă în putință pentru a investi în ea. Nu ai avut niciodată nevoie de această relație sau de acest loc de muncă pentru a fi complet/ă. Tu ai fost întotdeauna tot ceea ce ai avut nevoie. Tu ești suficient. Și este în regulă să accepți și să crezi în sfârșit în acest fapt.

10 mantre zilnice care îți vor reduce la tăcere criticul interior

4. Ești epuizat/ă mental și emoțional

Ești mereu obosit/ă și ai impresia că niciun fel de odihnă nu te-ar putea ajuta, însă să știi că majoritatea persoanelor trec prin asta. Nopțile târzii și stresul sunt inevitabile, dar chiar și așa, epuizarea poate fi evitată.

Știm că te simți uneori la capătul puterilor, că nu poți face față problemelor și că ești pe punctul de a ceda nervos. Ai plâns, ai fost plin/ă de frustrări și ai avut impresia că nu vei ieși niciodată din această stare, dar o vei face, te asigurăm. Poate că epuizarea este adânc înrădăcinată în sufletul tău și ți se pare imposibil să scapi de ea, însă ești mai puternic/ă decât crezi.

Dacă ai ajuns în punctul în care fiecare zi te lasă secătuit/ă și îți este greu să îți aduci aminte care este scopul tău în viață, înseamnă că trebuie să reevaluezi situațiile prin care treci și să pui piciorul în prag. Așează-te și ia-ți puțin timp ca să te gândești la cauzele stărilor tale. Acest tip de epuizare mentală și emoțională nu este un mod de a-ți trăi viața și o știi prea bine. Meriți mai mult decât suferință, epuizare și frustrări! Recunoaște că nu te afli într-o relație bună cu tine însuți/însăți. Nicio persoană nu ar trebui să fie nevoită să dea tot ce are pentru a face ca ceva să funcționeze. Dacă dai tot ce ai mai bun din tine, tu cu ce mai rămâi?

Nu îți fie teamă să ieși la suprafață și să îți validezi sentimentele. Nu îți fie frică să te aperi în situațiile în care ești tratat/ă necorespunzător. Cere ajutor când ai nevoie, nu ești cu nimic mai prejos dacă o faci. Lumea are nevoie de tine! Nu te da bătut/ă! Nu te mulțumi cu mai puțin. Ești mult mai mult decât ceea ce vezi. Nu este nicio rușine să accepți că lucrurile nu funcționează și că trebuie să schimbi macazul.

Îți ești dator/datoare mai mult ca niciodată să o iei de la capăt. Încearcă din nou și din nou până vei reuși! Și amintește-ți că viața nu va fi niciodată ușoară, dar va exista întotdeauna o șansă pentru tine! Nu există nicio regulă care să spună că îți e permis să ai doar un vis! Nu ignora semnele care apar în viața ta. Toate sunt lăsate aici cu un motiv, la fel și tu!

Surse foto: Unsplash

Surse articol: Thought Catalog 

Articolul urmator
7 afirmatii puternice pe care sa le rostesti pentru a-ti imbunatati viata in 2024
7 afirmatii puternice pe care sa le rostesti pentru a-ti imbunatati viata in 2024
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.