Când aveam 30 de ani, eram scenarist de comedie pentru mai multe show-uri de televiziune și îmi plăcea foarte mult meseria mea. Eram destul de bună în ceea ce făceam. Adoram la nebunie camaraderia ce se formase cu cei care lucrau în același domeniu și provocările pe care le aducea. Dar viața mea profesională s-a schimbat după ce am născut. Fiind vorba de primul meu copil, am ales să rămân acasă pentru a-l crește „ca la carte”. Știam că am luat decizia corectă, pentru că îmi plăcea să îmi petrec timpul cu el. Stăteam ore întregi să îi admir fața angelică, pierdeam noțiunea timpului, iar soțul meu era nevoit să mă readucă la realitate, amintindu-mi că trebuie să mai fac și eu duș sau să mănânc ceva. M-am retras total din jobul meu, concentrându-mă pe creșterea copilului.
Învață să îmbrățișezi noile posibilități și scapă de negativism!
Anii au trecut, fiul meu a intrat la școală, iar eu m-am văzut nevoită să mă întorc la muncă, fără ca măcar să mă fi gândit la ea în tot acest „timp liber” (care, după cum orice mamă știe, nu e deloc liber), la ce voi face după ce odrasla mea va crește. Între timp, în cei șapte ani de „repaus”, a mai apărut un copilaș în viața mea. Și cel de-al doilea era deja suficient de mare încât să nu mai aibă nevoie de atenția mea neobosită, așa că m-am întors la muncă. Dar șapte ani înseamnă mult timp și aparent lucrurile la jobul meu se schimbaseră radical. Agentul meu se retrăsese din domeniu, directorii de rețea pe care îi cunoșteam au fost înlocuiți de studenți, iar emisiunile pentru care scrisesem cândva erau date în reluare pe canale cu un rating scăzut. Am realizat atunci că trebuia să îmi găsesc altă slujbă, căci nu puteam face față la nenumăratele schimbări care interveniseră pe parcurs.
M-am întors acasă și mi-am regândit planul. În timp ce copiii erau la școală, am stat și am rumegat la posibilitățile de care dispuneam. Mi-am dat seama că aș putea începe o carieră în nutriție, având în vedere că am fost mereu atrasă de acest domeniu. Întotdeauna am mâncat sănătos și am făcut exerciții fizice, așa că a fi nutriționist mi s-a părut o alegere oarecum logică. M-am pus pe treabă și am început de îndată un masterat în nutriție, iar la 37 de ani am absolvit și mi-am deschis un cabinet personal. Însă, lucrurile scârțâiau. Îmi plăcea să ajut oamenii, dar nu era menirea mea să fac asta pentru tot restul vieții mele. Timp de încă șapte ani, am negat faptul că pasiunea mea era cu totul alta. Mă tot gândeam „Cine face un masterat, își deschide propriul cabinet la 37 de ani și apoi renunță?”. Am fost învățată încă din copilărie că nu trebuie să renunț la nimic și că o fată cu capul pe umeri „înghite” și merge mai departe orice ar fi.
Acest impuls de a continua chiar dacă nu e menit să fie îl am din fragedă pruncie, pe când părinții m-au obligat să cânt la un recital deși eu nu mi-o doream. Am fost nevoită să le fac pe plac, „doar n-o să renunți acum?”, am fost întrebată chiar înainte să urc pe scenă. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că „a trimis-o” pe sora mea mai mică, iar părinții și-au îndreptat în cele din urmă atenția spre ea, ceea ce mi-a permis să închei orice legătură cu muzica. Ce m-a învățat acest lucru? Nimic, în afară de faptul că nu voi mai pune mâna pe un instrument de teamă că cineva îmi va cere să cânt în public. Poate că nu a fost cel mai bun exemplu, dar este totuși unul dintre motivele pentru care m-am ambiționat prostește să continui cu un lucru pe care nu mi-l doream cu adevărat. Mi-am făcut curaj și, într-un final, am spus cu voce tare ce gândeam: nu îmi place să fiu nutriționist. Și am renunțat.
Soțul meu, care este scriitor, a fost total de acord cu mine, împingându-mă de la spate să îmi reiau cariera de scriitoare chiar și după cei 14 ani în care „schimbasem macazul”. Adevărul este că asta făceam cel mai bine, să scriu. Fie că era vorba de un jurnal, povestiri scurte sau eseuri personale, mereu aveam la îndemână ceva cu ajutorul căruia să-mi practic „menirea”. Renunțasem la 54 de ani la slujba care ne aducea stabilitate economică, iar asta mă făcea să mă simt ca o paria. M-am întrebat atunci „de ce ar trebui să mi se permită să-mi urmez pasiunea?”, iar apoi mi-am dat seama că, dacă nu puteam să mi-o urmez la 50 de ani, atunci când aș fi putut să mi-o urmez? Oare voi sta pe patul de moarte spunând: „Mă bucur că nu am scris niciodată acel roman”? Cu siguranță nu!. Acestea sunt întrebările pe care mi le-am pus în ultimele luni ale anului 2014, când am renunțat la „siguranță” și m-am axat pe „dorință”. Răspunsul la care am ajuns este că angajamentele sunt importante, iar faptul că faci tot posibilul să le urmezi te transformă într-o persoană mai puternică, dar este important și să știi când angajamentul calcă peste pasiunea ta.
Până la urmă mi-am dat seama că aș putea avea aceeași pasiune pe care o aveam la 30 de ani. Am decis să las chestiunile legate de nutriție pe plan secundar și să încep călătoria mea de a scrie un roman. În fiecare zi mă lupt cu decizia mea, dar totuși continui să scriu. Întotdeauna le-am spus copiilor mei că a face ceea ce îți place în viață va fi cel mai important lucru atunci când își vor alege o carieră, realizând că și eu trebuie să îmi urmez sfatul. Așadar, de atunci, în fiecare zi mă trezesc și încep un nou capitol atât în cartea mea, cât și în viață.
Vârsta de 40 de ani este fabuloasă. Uite de ce
Dacă vrei să faci o schimbare, nu ezita! Dă-ți voie să zburzi printre domenii până poposești în locul cel mai potrivit pentru tine. Urmează-ți pasiunea indiferent de vârsta pe care o ai. Cum să faci asta? Foarte simplu! Așterne pe o coală de hârtie cinci lucruri de care ești pasionat/ă și pe care le iubești: nu contează dacă este vorba despre gastronomie, origami sau muzică. Uită-te apoi la listă și vezi care dintre acestea s-ar putea transforma într-o carieră și caută joburi în care să profesezi, luând mereu în considerare rândurile de pe foaie. Și nu în ultimul rând, fă tot posibilul să ajungi acolo unde îți dorești indiferent de vocile pesimiste care îți dau târcoale. Hrănește-ți sufletul și descoperă-te în ritmul tău, căci niciodată nu e prea târziu să devii cine vrei tu!
Acest articol este o adaptare a articolului „It’s Not Too Late To Do What You Love” publicat pe Thought Catalog de către Leslie Rasmussen.
Urmareste-ne pe Google News
