Horoscop
Înapoi la

Fericiți până la adânci bătrâneți. Cu cine face Săgetătorul casă bună

Fericiți până la adânci bătrâneți. Cu cine face Săgetătorul casă bună

Anca Marcus

Fericiți până la adânci bătrâneți - o dorință împărtășită de mulți îndrăgostiți. Dacă ești un Săgetător în căutarea partenerului ideal pentru o călătorie romantică pentru tot restul vieții, trebuie să te îndrepți către semnele zodiacale care împărtășesc aceeași sete de aventură și libertate ca și tine.

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Când nu există compatibilitate între parteneri, nu există nici iubire ca-n basme. Fiecare zodie aduce cu ea propriile trăsături și moduri de a vedea viața, iar atunci când acestea nu se potrivesc, pot apărea neînțelegeri și conflicte. 

Drept urmare, e important să iei în considerare atât asemănările, cât și deosebirile, atunci când ești în căutarea jumătății tale. În rândurile de mai jos, vei afla cu cine poți îmbătrâni fără griji și cu cine ar trebui să fii prudent/ă dacă ești Săgetător!

Săgetător- Berbec: 95%

Un partener compatibil pentru Săgetător este, fără îndoială, Berbecul. Amândoi aveți o energie debordantă și o dorință extrem de puternică de libertate. Berbecul îți va împărtăși pasiunea pentru viață și aventură, făcând ca relația voastră să fie plină de noutate în fiecare zi.

Aveți încredere unul în celălalt și sunteți independenți, ceea ce vă permite să explorați lumea împreună și să vă bucurați de fiecare moment al călătoriei voastre în doi. 

Săgetător - Taur: 50%

Taurul are o abordare mai relaxată și practică față de viață, iar acest lucru poate aduce o stabilitate binevenită în relația voastră. În timp ce tu ești mereu în căutare de noi experiențe, Taurul te poate ajuta să te conectezi la acea latura mai stabilă și mai sigură a vieții, datorită spiritului său familist. 

Chiar dacă între voi există diferențe evidente în ceea ce privește stilul de viață, puteți învăța unul de la celălalt și vă puteți completa reciproc într-un mod frumos și echilibrat.

Săgetător - Gemeni: 90%

Ei bine, tu și nativul Gemeni sunteți ca două picături de apă, legați parcă din alte vieți. Încă de la prima întâlnire, veți simți că există o legătură profundă între voi, o înțelegere pe care mulți ar numi-o cosmică.

Admiri versatilitatea și inteligența acestui nativ, care se completează minunat cu setea ta constantă de cunoaștere și aventură. Conversațiile voastre sunt atât de captivante, încât timpul stă pe loc atunci când sunteți împreună.

Săgetător - Rac: 30%

Între voi doi nu există o potrivire mare. Deși aveți o conexiune intelectuală puternică, în primă fază, și vă înțelegeți bine la nivel mental, așteptările voastre diferite în relații pot crea dificultăți pe termen lung.

Tu preferi să explorezi lumea și să-ți urmezi propriile dorințe fără a fi constrâns de angajamente, în timp ce nativul din zodia Rac este predispus să împartă totul cu tine, ceea ce te-ar putea sufoca. Și să nu uităm de teama de intimitate a Racului, care ar putea fi o provocare suplimentară pentru amândoi.

Săgetător - Leu: 95%

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii într-o relație cu un Leu? Ei bine, voi doi sunteți ca două suflete în flăcări, atrase irezistibil unul de celălalt. E simplu: amândoi sunteți plini de viață, aventuroși și dornici să străbateți lumea împreună.

Dar, hei, nu-i totul roz. Există momente când tu, cu nevoia ta de a spune ultimul cuvânt, te ciocnești cu Leul dominator. Secretul e să transformați aceste „scântei” în energie pasională.

Săgetător - Fecioară: 20%

Tu ești genul care vorbește fără a sta prea mult pe gânduri, iar Fecioara, meticuloasa zodiacului, cântărește cu grijă fiecare cuvânt înainte de a-l scoate pe gură. Această diferență de abordare poate duce uneori la certuri de proporții. 

Dar, dacă poți să-ți temperezi impulsurile, iar Fecioara să privească dincolo de detalii, s-ar putea să descoperiți că sunteți într-adevăr o combinație interesantă. Cu toate acestea, pentru voi, șansele de reușită sunt foarte mici.

Două figuri mistice, bărbat și femeie, care se sărută și se îmbrățișează

Săgetător - Balanță: 80%

Cu Balanța la cârma relației, te vei bucura de un echilibru fermecător între libertate și rafinament. Amândoi iubiți viața și sunteți gata să trăiți fiecare zi la maxim, căutând frumusețea în toate colțurile lumii. Balanța, plină de farmec estetic, se va asigura că fiecare moment este perfect pregătit și desfășurat cu stil.

Dar tu fii atent la felul în care-ți exprimi opiniile directe! S-ar putea să-i ia puțin timp să se obișnuiască cu sinceritatea ta brutală. 

Săgetător - Scorpion: 60%

Relația cu un Scorpion poate fi destul de complicată. Tu ești acel spirit liber care iubește să se plimbe pe unde bate vântul, să socializeze și să exploreze fără constrângeri, în timp ce Scorpionul preferă să se afunde în profunzimile intime ale vieții.

Opiniile tale directe și nefiltrate pot fi ca un tsunami pentru sensibilul Scorpion, care ridică garda în fața lumii. Totuși, dacă poți învăța să te bucuri de momentele simple și să-ți explorezi laturile profunde, vei găsi în nativul Scorpion liniștea de care ai nevoie.

Săgetător - Săgetător: 85%

Când te gândești să faci cuplu cu un alt Săgetător, asigură-te că pașapoartele voastre sunt la zi și că sunteți pregătiți pentru aventuri. Cu dragostea voastră comună pentru călătorii, fiecare zi va fi o sărbătoare, plină de noi descoperiri și de amintiri de neuitat. 

Dar, fiți atenți să nu vă pierdeți în distracție și să uitați de aspectele practice ale vieții. Este important să vă amintiți de limitele și responsabilitățile voastre, pentru a menține echilibrul și stabilitatea în relație.

Săgetător - Capricorn: 55%

Capricornul are o abordare calculată și rezervată, în timp ce tu ești acel spirit liber, mereu în căutare de „cai verzi pe pereți”. Dar în această diferență se poate ascunde magia potențialului vostru de a învăța unul de la celălalt.

Poate că tu îl vei face pe Capricorn să se relaxeze puțin și să îmbrățișeze spontaneitatea, iar el te va ghida să-ți stabilești obiectivele și să perseverezi în drumul tău. Așadar, fiți deschiși la provocări!

Săgetător - Vărsător: 80%

Între voi există o conexiune naturală și un vibe prietenesc. Vărsătorul își îndreaptă devotamentul către umanitate și binele colectiv, aspecte care se potrivesc armonios cu setea ta de a căuta adevărul și de a absorbi cunoștințe la fiecare pas.

Amândoi sunteți preocupați să urmați o cale nonconformistă, fiind spirite libere în toată regula. Totuși, tendința Vărsătorului de a gândi în termeni rigizi și de a-și apăra ferm propriile convingeri se poate contrazice cu natura ta deschisă și adaptabilă.

Săgetător - Pești: 30%

Această relație va fi un adevărat roller-coaster emoțional pentru amândoi! Nativii Pești sunt cunoscuți pentru sensibilitatea și empatia lor, trăsături care pot fi percepute drept fragilitate de către tine, având în vedere abordarea ta cerebrală și filozofică.

Deși amândoi apreciați frumusețea și arta, modul în care îți exprimi gândurile și sentimentele poate fi perceput ca prea direct și lipsit de filtre de către acești nativi, care sunt predispuși să ia totul în serios. Natura ta sălbatică și liberă ar putea fi greu de digerat pentru ei. 

Acum știi către cine să-ți îndrepți atenția, mai ales dacă aspiri la o iubire eternă. E important să eviți relațiile nepotrivite, dacă nu vrei să te alegi cu o inimă frântă!

Fericiți până la adânci bătrâneți. Cu cine face Leul casă bună

Surse foto: Freepik, Freepik

Surse articol: Instyle, Hindustantimes, Elle

Articolul urmator
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
Ce print ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce print ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.