Horoscop
Înapoi la

Horoscopul săptămânii 9 - 15 mai: zodiile vor putea să admire curcubeul, chiar dacă furtuna le va distruge planurile

Horoscopul săptămânii 9 - 15 mai: zodiile vor putea să admire curcubeul, chiar dacă furtuna le va distruge planurile

Ramona Jurubita

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Ups! Ne pregătim de o săptămână extrem de complicată, având în vedere că Mercur retrograd în Gemeni își va face simțită prezența din plin. Ziua în care începe retrogradarea acestei planete este 10 mai, așa că energiile sale vor da zodiilor bătăi de cap toată săptămâna. Confuzie, neplăceri și momente frumoase distruse de evenimente neprevăzute – cam asta urmează pentru aproape toate semnele zodiacale. Ziua de 9 mai nu va fi nici ea ușoară, având în vedere că efectele mișcării lui Mercur se vor vedea mult mai repede.

Semnificațiile Lunii Pline în Scorpion din data de 15 mai vor fi dublate de eclipsa de Lună și marchează un moment unic, în care toți nativii vor face pace, în sfârșit, cu trecutul, reușind să își rezolve treburile rămase neterminate. Din păcate, o bucurie nu vine fără a fi precedată de un necaz, iar eclipsa de Lună Plină poate aduce despărțiri și lupte pentru putere care vor stârni emoții intense.

Soarele este încă în Taur și va ajuta pe toată lumea să găsescă liniștea lângă oamenii dragi în momentele tensionate. Orice provocare adusă de Mercur se va termina în sânul familiei, fiindcă Soarele în Taur te va atrage cât mai aproape de confortul casei tale.

Machiaj artistic în culorile curcubeului

Horoscopul complet al săptămânii 9 - 15 mai. Ce ți-au pregătit astrele, în funcție de zodia ta

Berbec
Dacă te fereșiti de probleme, vei reuși să ieși cu bine din această săptămână plină de neprevăzut. Orice greșeală făcută la locul de muncă ți-ar putea pune în pericol integritatea și nimeni nu va mai avea încredere în abilitățile tale dacă nu dovedești în fiecare zi cât de bun/ă ești. Păstrează-ți calmul și lasă energia Soarelui în Taur să te ghideze, astfel încât să găsești soluții pentru orice în armonia familiei tale.

Taur
Ai șansa de a lăsa tot trecutul în urmă și de a face schița unei noi vieți, așa că nu trebuie să te lași doborât/ă de piedici. Ambiția te va ajuta să mergi înainte și să rămâi la fel de ferm/ă în decizii, chiar dacă vei pierde anumite persoane care nu își doresc să evolueze. Calmul te va scoate din situațiile neplăcute și trebuie să ți-l păstrezi în fiecare zi din săptămâna 9 – 15 mai, fiindcă vei avea nevoie de el permanent.

Gemeni
Nu lăsa confuzia să te sece de energie și să fie responsabilă de viitoarele greșeli pe care le vei face. Implică-te în activități care îți dau putere și asigură-te că nu ratezi evenimente importante și detalii de care depind viața ta profesională. Vei avea de înfruntat câteva greutăți, dar finalul săptămânii îți va arăta de ce a trebuit să suferi atât. Rămâi încrezător/oare și nu lăsa nimic să te doboare.

Rac
Trebuie să îți clarifici sentimentele ca să poți trăi o viață lipsită de probleme. Abia în ultima parte a săptămânii îți vei da seama ce îți dorești, așa că pregătește-te de o săptămână marcată de confuzie. Relațiile cu oamenii din jur vor fi afectate de atitudinea ta închisă, dar nu ai de ce să te superi pe ei. Nu toți s-au obișnuit cu latura ta mai retrasă și niciodată nu vei fi înțeles/easă de toată lumea.

Vezi care sunt cele patru zodii pe care le paște divorțul sau despărțirea în următoarea perioadă

Leu
Vei ține departe de tine energiile negative ale lui Mercur retrograd și te vei bucura de momente de liniște în sânul familiei tale. Această senzație de ușurare se datorează și încrederii în tine pe care ai dobândit-o în timp și chiar dacă vor apărea mici probleme la locul de muncă, le vei rezolva pe toate fără să dramatizezi. Puterea voinței tale este mai mare decât orice munte care îți stă în cale, așa că nu ai de ce să te temi.

Fecioară
În aceste zile, tu vei fi cel mai mare dușman al tău și îți vei pune piedici pe toate planurile. Vei gândi negativ și nu îți vei da voie să trăiești viața la care visezi. Păi cum să fii fericit/ă dacă îți faci autocritică în fiecare moment? Ai nevoie de o pauză pentru a-ți elibera mintea de starea de anxietate care te-a cuprins și doar apoi o poți lua din nou de la capăt. Nu lăsa grijile să îți strice toate planurile, luptă pentru ce îți dorești!

Balanță
O despărțire s-ar putea să te marcheze profund în perioada următoare, așa că ai nevoie de energie pentru a face față durerii. Asigură-te că stai lângă familia ta ca să primești încurajări și mângâieri de la persoanele care sunt cu adevărat importante. Nu trebuie să lași acest eveniment nefericit să te țină pe loc, mai ales că ai multe planuri care așteaptă să fie împlinite. Vei fi acolo unde îți dorești dacă nu lași golul din suflet să te afecteze și dacă încerci să îl umpli cu răbdare.

Scorpion
Săptămâna 9 – 15 mai îți aduce clarificări, după ce vei simți, mai întâi, că te-ai prăbușit într-o prăpastie adâncă. Până la urmă, vei realiza că ai numai motive de bucurie și că ți-a crescut încrederea în tine. Confuzia poate fi și bună uneori, fiindcă la finalul perioadei complicate înțelegi cine ești și ce vrei. Cum să te cunoști dacă nu îți pui întrebări cu privire la identitatea ta?

Săgetător
O să îți restrângi puțin cercul de prieteni și o să ajungi să regreți că nu te-ai purtat respectuos cu unii oameni. Vestea bună este că îi poți aduce din nou în viața ta, dar trebuie să depui eforturi pentru a primi iertarea lor. Vei trăi vremuri de pace spre final de săptămână, când te vei simți încurajat/ă de prezența persoanelor speciale din viața ta. Câștigi o lecție importantă dacă înțelegi cum ar trebui să arate o relație sănătoasă.

Capricorn
Un cuvânt greșit poate să distrugă și cele mai strânse legături, așa că trebuie să ai mare grijă cum vorbești cu persoanele de care depinde viața ta profesională. Ferește-te de conflicte la locul de muncă și păstrează-ți calmul în orice situație. Ai nevoie de mai multă răbdare pentru a găsi puterea de a trece mai ușor prin situațiile complicate, dar ultima zi din această săptămână te va surprinde în cea mai bună variantă a ta.

Vărsător
Vai, ce săptămână palpitantă vei trăi! Tu decizi dacă te bucuri de ea sau dacă o lași să te pună la pământ, mai ales că activitățile solicitante în care te implici ar putea să îți ruineze unele relații. Trebuie să accepți realitatea și să îți dai seama că uneori este nevoie să faci loc în viața ta pentru oamenii care merită să fie lângă tine. Bucură-te și de ruperea unor legături mai vechi, fiindcă poți asocia un astfel de moment cu o eliberare.

Trei prietene care se țin de mână și stau cu spatele la fotograf.

Sursa foto: Unsplash

Pești
O să fii tentat/ă să fugi de probleme și să te refugiezi într-o realitate paralelă, dar aceasta nu este soluția. Ca să poți spune că ai învățat ceva din săptămâna 9 – 15 mai, trebuie să ții piept lucrurilor care vor să te doboare. Vei descoperi că ești mai puternic/ă decât Mercur retrograd și că poți rezista în fața multor probleme. Mai ai puțin de lucrat la încrederea în tine și la modul în care gestionezi situațiile de comunicare, dar toate avantajele vor veni pe rând în viața ta.

Nimic nu este atât de puternic încât să poată șterge mândrul curcubeu din înaltul cerului, iar această săptămână îți va arăta că există speranță dincolo de orice problemă, oricât de gravă ar fi. După fiecare luptă, încrederea va renaște în sufletul tău, așa cum se întinde curcubeul pe cer după fiecare ploaie 🌈.

Citește și: Tarotscopul lunii mai: ce spun cărțile despre zodia ta luna aceasta

Surse articol: ShondalandInstyleAstrology

Surse foto: iStock, Unsplash

Articolul urmator
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Ce zi a saptamanii esti?
Incepe quiz
Ce zi a saptamanii esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.