Horoscop
Înapoi la

Solstițiul de iarnă 2023: cum te va afecta în funcție de semnul tău zodiacal și cum se va schimba viața ta după cea mai scurtă zi din an

Solstițiul de iarnă 2023: cum te va afecta în funcție de semnul tău zodiacal și cum se va schimba viața ta după cea mai scurtă zi din an

Ramona Jurubita

Solstițiul de iarnă este un moment important nu doar în astronomie, ci și în astrologie. Ziua de 22 decembrie 2023 este cea mai scurtă din acest an, ceea ce înseamnă că vor fi doar câteva ore de lumină și mult mai multe de întuneric. Dar oare cum ne afectează mișcările astrale care produc acest „fenomen”? Aflăm imediat!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

De exemplu, în București vor fi 8 ore și 50 de minute de lumină, iar restul de 15 ore și 10 minute le vom petrece în întuneric. Acest fapt se datorează modului în care Soarele și Pământul ajung să se poziționeze unul față de celălalt.

În intervalul martie-septembrie, emisfera nordică este înclinată mai mult spre Soare (primăvara și vara), iar din septembrie până în martie, emisfera nordică este înclinată mai departe de Soare (toamna și iarna). Este de la sine înțeles că în emisfera sudică, lucrurile stau invers.

Avem două solstiții în fiecare an, unul de vară și unul de iarnă. Atunci, emisfera înclinată cel mai mult spre Soare are parte de cea mai lungă zi, în timp ce emisfera aflată mai departe de Soare are parte de cea mai lungă noapte.

Acum, emisfera nordică din care face parte și Europa este la cea mai mare distanță de Soare, ceea ce înseamnă că traversăm așa-numitul solstițiu de iarnă.

Acest eveniment astral marchează și debutul iernii astronomice și, totodată, anunță ultimele săptămâni în care Pluto, planeta transformării va mai fi în Capricorn. Trebuie să ne amintim că aceasta a poposit în această constelație pe 27 noiembrie 2008 și se va muta în Vărsător pe 20 ianuarie 2024.

În acești ani 16 ani, au avut loc multe schimbări, la care oamenii au timp să se gândească mai bine în perioadele de tranziție cum sunt echinocțiile și solstițiile.

Fulg de nea înghețat cu picături de apă pe el

Tarotscopul lunii ianuarie 2024. Ce spun cărțile de Tarot despre tine luna aceasta

Semnificația solstițiului de iarnă în astrologie

Energiile solstițiului de iarnă încurajează îmbrățișarea unui echilibru între extroversia Săgetător și introversia Capricornului. Trecem oficial în sezonul Capricornului, așa că, fără să vrem, vom îmbrățișa câteva dintre trăsăturile sale. Unele zodii vor reuși să se alinieze cu vibrațiile cerești și vor încerca să facă ultimele schimbări înainte de a începe o viață complet nouă.

Această zi ar trebui să reprezinte o resetare mentală pentru semnele cercului zodiacal, fiindcă au ocazia să își stabilească noi obiective, comparând realizările trecute cu dorințele și aspirațiile ce zac în interiorul lor.

Influențele solstițiului de iarnă asupra semnelor zodiacale

Berbec ♈️
Vei avea ocazia să dovedești ce om muncitor ești, iar în pauze te vei relaxa în compania oamenilor dragi. E timpul să petreci mai mult timp cu prietenii apropiați și să simți bucuria întâlnirilor speciale.

Taur ♉️
Vei încetini desfășurarea oricărei activități, pentru că vrei să analizezi cu atenție etapa în care ai ajuns. După ce îți vei lua această pauză, te vei simți mai încrezător/oare și vei ști că te îndrepți în direcția corectă și că ai șanse să îți atingi obiectivele.

Gemeni ♊️
Solstițiul de iarnă este oportunitatea perfectă pentru resetare totală. O să o iei de la capăt cu tot în următoarele zile și s-ar putea să te grăbești să obții rezultate vizibile în acțiunile întreprinse. Ai grijă să nu faci greșeli din cauza dorinței de a excela.

Rac ♋️
Începutul iernii astronomice îți aduce multă iubire și pasiune. Viața ta amoroasă se va schimba în bine, așa că vei simți din plin bucuria unui nou început în relația pe care o ai. Nu rata șansa de a arăta ce simți!

Leu ♌️
A venit momentul să pui frână și să te odihnești. Ai muncit prea mult în ultima vreme, iar acum te vei ocupa de tine, așa cum nu ai mai făcut-o de ceva timp. Trebuie să fii recunoscător/oare pentru ocazia primită.

Fecioară ♍️
În perioada următoare îți vei fructifica din plin creativitatea. Îi vei surprinde pe cei din jur cu ideile inovatoare și chiar vei pune în aplicare fiecare plan pe care îl gândești în detaliu. Încearcă să nu te axezi doar pe muncă, oricât de entuziasmat/ă ai fi de succesul pe care îl ai.

Balanță ♎️
Te oprești pentru câteva zile din tot ce faci și profiți la maximum de perioada sărbătorilor, în care te vei relaxa așa cum ai nevoie. Ba ma mult, o să ai parte de clipe unice în compania familiei. Solstițiul de iarnă te ajută să sudezi legăturile cu oamenii pe care îi iubești.

Scorpion ♏️
Acest eveniment astral te va ajuta să te distrezi de minune! Îți dai seama că lucrurile neimportante mai pot aștepta, așa că vei amâna rezolvarea unor situații care nu sunt deloc urgente. În aceste zile, preferi să te gândești la ce ai de făcut pentru un viitor strălucit.

Săgetător ♐️
Motivația ta va crește considerabil în timpul solstițiului de iarnă, așa că este momentul perfect pentru începerea unui nou proiect. Asigură-te că lucrezi curat și ordonat, astfel încât să nu ai surprize neplăcute.

Capricorn ♑️
A început sezonul tău, așa că trebuie să fii pregătit/ă pentru surprize. Va fi una dintre cele mai bune perioade ale vieții tale, iar acest eveniment astral marchează doar începutul. Nu rata nicio oportunitate, indiferent de domeniul în care apare!

Vărsător ♒️
A venit vremea să faci puțină curățenie în cercul social. Vrei să începi noul an cu sufletul eliberat de orice energie negativă, iar debutul iernii astronomice te ajută să uiți de trecut și de probleme. Ai parte de câteva zile minunate!

Pești ♓️
Solstițiul de iarnă îți va deschide ochii și te va face să îți dai seama că trebuie să lași în urmă orice neînțelegere și să treci peste nemulțumirile pe care le ai. E timpul pentru un nou capitol, așa că ar fi păcat să îl murdărești cu urmele dezamăgirilor din trecut.

Ziua de 22 decembrie 2023 deschide o nouă cale pentru fiecare semn zodiacal. Acum, oricine are ocazia să își schimbe viața.

Horoscopul dragostei pentru ianuarie 2024: zodiile scriu un nou capitol al poveștilor de iubire pe care le trăiesc

Surse foto: Pixabay, Freepik

Surse articol: ThesunMarcaAstrologyanswers

Articolul urmator
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Cum ar trebui să arate machiajul tău zilnic, în funcție de personalitate
Incepe quiz
Cum ar trebui să arate machiajul tău zilnic, în funcție de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.