Din păcate, unii copii nu le poartă de grijă părinților în anii grei ai bătrâneții, când cei care le-au dat viață simt că o mare povară apasă pe umerii lor. De multe ori, bătrânii ajung abandonați în azile sau mor singuri și neajutorați în propriile locuințe.
Înainte de a-ți condamna părinții pentru neputința ultimilor ani din viață, trebuie să citești o scrisoare care te va emoționa profund. Aceasta înglobează toate gândurile unei mame aflate în etate, care simte că îngreunează viața copilului său fiindcă nu mai este în formă, așa cum era pe vremuri.
„Copilul meu,
Azi, am înțeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îți sunt mamă, ci simt că-ți sunt doar o povară. Azi am aflat cu uimire că mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.
Cândva eram cea în brațele căreia căutai adăpost și alinare. Eram ființa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie. Când îți eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire și în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi și căsuțe colorate și îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea și tu grijă de mine, așa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav.
Mă mângâiai pe față cu mânuțele tale mici și îmi spuneai că mă iubești. Azi, abia dacă mă mai privești. Azi te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.
Ți-aș fi ascuns și acum boala mea și nu te-aș fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere și nu mai știu cum să duc singură toate suferințele. Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să știi că nu mai pot, că nu mai am, că mă tem.
Am vrut să te simți în siguranță, să nu cunoști grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinerețe, apoi de familia ta. Ți-am ascuns durerile, neajunsurile și nefericirea mea știind că într-o zi îți va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simți povară pentru propriul copil mă rog Cerului să ai sănătate și să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simți ce simt eu acum.
Sentimentul că ești o povară pentru ființa pe care o iubești cel mai mult pe lume, pentru ființa căreia i-ai dat viață și pentru care ai fi în stare să-ți dai viața, provoacă mai multă durere decât orice boală. Se pare că bătrânețea și boala nu-ți iau doar puterile și liniștea, ci te lasă și singur pe lume.
Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară. Mă iartă că am lăcrimat în fața ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am așezat sufletul la picioarele tale!
Și mă iartă, copilul meu, că nu-ți mai pot fi ceea ce am fost cândva!
Cu dragoste infinită,
Mama”
Acest text este un fragment din cartea „Iubitelor mele prietene”, scrisă de Irina Binder și Carmen Voinea-Răducanu.
O femeie nu și-a văzut mama decât în fotografie. Se întâlnesc, în sfârșit, 53 de ani mai târziu
Urmareste-ne pe Google News
