Anna a stat aproape două decenii pe gânduri, întrebându-se de ce jumătatea ei a dispărut brusc și fără nicio explicație. Iată confesiunea ei tulburătoare:
„Soțul meu, Richard, a fost dragostea vieții mele. Era iubitor, tandru, de încredere și responsabil. A fost tot ce îmi puteam dori vreodată.
Am fost împreună doi ani, după care am decis să ne căsătorim. Aveam 26 de ani când am făcut pasul cel mare, iar pe atunci simțeam că trăiesc într-un basm. Ne făceam planuri de viitor, visam să avem copii și să ne mutăm la casa noastră. Magia însă s-a spulberat fix după nuntă, când partenerul meu a dispărut brusc, fără urmă.
Părinții săi nu mai erau în viață, nu avea nici frați, așa că nu am avut pe nimeni din familia lui cu care să păstrez legătura. Dispariția lui nu m-a șocat doar pe mine, ci și pe prietenii lui, care s-au îngrijorat la fel de tare pentru el. M-am gândit la tot ce era mai rău, așa că am anunțat poliția, în speranța că voi ajunge la el și voi afla ce s-a întâmplat. Din păcate, investigațiile lor au fost în zadar. Părea că a intrat în pământ!
Anii s-au scurs extrem de greu, iar eu în fiecare zi așteptam să se întoarcă. Nu înțelegeam ce s-a întâmplat cu noi și de ce visul frumos s-a năruit așa. Speram că va veni momentul în care va bate la ușa mea și se va întoarce acasă.
În tot acest timp, am fost înconjurată la fiecare pas de bărbați care și-au exprimat dorința de a mă cunoaște și de a se apropia de mine. Din păcate, nu am simțit nevoia să mă apropii de altcineva. În mintea mea era numai Richie, singurul om pe care l-am iubit vreodată la o asemenea intensitate.
Până și prietenii noștri comuni mă încurajau să îmi deschid inima și să dau voie altcuiva să mă facă să simt din nou dragostea adevărată, însă eu nu am putut să trec peste relația cu soțul meu.
Întotdeauna l-am avut alături pe Jake, un prieten drag, care a rămas lângă mine, indiferent de stările pe care le avem. Știam că ține la mine și că și-ar dori ceva mai mult, dar nu am reușit să îi dau nici măcar o șansă. De fiecare dată când mă gândeam că am putea trece la următorul nivel, ceva mă ținea pe loc. Îmi aminteam mereu de căsătoria mea, de omul căruia i-am jurat iubire veșnică. Nici măcar nu știam dacă a plecat de bună voie sau dacă a pățit ceva. M-aș fi simțit extrem de vinovată să îi dau altcuiva inima mea…
Întâlnirea care m-a trezit la realitate
Pentru că nu concepeam să-mi refac viața, m-am concentrat pe carieră și m-am perfecționat în domeniul în care lucram. Parcursul unui inginer nu este tocmai ușor, iar deplasările în interes de serviciu au devenit o obișnuită pentru mine. Recent, am fost într-o călătorie de afaceri, în celălalt capăt al țării, unde am stat mai multe zile. Trebuia să zbor spre casă luni dimineață, după ce duminica puteam să mi-o petrec așa cum voiam printre străini, căci era ziua mea liberă.
Am ales să merg la biserică, pentru că îmi era dor de casă și de rutina mea săptămânală. Când slujba s-a terminat, am vrut să mă îndrept către ieșire, dar inima mea a împietrit la auzul unei voci familiare. M-am întors și am văzut un bărbat înalt, care semăna leit cu Richie… într-o secundă l-am recunoscut. Era chiar el! I-am auzit apoi râsul, iar privirile ni s-au intersectat. Ochii lui au devenit mari, era șocat, de parcă ar fi văzut o fantomă.
Timpul s-a oprit în loc pentru noi, niciunul nu știa ce să spună sau ce să facă, iar mie mi se oprise respirația. Liniștea dintre noi a fost întreruptă de o voce de femeie:
„Dragule, ești bine? Mergem?”
Richard a înghițit în sec, după care i-a răspuns:
„Da, du-te tu înainte. Vreau să-l salut pe domnul Jenkins.”
„Bine, te aștept în mașină.”, a zis ea înainte de a pleca.
Când femeia respectivă a ieșit, s-a apropiat de mine, m-a strâns de umeri și mi-a șoptit:
„Nu aici. Ne vedem peste o oră la Tom's Cafe, Strada River.”
Am fost năucită după această revedere. Nu știam ce să cred, dar m-am prezentat la întâlnire, fix la ora stabilită. A venit și el, s-a așezat lângă mine și a început să îmi explice cum stăteau lucrurile, de fapt.
„Știu că vrei o explicație. Cu siguranță îți datorez asta.”
Am fost șocată să realizez că am trăit în minciună atâția ani, 17 la număr. Înainte de mine, avusese o iubită în liceu, care s-a dovedit a fi dragostea vieții lui. Chiar ea era femeia din biserică. Au fost împreună șapte ani când erau foarte tineri, apoi s-au despărțit înainte ca el să mă cunoască pe mine. Se pare că s-au revăzut fix în ziua nunții noastre, când ea a reapărut în viața lui. Atunci și-a dat seama că inima lui încă era la ea și că nu simțea pentru mine ceva suficient de puternic.
Am devenit, brusc, extrem de furioasă, când mi-am dat seama că iubirea noastră a fost doar în mintea mea și că pentru el nu a contat absolut nimic.
„Știi că nu m-am recăsătorit și că te-am așteptat atâția ani?”, l-a întrebat nervoasă.
„Ce? Nu... Nu ai făcut asta…”
„Ba da!”
Am simțit că mă sufoc de durere, așa că m-am ridicat de la masă, am ieșit din cafenea, iar el a venit după mine.
„Îmi pare rău, Anna!”
L-am lăsat să strige după mine, fără să mă uit în urmă. Am plecat, exact așa cum a făcut-o el în urmă cu 17 ani, pur și simplu…
În acel moment mi-am jurat că nu voi trăi niciodată pentru un bărbat sau pentru altcineva în afară de mine.
Acum sunt mai liniștită, fiindcă am scăpat de incertitudine. Măcar știu că iubirea nu a fost reciprocă. L-am iertat, chiar dacă nu voi uita niciodată ce mi-a făcut. Între timp, l-am sunat pe Jake și i-am zis că accept să ieșim împreună.
În ciuda acestui fapt, nu sunt convinsă că sunt pregătită pentru o nouă relație. Știu, au trecut aproape două decenii, dar inima mea încă este rănită. 💔”
Acest articol este o adaptare a celui publicat pe amomama.com.
Urmareste-ne pe Google News
