Viciul care a lăsat o familie pe drumuri! Au pierdut totul la păcănele

Viciul care a lăsat o familie pe drumuri! Au pierdut totul la păcănele

Ramona Jurubita

Tot mai mulți oameni ajung în situații disperate din cauza viciilor care îi fac să piardă tot. Alcoolul și substanțele interzise nu sunt singurele dependențe care fac „victime”. În ultima vreme, jocurile de noroc au câștigat tot mai mult teren în România și au băgat în colaps financiar numeroase familii.

Printre persoanele care s-au lăsat furate de mirajul câștigului se numără și Adrian Crăciun, un bărbat din Buzău care a pierdut în ultimii ani aproximativ 100.000 de lei. A tras-o în necazuri și pe soția sa Constanța, care a muncit ani de zile în străinătate. Când s-a întors acasă, în loc să se bucure de agoniseala de-o viață, a trăit o dezamăgire imensă. Soțul ei băgase la păcănele toți banii pe care ea îi trimisese de-a lungul anilor.

Bărbatul de 52 de ani nu joacă de ieri, de azi, ci de peste un deceniu. A căzut în patima jocurilor de noroc în urmă cu 12 ani și de atunci nu se mai poate opri. El și soția sa de 46 de ani au ajuns pe drumuri, după ce au pierdut totul din cauza acestui viciu.

„E boală asta și greu îmi revin din ea. Acum intru mai rar în sălile de jocuri, dar pentru că nu mai am bani, nu de altceva. Simt uneori nevoia să intru doar pentru o bere sau o cafea. Acum trei luni de zile, nu m-am putut abține și am pierdut 16 milioane de lei vechi la păcănele.”, a mărturisit Adrian Crăciun, potrivit publicației Știri de Buzău.

Adrian Crăciun și soția sa Constanța, pe o bancă în parcul în care trăiesc
Adrian Crăciun și soția sa Constanța

Bărbatul a pierdut o sumă uriașă și a ajuns să aibă datorii mari, fiind chiar în imposibilitatea de a-și plăti facturile. Deși a primit o moștenire de aproximativ 100.000 de lei, bani pe care îi putea folosi pentru renovarea locuinței, a riscat și i-a băgat pe toți la păcănele. Astfel a ajuns să rămână fără curent electric și să trăiască acum mai mult pe străzi. Casa celor doi soți este în paragină, din cauza acestui viciu periculos.

„Eu nu am copii, dar pentru cei care au și pierd banii la păcănele e foarte greu să vezi că nu ai să le dai de mâncare a doua zi, pentru ca bărbată-tu să bage toți banii la păcănelele astea. Noi am pierdut mult de tot, o avere, și de aceea suntem pe străzi. Acum stăm prin parc, pentru că în casa pe care o avem la Smeeni nu se poate sta, nu avem curent, nimic. Nu avem deloc condiții pentru că soțul meu a pierdut tot la aparate. În oraș, mai ajut niște femei la menaj, soțul mai merge și el cu ziua în construcții.”, a mărturisit Constanța pentru sursa menționată anterior.

Acum, amândoi se află într-o situație grea și lucrează cu ziua pentru a putea câștiga o pâine. Adrian Crăciun este conștient că vina îi aparține și că ar trebui să renunțe la jocurile de noroc, dar a recunoscut că a rărit vizitele în cazinouri doar pentru că nu mai are bani. Altfel, ar fi fost toată ziua acolo și ar fi cheltuit peste măsură.

„Ai mereu așteptarea asta că vine câștigul care îți va schimba viața. Dar e o păcăleală. Când te prind la ei, în sălile de jocuri, parcă reușesc cumva să te vrăjească, cu un whisky, cu o cafea, cu o bere, după care nu mai știi de tine, nu mai știi ce oră e, dacă e zi, dacă e noapte. Am impresia că pun și ceva în alcool.”, a mai spus buzoianul.

Statisticile sunt îngrijorătoare

Potrivit unui studiu realizat în 2016, în România existau atunci aproximativ 100.000 de dependenți de jocuri de noroc. Din păcate, nu există cercetări recente care să stabilească numărul real al dependenților din țara noastră, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari, mai ales dacă ne gândim că există o mulțime de persoane care nu vor sau nu pot să recunoască adicția pe care o au.
Psihoterapeuții sunt îngrijorați pentru că, spun ei, în ultimii ani, a crescut tot mai mult fluxul de pacienți cu dependențe de jocuri de noroc.

„Din 1999 am început programe mai serioase din zona de adicție”, își amintește acesta. Da, în ceea ce privește jocurile de noroc, clar am observat o creștere foarte mare. În prezent cererile pentru tratament de adicție de jocuri de noroc sunt extraordinar de multe față de ce se întâmpla acum 10, 20 de ani. Așa, pur observând, cred că de 500 de ori - poate mai mult, cam atât au crescut cererile de tratament.”, a declarat Viorel Roman, psihoterapeut în cadrul Asociației „Aliat”.

Și cum să nu crească numărul celor care cad în plasă când la fiecare colț de stradă apare peste noapte o nouă sală de jocuri? Specialistul menționat anterior a observat că acest domeniu a câștigat tot mai mult teren în România.

„A crescut accesibilitatea lor. Expunerea este din ce în ce mai mare, ca urmare a reclamelor legate de jocurile de noroc, că vorbim de pariuri sportive, că vorbim de săli de joc.”, a mai explicat psihoterapeutul, potrivit publicației Europa Liberă România.

Din păcate, nu doar adulții cad pradă acestui viciu greu de stăpânit. Tot mai mulți adolescenți își pierd tinerețea în cazinouri și în săli de jocuri de noroc, în speranța că vor pune mâna pe câștigul cel mare. De pe site-ul quitgamble.com aflăm că între 1,2 și 6,0% din populația Globului este dependentă de jocurile de noroc. 

O femeie din Galați a murit după ce a fost tratată de diabet, deși acuza probleme la plămâni

Surse foto: iStock, Facebook

Surse articol: Romania Europa LiberaStiri de BuzauQuitgamble

Articolul urmator
O influeceriță a murit din cauza unei intervenții estetice nereușite. ”Această presiune pentru aspectul fizic ne-a lăsat un gol pe care nu îl vom umple niciodată”
O influeceriță a murit din cauza unei intervenții estetice nereușite. ”Această presiune pentru aspectul fizic ne-a lăsat un gol pe care nu îl vom umple niciodată”
Ce fel de de familie vei forma?
Incepe quiz
Ce fel de de familie vei forma?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.