Mărarul, talismanul cu puteri nebănuite pe care toți îl avem acasă

Mărarul, talismanul cu puteri nebănuite pe care toți îl avem acasă

Ramona Jurubita

Sigur și tu ai auzit că anumite plante aduc noroc, prosperitate și chiar țin spiritele rele la distanță. Dar te-ai gândit vreodată că mărarul poate fi una dintre aceste ierburi minune? Toți îl folosim la gătit, pentru a da savoare preparatelor, însă el ne poate oferi mai multe beneficii. Sigur te va surprinde lista de întrebuințări!

Mărarul este foarte util în lupta cu anumite probleme de sănătate și ne poate feri de anumite boli. Este ca un mic luptător ce ajunge în organism cu intenția de a-l proteja.

Mărarul are proprietăți antiinflamatoare, antispastice, antioxidante și diuretice. De asemenea, protejează stomacul, scade posibilitatea apariției diabetului și ține la distanță problemele cardiovasculare.

Pentru a combate bolile digestive, este folosit sub formă de infuzie din semințe. În plus, are și efect laxativ și expectorant. Doctorii care încurajează tratamentele naturiste recomandă consumul de mărar, de infuzie și de tinctură în multe situații, dar mai ales pentru cistite, infecții renale, gastrite, indigestii, balonări.

Și mărarul, la fel ca pătrunjelul, este un aliat de nădejde al persoanelor care doresc să-și împrospăteze respirația.

Legătură de mărar așezată pe un blat de marmură

Puterile nebănuite ale mărarului

De-a lungul timpului, această plantă aromatică a depășit granițele gastronomiei și ale fitoterapiei (o ramură a terapiei care se ocupă cu mijloacele de prevenire și vindecare a bolilor, prin intermediul plantelor). Mărarul este folosit și în alte scopuri, după ce strămoșii noștri au descoperit ce puteri nebănuite are.

De exemplu, în culturile antice din Grecia și Roma, era considerat un simbol al bogăției și al puterii. Oamenii din acele timpuri, în special soldații, se simțeau de neînvins pentru că foloseau de semințele de mărar prăjite pentru a-și vindeca rănile. Proprietățile sale antiseptice opreau dezvoltarea bacteriilor, astfel că rănile suferite în lupte nu se mai infectau și implicit se vindecau mai rapid.

Tot pe vremuri, unele persoane se foloseau de mărar pentru a avea parte de un somn lin și odihnitor. Cum procedau? Își puneau rămurele de mărar peste ochii închiși când se puneau la culcare. Grecii antici își legau o legătură de mărar la încheietura mâinii pentru a ține la distanță bolile mintale.

Ba mai mult, această verdeață îi ajuta pe gladiatori să obțină victorii nenumărate, așa că o consumau înainte de orice luptă, pentru a căpăta putere și curaj.

Și în Evul Mediu era văzut ca un ingredient de bază, nu doar în bucătărie, ci și în…vrăjitorie. Mărarul era un element cheie în incantațiile magice și se folosea pe post de scut, fiindcă oamenii simțeau că îi poate proteja de spiritele rele.

Cine credea că a fost blestemat sau că s-au făcut farmece asupra sa se spăla repede cu apă aromatizată cu mărar și tot răul dispărea. Persoanele care se confruntau cu insomnii dese rezolvau imediat problema dacă savurau un ceai făcut din această plantă aromatică.

De asemenea, femeile care voiau să câștige inima cuiva se foloseau de acest instrument magic pentru a face farmece de dragoste.
Părinții care doreau să se asigure că micuții lor sunt protejați de forțele răului puneau câteva crenguțe de mărar în pătuț. Aceștia erau feriți de boli și orice necazuri.

Pont: Mirosul de mărar ține la distanță și dăunătorii (insectele) de orice fel.

De ce să pui o legătură de mărar deasupra ușii de la intrare

Oamenii care au simțit deja pe propria piele că mărarul le oferă protecție au găsit o modalitate de a fructifica descoperirea făcută. Drept urmare, au început să pună legături de mărar deasupra ferestrelor sau ușilor de la intrare. Mulți o fac și în prezent, considerând că mărarul este un adevărat talisman împotriva negativității și a invidiei.

Această plantă este o adevărată amuletă pentru persoanele care știu să o folosească în locul și la momentul potrivit. Ea împiedică energiile negative să se apropie de casa ta.

Este o credință veche, de origine germană, dar multe alte popoare au adoptat-o și pare să funcționeze.

Potrivit tradiției românești, nașii au datoria de a pune în apa de baie a finuțului lor (a doua zi după botez) și o crenguță de mărar. Se spune că micuțul va primi protecție din partea Universului și va fi plăcut și admirat de cei din jurul său.

Tu știai toate aceste detalii despre planta pe care mulți o consideră banală?

De ce este bine să pui părul căzut în ghiveciul cu plante

Surse foto: iStock, Freepik

Surse articol: VoceaDianeZiareonline24

Articolul urmator
Care dintre cei dragi plecați poate deveni Înger Păzitor și care sunt semnele că ești sub protecția lor
Care dintre cei dragi plecați poate deveni Înger Păzitor și care sunt semnele că ești sub protecția lor
Ai puteri paranormale? Fă quiz-ul și află!
Incepe quiz
Ai puteri paranormale? Fă quiz-ul și află!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.