swipe

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

A moștenit tot ce era mai bun de la părinți

Gheorghe Hagi a cunoscut succesul după ce s-a făcut remarcat în rolul de fotbalist, iar acum antrenează echipa Farul Constanța. Nu ar fi câștigat notorietate în acest domeniu fără muncă și fără sprijinul părinților săi care i-au conturat personalitatea.

„Cred că te naști cu un har. După, te perfecționezi. Te duci de la zero la infinit. Muncind foarte mult și repetând, la un moment dat ajungi la instinct și la automatism. Tehnica se învață, restul îți dau mămica și tăticul. Părinții reprezintă baza unui copil, ei îl influențează de la început. Părinții mei aveau o structură foarte bună. Mama era foarte bună, disciplinată. Vorbea puțin, dar când trebuia. Tata era un om al familiei, care și-a asumat noțiunea de lider. I-a plăcut mereu să fie mândru de el. Totdeauna a vrut să performeze și să conducă. Era un conducător. Cred că de acolo mi se trage și mie. Părinții mei mi-au dat în ADN, e înăuntru.”, a explicat el în cadrul podcastului găzduit de Andi Moisescu.

Ce familie frumoasă are! Vezi cum arată soția și copiii lui Horia Brenciu

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

A avut întotdeauna dorința și ambiția de a se face remarcat

Determinarea de care a dat dovadă încă din copilărie l-a ajutat să ajungă un jucător apreciat la nivel internațional și să obțină multiple victorii. Totuși, secretul reușitei sale este altul: perseverența. Iată ce a dezvăluit într-un interviu mai vechi:

„Eram un jucător foarte talentat, iute, care iubea fotbalul, avea ambiție, mult entuziasm și curaj. Aceasta am avut eu în mine, în structura mea, acea încredere mare în ce pot să fac. Aveam tupeu în teren și riscam mult, deși colegilor mei nu le convenea uneori, că trăgeam mult la poartă. Dar îmi plăcea să pasez și să marchez goluri. Orice persoană devine mare în timp dacă se dedică unei profesii. Eu am iubit de mic fotbalul și mingea. Am încercat să mă joc cu balonul și să ajung la nivelul cel mai înalt. Mi-a plăcut să câștig. Ca să fii mare, trebuie să faci performanță. În viață, am luat decizii 80% foarte bune. Am crescut în fiecare zi și învăț în fiecare zi. Nu-mi plac persoanele care cred că le știu pe toate, sunt pline și nu mai lasă loc de a înmagazina ceva, un cuvânt, un sfat, o vorbă, un motto. Trebuie să iei mereu de la fiecare tot ce e bun”.

În ciuda ascensiunii pe care a cunoscut-o rapid, nu și-a pierdut niciodată modestia. Mulți îl numesc „rege”, dar el nu se regăsește deloc în acest titlu, chiar dacă l-a primit pe merit.

„Aș fi cel mai fericit dacă s-ar lua ca atare, opinia lui Gică Hagi. Punct. Să nu mai fiu numit nici Rege, nimic, niciodată. Eu sunt Gheorghe Hagi, adică Gică Hagi! Când îmi spuneți pe nume, eu sunt cel mai fericit, nu-mi atribui absolut nimic. Și cred că am arătat toată viața mea că sunt modest, că îi respect pe toți.”, a explicat antrenorul.

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

Eșecul în plan personal nu i-a pus piedici în cariera de succes

Gică Hagi are o mulțime de fani, dar mulți dintre ei nu cunosc și detalii din viața sa personală. Pentru unii este o surpriză să afle că a mai fost căsătorit în trecut. Leni Celnicu i-a fost soție pentru o perioadă scurtă, la începutul anilor ’90. Cei doi au făcut pasul cel mare la scurt timp după Campionatul Mondial din Italia, din 1990, când Hagi a anunțat că vrea să o ia de soție pe tânăra lui parteneră. Din păcate, neînțelegerile i-au făcut pe cei doi să se despartă la aproximativ doi ani de la nuntă.

Acesta este un episod tumultuos din viața antrenorului de la Farul Constanța, căci i-a fost destul de greu să obțină divorțul. S-a aflat ulterior că Gică Hagi a depus cererea de separare în patru orașe din țară: Constanța, Oradea, Brașov și București. Abia ultima încercare a fost „cu noroc”.

Potrivit site-ului Cancan, motivele pe care Hagi le-a invocat în cererea de divorț au fost următoarele: femeia a întârziat cu pâinea la masă, iar cafeaua conținea miere în loc de zahăr. Anii au trecut și pare să nu mai conteze pentru niciunul adevărata cauză a despărțirii, fiindcă amândoi sunt fericiți acum.

După divorț, Leni Celnicu s-a dezvoltat foarte mult, fiindcă a știut cum să investească banii obținuți de la fostul soț. Este vorba de o sumă impresionantă, mai exact de 300 de mii de dolari. Și-a achiziționat o locuință și o mașină, apoi a hotărât să urmeze o facultate și chiar să intre în domeniul bancar, de unde ar încasa, în prezent, un salariu de 8 mii de euro pe lună.

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

Și-a refăcut viața cu femeia care îi este și astăzi alături

Gică Hagi s-a recăsătorit în 1995 cu Marilena Vlahbei, care este tot machedoancă, la fel ca el. Astfel, a păstrat tradiția de a se căsători cu o persoană de aceeași origine. În cadrul unui podcast, acesta a vorbit despre familia lui și despre câtă înțelegere găsește acasă.

„Familia a avut înțelegere, m-a înțeles.(n.r. Nu au avut momente să-ți spună să te oprești?) Nu, pentru că tot eu aduceam și bani acasă. Împărtășim aceleași lucruri, Marilena mă susține în tot ce fac și dacă nu mă susține trebuie să o conving să mă susțină (n.r. râde).”, a povestit el.

Antrenorul nu a ezitat să dezvăluie secretul căsniciei fericite pe care o are. Iată ce a spus despre armonia din cuplul pe care îl formează de aproximativ trei decenii:

„Trebuie să lași de la tine, să împarți. Sunt responsabilități mari pe care trebuie să le cunoști de la început, fiecare cu ele, și nu ai voie să intri în zona gri, trebuie să lași de la tine. Trebuie să împarți lucrurile, în familie nu există orgoliu.
(n.r. Vorbești de respect?) Absolut, prima oară o iubești și după aceea o respecți. O iubești permanent, chiar dacă nu te manifești așa de mult ca prima dată, dar tot o iubești (n.r. râde). Iubirea trebuie să fie.”, a mai spus Gică Hagi în cadrul aceluiași podcast.

Chiar dacă în presă au mai apărut, de-a lungul anilor, informații despre anumite probleme apărute între ei, niciunul nu a confirmat vreodată aceste speculații.

„Marilena se consideră neglijată. Hagi nu-și mai face deloc timp pentru ea, e atât de implicat în proiectul academiei sale de fotbal, încât nu mai știe nimic altceva!”, este declarația unor prieteni, publicată de către revista VIP în anul 2009.

La acel moment, Gică Hagi a infirmat cu vehemență zvonurile: „Refuz să comentez niște aberații!”.

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

Are doi copii și este un tată împlinit

Femeia vieții lui, pe care o iubește la fel ca la început, după cum a declarat în nenumărate rânduri, i-a oferit și doi copii. Kira (27 de ani) și Ianis (24 de ani) sunt mândria familiei și au reușit încă de mici să își aleagă un drum bun în viață. Tatăl i-a sprijinit în alegerile lor și le-a dat încredere să lupte pentru visurile copilăriei.

„Kira: Eu aveam 12-13 ani și Ianis avea 10. Așa este, îmi amintesc clar. Nu a fost doar un moment. Momentul acela a fost mai serios, aveam multe clipe asemănătoare. S-a așezat la masă, a venit cu un carnețel. Mereu notează câte ceva. Discuția a fost una simplă. El s-a uitat la amândoi și a zis: Vreau să știu în ce investesc, ce meserie doriți.
Ianis: Eu i-am zis fotbal și am plecat.
Kira: Eu am rămas cu tata și am fost foarte surprinsă. Așa că l-am rugat să îmi dea două săptămâni răgaz. Când tata e serios, trebuie să îi răspunzi cu aceeași seriozitate. După două săptămâni i-am spus că vreau să fiu actriță, el a fost destul de surprins. Dar fericit.”, și-au amintit cei doi la emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3.

De fiecare dată când are ocazia, Gheorghe Hagi se mândrește cu realizările sale profesionale și personale. Fără ezitare, își complimentează soția și îi mulțumește în public pentru cele două comori pe care i le-a dăruit.

„Viața mi-a dat de toate: sport, fotbal, sunt celebru şi am o familie incredibilă. Am o nevastă care e cu mine, care mi-a dat doi copii și care mă susţine. (…) Îi mulţumesc pe această cale. Îmi spune din când în când „dar nu îmi zici şi mie că mă iubeşti?” E mai greu, că eu zic mai greu. Dar ea ştie că ţin la ea. Și ea ține la mine.”, a declarat Gheorghe Hagi, potrivit revistei Viva.

Povestea de dragoste dintre Messi și Antonela și tragedia care i-a adus împreună

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

Kira Hagi este astăzi o actriță de succes

Kira Hagi a reușit să devină actriță, așa cum și-a dorit încă din adolescență și așa cum i-a spus tatălui său în acea discuție importantă despre viitor. În prezent, joacă pe scene mari alături de nume importante, iar unul dintre ele este chiar Jonathan Alexandru, fiul cântăreței Nicola și al compozitorului Mihai Alexandru. Cei doi sunt protagoniști în mai multe piese de la Teatrul Nottara.

„O văd pe marile ecrane, are potențial, i-a dat Dumnezeu cu carul. Pe lângă asta, vorbește engleza parcă ar fi nativă. Nu știu sigur dacă tatăl ei a venit la piesa „Martha și George”, dar mi-aș dori să o facă. Sunt convins că i-ar plăcea. Și mie îmi place fotbalul. Mi-am petrecut adolescența în peluze. Înainte îmi doream să ajung fotbalist.”, a spus fiul Nicolei despre Kira Hagi.

De asemenea, tânăra joacă în serialul „Lia-soția soțului meu” de pe Antena 1, unde interpretează rolul unei avocate misterioase.

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

Ianis Hagi, pe urmele celebrului său tată

Nici fiul cel mic al lui Gheorghe Hagi nu s-a lăsat mai prejos, căci și el este un nume sonor la nivel internațional. Calcă apăsat pe urmele tatălui, iar în prezent este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din România, fiind permanent „bombardat” cu oferte de marile cluburi sportive.

Potrivit cotidianului Hurryiet, tânărul jucător ar fi dorit de turcii de la Galatasaray Istanbul. Ianis Hagi joacă în prezent la echipa scoțiană Rangers, care cere suma de 3 milioane de lire sterline pentru a renunța la el.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ianis Hagi (@ianishagi)

Tânărul de 24 de ani are succes și în viața personală, căci se bucură de o relație stabilă, pe care o ține departe de ochii presei.

„Relația mea îmi place să o am privată pentru că așa îmi place să o am zi de zi. Relația noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea. Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie.
Îți dorești ca la un moment dat să ai familie, să te căsătorești, să ai copii, să știi că toată familia depinde de tine. Cu siguranță îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit știi când e.”, a spus Ianis Hagi la sport.ro.

Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”

Gică Hagi se pregătește să devină socru mare

Copilul cel mic al lui Gică Hagi a făcut un pas important! Și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru de vis, chiar în Paris, cunoscut ca fiind orașul iubirii.

Ianis Hagi are 24 de ani, dar știe ce își dorește de la viață și a decis că o vrea lângă el pentru totdeauna pe Elena Tănase, fata care îi era deja alături de mai bine de doi ani. Planetele s-au aliniat perfect în povestea lor de iubire, căci amândoi sunt de origine aromână. Tânăra este studentă în Constanța, este cu doar un an mai mică decât el, iar familiile lor deja se cunoșteau în momentul în care a avut loc cererea în căsătorie.

Jucătorul de la echipa Glasgow Rangers s-a pregătit temeinic pentru această clipă de neuitat și a ales cu mare grijă locul în care a pus cea mai importantă întrebare din viața lui. Priveliștea a fost de poveste, căci Turnul Eiffel se vedea în toată splendoarea lui, iar locația a fost decorată cu sute de flori albe. Potrivit surselor publicației Cancan, această cerere în căsătorie l-ar fi costat pe Ianis Hagi nu mai puțin de 100.000 de euro. Jumătate de sumă ar fi fost, de fapt, valoarea inelului cu diamante.

„O bucurie, sunt bucuros, fericit. Bravo lui, își asumă, ia decizii și e responsabil. Un copil liniștit, un copil care știe ce are de făcut, sunt foarte fericit. Eu, ca părinte, sunt foarte liniștit. Am fost printre primii care au aflat. Doar ce s-a întâmplat, e între ei și le-am transmis să se împace unul cu celălalt, să se înțeleagă și să meargă împreună pentru că doar așa pot să fie puternici. Sunt foarte fericit. Mă bucur că Ianis crește, devine responsabil. Mă bucur, el decide.”, a spus Hagi, la Fotbal Club.

Potrivit Antena Sport, cu o seară înainte ca Ianis Hagi și Elena Tănase să devină logodnici, Gică Hagi şi soţia lui ar fi respectat o datină machedonească („învoiala părinţilor”). Ce ar fi făcut mai exact? Se pare că ar fi mers în vizită la părinţii iubitei lui Ianis, acolo unde au sărbătorit timp de câteva ore.

Cei doi îndrăgostiți au publicat în mediul online câteva fotografii făcute chiar în momentul acela special, iar urmăritorii de pe rețelele sociale nu au ezitat să îi felicite. Postarea lui Ianis Hagi de pe Instagram a strâns peste 60 de mii de aprecieri în doar 10 ore.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ianis Hagi (@ianishagi)

‹ Vezi si