swipe

Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România

S-a născut într-o familie de intelectuali și a ajuns medic pediatru la îndemnul familiei sale

Liviu Vasilică s-a născut pe 2 iulie 1950, în comuna teleormăneană Plosca, la doar câțiva kilometri de municipiul Alexandria, reședința județului. Tatăl său a fost director al școlii din localitate, iar mama sa profesoară la aceeași instituție.

Deși a cochetat cu muzica încă din copilărie, nu s-a gândit niciodată că ar putea face o carieră din asta. Pentru că părinții voiau să îl transforme și pe el într-un intelectual, au hotărât să îl susțină în alegerea unei facultăți. Așa se face că, în 1974, a ajuns să fie student la Facultatea de Medicină, pe care a și absolvit-o în 1980.

Imediat după aceea a început să profeseze în domeniu, devenind medic pediatru la Spitalului Județean Alexandria.

Povestea Laurei Lavric, artista care a vrut să își încheie socotelile cu viața din cauza unui divorț dureros

Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România

Muzica l-a făcut să ajungă rapid pe culmile succesului

Când era pe băncile facultății, și-a dat seama că poate ajunge departe cu ajutorul muzicii. Atunci a câștigat foarte multe concursuri și festivaluri studențești, dovedindu-și abilitățile vocale și punându-și în evidență talentul inconfundabil.

După ce a strâns o mulțime de trofee, a debutat oficial în emisiunea „Tezaur folcloric” de la TVR. Așa a început cariera sa muzicală, ce avea să se împletească pentru o perioadă cu aceea de medic. Mulți dintre copiii care treceau pragul cabinetului său îi spuneau „doctorul care cântă la televizor”.

De-a lungul anilor a cântat, așa cum a învățat de la rapsozii populari din localitatea natală, doine, balade populare, cântece voinicești, piese haiducești, melodii de petrecere și de nuntă, hore, sârbe, melodii lăutărești. A experimentat o mulțime de genuri și asupra tuturor și-a pus amprenta personală.

De aceea, întreaga țară a ajuns să îl îndrăgească, iar muzica sa nu a rămas cunoscută doar celor din județul Teleorman. Tocmai pentru că apărea des în diverse emisiuni folclorice, talentul său a trecut granița locului de baștină, putând astfel să se bucure de el oameni din toate colțurile României.

Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România

Soția sa a adus pe lume patru copii, iar unul dintre ei îi calcă astăzi pe urme

Se pare că terminarea facultății l-a ajutat pe Liviu Vasilică să se maturizeze din toate punctele de vedere. Nu și-a găsit doar drumul profesional, la fel de repede a devenit și soț și tată. Prima oară s-a căsătorit când era destul de tânăr, însă căsnicia nu a fost menită să dureze. În timpul acestei relații pasagere, artistul a devenit tatăl unui băiat și al unei fete: Valentin și Svetlana.

În 1981, la un an de la absolvire, s-a căsătorit cu Florina Vasilică, femeia care i-a fost alături până în ultima clipă. Au fost împreună timp de 23 de ani și doar moartea i-a putut despărți. În cele două decenii petrecute împreună au devenit părinți de două ori, când s-au născut copiii lor: Florin și Livia Vasilică.

„Am avut tot timpul o relație normală cu frații mei. Trebuie să specific faptul că pe fratele meu și pe sora cea mare i-am cunoscut când eu eram în clasa a 8-a, ei fiind din prima căsătorie a tatălui meu și abia atunci s-au reluat relațiile. Cu sora cea mică, cea cu care am crescut de când ne-am născut, trebuie să recunosc că ne mai și băteam, ne mai și certam, ca între frați așa. Cel mai aproape de mine sufletește o simt pe Tana, sora mea cea mare, sora din prima căsătorie a lui tata. Deși este plecată în America simt eu așa că între noi este o legătură mult mai specială și că ne înțelegem foarte bine.”, a spus Florin Vasilică, potrivit fanatik.ro.

Florin Vasilică este și singurul dintre cei patru copii care a îmbrățișat o carieră artistică și care, cu mândrie, duce mai departe munca tatălui. Fără a profita de numele părintelui său, acesta a muncit pentru a-și construi propriul drum în muzică.

„Eu mă simt foarte aproape de tata prin ceea ce fac, lumea mă asociază foarte mult cu el, deși eu nu o să fiu niciodată la nivelul la care a fost tatăl meu. Nu am plecat la drum cu ideea de a-l înlocui sau de a-l egala pe Liviu Vasilică. Am plecat la drum cu ideea de a continua ceea ce a început tata, munca titanică pe care a făcut-o tatăl meu.”, a declarat Florin Vasilică, fiul lui Liviu Vasilică, într-un interviu pentru Antena Stars.

Se știe că regretatul Liviu Vasilică a întemeiat, în 1987, renumitul Ansamblu „Teleormanul”, pe care l-a condus până la finalul vieții sale. Astăzi, acesta se află sub tutela lui Florin Vasilică, fiul care a încercat în ultimele două decenii să-i țină locul și să promoveze valorile teleormănene la fel de bine cum o făcea tatăl său.

„Amintiri frumoase sunt extrem de multe. Probabil cel mai important lucru este ceea ce m-a învățat el. M-a învățat treptat, fără să mă forțeze, să îmbrățișez o carieră artistică. M-a ținut lângă el astfel încât să deprind din dedesubturile acestei profesii, m-a format exact așa cum și-a dorit el încât să știu ce am de făcut după ce el nu va mai fi. Și iată că Grupul Teleormanul are în prezent 35 de ani de activitate atestată, dintre care 17 ani sub conducerea tatălui meu și 18 ani sub conducerea mea.”, a mai declarat Florin Vasilică pentru fanatik.ro, la începutul anului 2023.

Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România

Moartea lui a provocat multă suferință

Mult iubitul Liviu Vasilică a plecat mult prea repede din această lume, la numai 54 de ani. Boala a reușit să îl macine, făcându-l să își dea ultima suflare pe 19 octombrie 2004, după o lungă suferință. Acesta a murit de ciroză hepatică, o boală care deteriorează ficatul în timp.

Înainte de a se stinge, i-ar fi cerut lui Florin Vasilică să facă tot posibilul pentru a-i duce numele mai departe. Iată ce a declarat fiul despre promisiunea pe care i-a făcut-o tatălui când se afla pe patul de moarte:

„Dorința tatălui meu a fost ca după ce el nu va mai fi, eu să-i continui activitatea. M-a pus chiar să jur, căci se știe că în România artiștii, valorile sunt date foarte repede uitării atunci când părăsesc această lume.

Mi-am dorit foarte mult să reușesc lucrul acesta și se pare că sunt singurul din România care a reușit să țină în actualitate un artist plecat dintre noi.”, a declarat Florin Vasilică, în cadrul unei emisiuni TV.

După moartea sa, artistul a lăsat în urmă mai multe comori. În afară de piesele sale, oamenii se mai bucură acum și de colecția impresionantă de costume populare autentice teleormănene pe care a strâns-o în timpul scurtei sale vieți.

În prezent, această colecție se află în patrimoniul Ansamblului de Cântece și Dansuri „Burnasul” din Alexandria.

Vedete din România care s-au vindecat de cancer, a doua cauză principală de deces la noi în țară

Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România

Neînțelegeri în familie după moartea regretatului artist?

La scurtă vreme după ce regretatul artist s-a stins, Florin Vasilică, fiul lui cel mic, a declarat în presă că mama lui, Florina Vasilică, și sora, Livia Vasilică, ar fi păstrat pentru ele mare parte din moșternirea culturală lăsată în urmă. Din dorința de a-i duce numele mai departe, acesta a cerut piesele nelansate ale tatălui, pentru a le aduce pe toate la cunoștința publicului și pentru a le promova postmortem.

„Mama și sora mea au acaparat totul și nu vor să-mi dea nici în ziua de azi ceea ce mi-a rămas de la tata (…) Cred că tata se răscolește în mormânt pentru toate aceste neînțelegeri.”, spunea liderul grupului folcloric „Teleormanul” la acea vreme.

Din fericire, lucrurile s-au lămurit între urmașii cântărețului, chiar dacă o perioadă destul de lungă au existat tot felul de situații delicate între ei.

„A existat un act de succesiune, într-adevăr, care lămurea foarte clar părțile care se cuveneau fiecăruia din moștenire, însă timp de șapte ani eu nu am intrat, de exemplu, in posesia drepturilor de autor, pentru că mama mea nu mi-a spus nimic. Au mai fost circa 14 materiale neimprimate pe care i le-am cerut să mi le dea mie, să mă ocup de ele. Ea a zis că mi le-a cedat, însă acest lucru nu se întâmplase.”, a povestit Florin Vasilică în trecut pentru cancan.ro.

De fiecare dată când a avut ocazia, fiul regretatului artist a încercat să lămurească situația și a spus lucrurilor pe nume. Iată ce a mai mărturisit în 2013, în emisiunea lui Cătălin Măruță:

„Eu i-am cerut mamei mele să-mi cedeze acele piese, ea mi-a promis că da. Eu i-am jurat tatălui meu că nu o să-l dau uitării. Eu nu-mi doresc bani de pe urma lui Liviu Vasilică, eu vreau să-i duc muzica mai departe. Mama mea a înregistrat numele tatălui meu la OSIM și l-a pus într-un sertar. Eu vreau să fac un festival care să se numească „Liviu Vasilică”, dar nu pot fără acordul ei. Eu am încercat de fiecare dată să las de la mine și nu vreau să o dau în judecată.”

Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România

Armonia în familie a fost restabilită, iar memoria lui Liviu Vasilică este cinstită cum se cuvine de toți cei dragi lui

În ciuda neînțelegerilor dintre ei, fiul și văduva lui Liviu Vasilică au reușit să ajungă la un acord. Acum, lucrurile sunt clare și fiecare a primit ce și-a dorit.

„Noi vorbeam si pana acum, comunicam. De fapt eu m-am decis sa vorbesc despre acea problema cu moștenirea in momentul in care am fost acuzat de către unii ca m-am ridicat pe spatele tatălui meu. Sunt mândru ca am moștenit talentul lui, însă eu am pornit in aceasta meserie de la zero, poate chiar de la minus.

Nu mi-a dat nimeni niciun ban doar pentru simplu fapt ca sunt fiul lui Liviu Vasilica. Cum nici eu nu i-as da fiului lui Michael Jackson bani doar pentru ca este fiul megastarului. Nu m-a luat nimeni in brate pentru asta. Eu timp de șapte ani nu am reușit sa intru in posesia anumitor drepturi si m-am descurcat fără nicio problema. Chiar daca asta a însemnat sa stau cu chirie o perioada, pana mi-am cumpărat un apartament.”, a explicat cântărețul.

Deși s-a zvonit că el și mama nu și-au mai vorbit, adevărul este cu totul altul. Cei doi au ales să nu murdărească memoria lui Liviu Vasilică și au lăsat în spate toate problemele, unindu-și forțele pentru a-i duce numele mai departe.

„Mi-am petrecut ziua onomastică, acasă cu familia! Mai ales că a fost și ziua fiului meu, pe care îl cheamă Florin, dar și a mamei mele, Florina. Am fost cu toții împreună. Am profitat că nu am avut cântare și am stat în liniște cu cei dragi.

Mama a venit și ea pe la mine pentru că noi, acum, nu mai suntem certați, suntem în relații foarte ok, am mai lăsat de la mine, am renunțat la acele lucruri care ne separau, și acum este totul bine. Eu cu mama stăm la o distanță de trei minute, așa că ajungem foarte repede, unul la altul. Ea de ziua mea onomastică (de Florii – n. r.) mi-a adus un tort cadou, dar vreau să îți zic că eu nu sunt cu zilele de naștere. Eu ultima dată, ziua de naștere, mi-am făcut-o la vârsta de 18 ani. Atât! Însă, a fost frumos.”, a declarat Florin Vasilică pentru click.ro.

‹ Vezi si