Tudor Istodor, fiul Maiei Morgenstern și al lui Claudiu Istodor, a fost „urmărit" de renumele părinților. „Oricât de bun sau prost aș fi, oamenii oricum o să-mi pună o etichetă"

Tudor Istodor, fiul Maiei Morgenstern și al lui Claudiu Istodor, a fost „urmărit" de renumele părinților. „Oricât de bun sau prost aș fi, oamenii oricum o să-mi pună o etichetă"

Ramona Jurubita

Pe 24 mai 2024 se împlinesc 40 de ani de când Maia Morgenstern și Claudiu Istodor au devenit părinți. Fiul lor, Tudor Aaron Istodor, a venit pe lume în 1984, iar timpul care a trecut l-a transformat într-un bărbat realizat, care și-a făcut părinții mândri.

Tudor Istodor calcă pe urmele celor care i-au dat viață, devenind la rândul său tot actor. Fără să vrea, de la începutul carierei sale, a fost permanent comparat cu inegalabilii Maia Morgenstern (62 de ani) și Claudiu Istodor (63 de ani). Deși la început era deranjat de acest lucru, a ajuns să își dea seama că important este să se concentreze pe carieră, fără să se lase descurajat de etichetele ce i se puneau.

„La început, am avut o problemă cu asta, evident. Scopul meu era să „confirm”. În timp, mi-am dat seama că, orice aș face, oricât de bun sau prost aș fi, oamenii oricum o să-mi pună o etichetă, așa că mi-am văzut de treabă, de roluri, și m-am bucurat că am doi părinți pe care îi admir uman și profesional, cu care pot vorbi aplicat despre problemele profesionale, de la care pot primi sfaturi și cu care pot să lucrez și să-mi facă plăcere. Îi iubesc și o să fiu băiatul lor de-acum și pururea!”, a explicat Tudor Istodor pentru viva.ro.

Tudor Istodor în natură, alături de mama sa, Maia Morgenstern, și de bunica lui
Tudor Istodor alături de mamă și de bunică

Actorul a recunoscut că în copilărie nu se gândea că le va călca părinților pe urme, căci profesia lor li se părea plictisitoare. Trecerea anilor l-a făcut să realizeze care este chemarea lui și așa a ajuns să joace pe cele mai mari scene ale țării și în filme celebre.

„Era mega plictisitor când eram foarte mic și stăteam la repetiții, adică un copil care vede niște oameni care zic de mai multe ori la rând aceleași lucruri. După aia am realizat că, prin repetiții, descoperi. Nu repeți – la teatru, la film – rămâi la primul nivel. Dar pe atunci eu voiam să fiu boxeur, medic veterinar, albinist (da, da albinist, nu alpinist – adică cel care se ocupă de albine!) și probabil restul de profesii pe care și le dorește un copil obișnuit, ceea ce am și fost. Nimic ieșit din comun. (...) Mă pasiona să fac poze la găini, să îmi spună bunicul povești, să vreau să cresc și eu mare odată!”

Tudor Istodor a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București și are un master în Arta Actorului.

În prezent, este angajat la Teatrul Mic din Capitală, unde joacă din anul 2004. Are o carieră remarcabilă și în cinematografie, fiind cunoscut pentru rolurile din filme  precum: „The Fixer” (2016), „Selfie 69” (2016), „Stalin's Couch” (2016), „Saturday Night Years” (2018), „Havana, CUBA” (2019), „9 povești de dragoste și ură în izolare” (2020), „The Bunker Game” (2022). Totodată, strălucește și în serialul „Groapa” (2023).

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Tudor Aaron Istodor (@tudoristodor)

Își trăiește cu discreție viața personală

Fiul Maiei Morgenstern și al lui Claudiu Istodor nu vrea să amestece, sub nicio formă, cariera cu viața personală. Tocmai de aceea, vorbește foarte rar în interviurile oferite despre relațiile sale amoroase. Se știe despre el că a format un cuplu cu actrița Raluca Aprodu, însă acum și-a găsit fericirea în brațele altei femei, după cum a declarat într-un interviu acordat în 2023 pentru viva.ro. Este vorba despre Gabriela Iliescu, model de profesie, care a jucat și în filmul „Ramon”, cu Pavel Bartoș în rol principal.

„Eu și cu Raluca Aprodu ne-am despărțit acum multă vreme. Acum sunt într-o relație cu Gabriela Iliescu. Nu o să dau detalii despre viața mea intimă, pentru că de aceea i se spune intimă. (…) Îmi doresc familie și copii. Familia e siguranță, e intimitate, iubire, încredere, ceva de nedesfăcut, responsabilitate. Și cred că doar în cazul familiei se poate folosi cuvântul „trebuie.”.”

Și fiindcă familia este extrem de importantă pentru el, Tudor Istodor are o relație extrem de specială nu doar cu părinții, ci și cu surorile sale. Important de menționat este că Maia Morgenstern mai are două fiice mai mici, din celelalte căsnicii ale sale: Cabiria (25 de ani) și Ana Isadora (21 de ani).

Tudor Istodor alături de familia sa, tatăl, mama și surorile, stând toți lângă o plantă înflorită

Deși este un familist convins, Tudor Istodor nu s-a căsătorit încă și nici nu le-a dăruit nepoți părinților săi. Momentan, se concentrează pe cariera pentru care a muncit atât de mult. Spre deosebire de alți tineri actori, el a trebuit să depună eforturi suplimentare pentru a le arăta tuturor că nu este pe scenă doar pentru că este fiul unor personalități din lumea teatrului și filmului.

Ce mare a crescut David Măruță. În timp ce sora lui mai mică adoră lumina reflectoarelor, el are o pasiune total diferită

Surse foto: Instagram, Instagram, InstagramInstagram

Surse articol: VivaVivaFanatik

Articolul urmator
Povestea unui campion! Cum a ajuns Claudiu Bădoi un nume sonor în lumea sportului. „Dormeam pe jos, pe cartoane, în piață."
Povestea unui campion! Cum a ajuns Claudiu Bădoi un nume sonor în lumea sportului. „Dormeam pe jos, pe cartoane, în piață."
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.