swipe

Viața lui Adrian Păduraru, celebrul actor din „Declarație de dragoste”. Ce face acum, după mai bine de 30 de ani de la rolul care l-a făcut celebru

Drumul către actorie

Adrian Păduraru s-a născut pe 17 aprilie 1960, la Iași, într-o familie de viticultori.

Copilăria actorului s-a desfășurat într-un mediu în care vinul era o parte esențială a vieții de familie. 

Bunicii și părinții erau implicați în cultivarea viței de vie, pasiune pe care au vrut să i-o însufle și lui. Însă tânărul Adrian Păduraru avea alte aspirații și visuri.

El și-a descoperit pasiunea pentru teatru încă din copilărie. Îi plăcea să fie pe scenă, să se facă ascultat, fără să-și dea seama că acesta ar putea fi viitorul lui. Chiar dacă putea fi considerat un copil ascultător, avea un spirit independent și curios, mereu dornic să-și urmeze propriile aspirații.

Această dăruire pentru arta teatrală l-a condus către o carieră de succes în actorie.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică în 1984, unde a studiat sub îndrumarea reputatei profesoare Sanda Manu, Păduraru și-a făcut debutul într-un rol în piesa „Diavolul și bunul Dumnezeu” de J. P. Sartre, sub regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Mic din București.

Viața lui Adrian Păduraru, celebrul actor din „Declarație de dragoste”. Ce face acum, după mai bine de 30 de ani de la rolul care l-a făcut celebru

Filmul care i-a schimbat viața 

Succesul l-a întâlnit repede pe Adrian Păduraru. În 1985 a jucat în „Declarație de Dragoste”, filmul care a devenit un adevărat fenomen pentru publicul român, adunând peste 5 milioane de spectatori în sălile de cinema.

El și-a câștigat celebritatea interpretând rolul chipeșului Alexandru, îndrăgostit nebunește de Ioana, jucată de Teodora Mareș. 

Deși relația dintre cei doi protagoniști părea să scânteieze pe ecran, în realitate nu se suportau. Actorul a dezvăluit că, în timpul filmărilor, legătura lor era tensionată și distantă. Se ignorau reciproc și se simțeau incomozi, fără a nutri afecțiune sau prietenie unul pentru celălalt.

Nu ne suportam la vremea aceea. Era o oarecare țâfnă între noi. În pauzele de la filmări nu ne vorbeam, ne ignoram. Dacă lumea a crezut într-o poveste de dragoste dincolo de scenariul din film, atunci poate că a fost doar meritul jocului nostru de pe micile ecrane.

Când repetam fiecăruia dintre noi i se părea că celălalt nu face exact ceea ce trebuie…(…) Pur și simplu nu ne suportam.

Nu știu cum publicul ne-a văzut împreună și a crezut că suntem bine, dar adevărul a fost cu totul altul.

Astăzi suntem doi colegi care împart amintirea unui mare succes. Acum suntem foarte în regulă, dar atunci nu eram…”, a declarat Adrian Păduraru.

Astăzi, interpretul își amintește cu drag de acea perioadă, care i-a adus un succes colosal pe plan profesional.

Mi-e greu să spun care a fost scena cea mai puternică din film. Nu am putut fi niciodată spectator la propriile mele filme sau înregistrări de televiziune sau radio.

Eu am un punct de vedere diferit față de cel al spectatorului. Memorabile mi se par scenele de viață, trăite de-a lungul anilor și generate de filmul „Declarație de dragoste”, povestește marele actor.

Viața lui Adrian Păduraru, celebrul actor din „Declarație de dragoste”. Ce face acum, după mai bine de 30 de ani de la rolul care l-a făcut celebru

Încurcate au fost căile dragostei pentru Adrian Păduraru

Adrian Păduraru a fost un actor admirat și dorit de multe femei, atrăgând atenția publicului în special datorită rolului din filmul care l-a făcut celebru. Însă viața lui personală a fost presărată cu evenimente tumultoase.

În perioada 1981-2007, a fost căsătorit cu actrița Georgeta Burdujan, divorțând de ea într-un context complicat, după ce presa a dezvăluit o presupusă infidelitate cu Mioara Mantale, pe atunci prefect al Capitalei.

Portret cu Georgeta Burdujan, sotia marelui Actor Adrian Păduraru
Georgeta Burdujan, fosta soție a lui Adrian Păduraru

În aceeași perioadă, au apărut informații și despre o relație cu cântăreața Silvia Lungeanu, în urma căreia s-a născut și un băiețel pe nume Andrei Cristian.

Povestea lor de dragoste a debutat la Târgoviște, la Festivalul „Crizantema de aur”, iar în 2007 cântăreața a adus pe lume copilul pe care Adrian Păduraru nu l-a recunoscut niciodată. Silvia Lungeanu l-a dat în judecată pe actor și a câștigat procesul în 2013. Un an mai târziu, aceasta a deschis un nou proces solicitând instanțelor să stabilească și o pensie alimentară.

Din căsătoria cu Georgeta Burdujan, Adrian Păduraru are o fiică, Maria Cristina, în vârstă de 32 de ani, care a rămas în grija mamei la momentul divorțului.

Portret cu fiica celebrului actor Adrian Păduraru
Maria Cristina, fiica celebrului actor Adrian Păduraru

Tânăra, asemenea tatălui său, a urmat calea artistică, explorând domeniul muzicii și al actoriei. Aceasta a absolvit The Oxford School Of Drama, la Londra. 

Viața lui Adrian Păduraru, celebrul actor din „Declarație de dragoste”. Ce face acum, după mai bine de 30 de ani de la rolul care l-a făcut celebru

O iubire păstrată departe de ochii curioșilor

Despre actualul statut amoros al actorului Adrian Păduraru se cunosc puține detalii. După divorțul de Georgeta Burdujan și scandalul paternității, actorul a încercat să-și păstreze viața amoroasă departe de ochii curioșilor.

Cu toate acestea, în 2017, actorul și-a făcut apariția la Gala UCIN însoțit de Daniela Șerban Tordoi, partenera sa de viață. Așezați în primul rând, aproape de scena unde urmau să fie decernate premiile, Adrian Păduraru și partenera sa au urmărit spectacolul într-una dintre puținele apariții publice ale cuplului la un eveniment de importanță majoră. Se pare că cei doi ar fi într-o relație de mai bine de 15 ani. 

Născută la Sighetul Marmaţiei pe 22 martie 1967, Daniela Șerban Tordoi este psiholog și psihoterapeut, pasionată de lucrul cu copiii.

Ea activa, în trecut, în două organizații non-profit care promovau și susțineau potențialul celor mici, dedicându-și timpul și expertiza pentru a ajuta această categorie de vârstă.

„Mă declar absolut fascinată de complexitatea naturii umane. Observ, cercetez, scriu și uneori, când simt că am cu adevărat ceva de împărtășit, public.

Am forța și bucuria necesare pentru a inspira oameni. Sunt recunoscătoare educației pe care am primit-o. De aceea pun toată capacitatea mea creatoare în realizarea proiectelor de transformare a potențialului uman.”, scrie Daniela Șerban Tordoi, despre ea, pe site-ul său.

Viața lui Adrian Păduraru, celebrul actor din „Declarație de dragoste”. Ce face acum, după mai bine de 30 de ani de la rolul care l-a făcut celebru

A jucat în aproape 30 de filme şi seriale de televiziune

Adrian Păduraru, cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filme precum „Cucoana Chirița", „Extemporal la dirigenție" și „Chirița în Iași", a vorbit despre percepția sa asupra succesului.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 2020, actorul a recunoscut că a înțeles că norocul a fost de partea sa.

„Mi se părea că restul spectacolelor sunt umbrite de „Declarație de dragoste”. În timp am înțeles că 99% dintre actori caută ceva de care numele lor să fie legat. E și un dar, nu doar un blestem”, a mărturisit Adrian Păduraru.

Pe lângă cariera în actorie, vedeta a a făcut dublaj pentru diferite filme și seriale și a narat o carte audio pentru copii, intitulată „Frații Grimm”. De asemenea, alături de criticul și istoricul de artă Adrian Buga a realizat „Pictura prin sunet”.

De-a lungul timpului, a fost implicat și în proiecte de televiziune, precum emisiunea „Frați de Viță” de la TVR 2, proiect care îi aduce amintiri plăcute.

Am lucrat la diverse proiecte TV, începând cu emisiunea «Călătorind prin țară», un proiect drag mie și realizat la începuturile emisiunilor de călătorie în România.

Am prezentat apoi un magazin de duminică, în direct, și am colaborat la un concurs în București, «Vacanță la Roma». Mai târziu, alături de fratele meu, Cătălin Păduraru, am făcut «Frăția vinului» și acum prezentăm și realizăm «Frați de viță»”, a dezvăluit actorul.

Viața lui Adrian Păduraru, celebrul actor din „Declarație de dragoste”. Ce face acum, după mai bine de 30 de ani de la rolul care l-a făcut celebru

Ce mai face Adrian Păduraru la 38 de ani de la lansarea „Declarație de Dragoste”

Adrian Păduraru mărturisește că abia pe la vârsta de 40 de ani și-a dat seama că trebuie să se „așeze” în viața lui reală, nu în cea imaginată de el și de ceilalți. Astăzi, la 63 de ani, cu o viziune optimistă și o atitudine echilibrată, își recunoaște umanitatea în întregul ei.

Deschis față de momentele sale de vulnerabilitate, actorul subliniază că, în ciuda unor momente dificile și a unor obstacole, este un om fericit.

Pentru Adrian Păduraru, acceptarea de sine este cheia către o stare de liniște interioară și de echilibru emoțional. El se îmbrățișează cu toate defectele și limitele sale, transformând această acceptare într-un pilon al calmului și păcii interioare. 

Am momente de cădere, de revoltă, sunt neîmpliniri, obstacole, dar nota generală este cea de bine”, mărturisește actorul. 

Și-a găsit o nouă pasiune: tenisul. Joacă tenis cât de mult poate, încercând totodată să se mențină în formă. 

Doar preconcepţia noastră este că îmbătrânim foarte devreme. Sunt un om fericit. Un om care se acceptă exact aşa cum este. Îmi accept defectele, limitele, asta mă face să fiu calm şi împăcat cu mine”, a mai spus Adrian Păduraru.

‹ Vezi si