Horoscop
Înapoi la

Patru planete se aliniază în data de 4.04. Patru zodii sunt afectate intens de energiile mistice ale acestei zile portal

Patru planete se aliniază în data de 4.04. Patru zodii sunt afectate intens de energiile mistice ale acestei zile portal

Ramona Jurubita

Ziua de 4 aprilie 2024 are o influență majoră în viața zodiilor, însă patru dintre ele vor simți la o intensitate mult mai mare energiile sale. Repetarea cifrei 4 are multe semnificații, în funcție de unghiul din care privim lucrurile, însă trebuie să știi că această dată din calendar aduce multe surprize frumoase pentru fiecare dintre noi.

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Interesant este că această zi vine la pachet și cu un eveniment astral important. Este vorba despre o aliniere planetară spectaculoasă, legată tot de cifra 4. Patru planete - Venus, Marte, Saturn și Neptun - se vor alinia în constelația Peștilor. Ce înseamnă asta? Data va fi marcată de împletirea vibrației magice a acestei zodii de apă cu energiile aștrilor mai sus menționați.

Semnificația datei 4.04.2024 în astrologie

Fiecare planetă simbolizează un tărâm diferit al vieții: Marte este energia fizică, Saturn reprezintă structura și disciplina, Neptun susține visurile și inspirația, iar Venus încurajează dragostea și relațiile. Pare că totul va fi în favoarea noastră!

Toate elementele de mai sus se vor îmbina și vor completa perfect părțile lipsă din viața semnelor zodiacale. Asta înseamnă că există șanse mari ca lumea să cunoască împlinirea adevărată în data de 4.04.2024, odată cu deschiderea portalului spiritual care face trecerea spre o viață mai bună.

Ilustrație valuri puternice, care se lovesc de marginea unei stângi în formă de portal

În timpul acestei alinieri planetare, oricine va putea visa viitorul, reușind să analizeze, în același timp, cu obiectivitate, oportunitățile pe care le are. Realul se va îmbina cu imaginarul, dându-le nativilor șansa să construiască un viitor măreț, așa cum își doresc. Șansele de reușită cresc în momentul în care vor putea să vizualizeze obiectivele împlinite.

Alinierea a trei sau mai multe planete într-un singur semn zodiacal poartă numele de stellium. Când se formează un stellium într-o anume zodie, înseamnă că toți ceilalți nativi vor împrumuta din trăsăturile semnului respectiv. În acest caz, toți vom „lua” din sensibilitatea Peștilor, vom deveni mai puțin prezenți în realitate și ne vom concentra pe imaginarea împlinirii celor mai mari dorințe. Nu este un lucru rău, căci vizualizarea lor chiar ne va ajuta să le îndeplinim!

Potrivit astrologului Alejandrez-Prasad, „Neptun dorește ca toată lumea să aspire și să viseze la viitor, în timp ce Saturn acționează ca un ghid și le arată zodiilor cum să procedeze.”.

Planeta iubirii, Venus, și planeta acțiunii, Marte, ajunse și ele în Pești, ne vor aminti că relația cea mai importantă este aceea pe care o avem cu noi înșine.

Ca un rezumat al tuturor celor ce se vor întâmpla pe 4.04.2024: dezvoltarea pe toate planurile va fi posibilă prin intermediul visării și al emoțiilor, iar relația cu sinele se poate îmbunătăți dacă vom conștientiza importanța ei.

Ca o concluzie a tuturor celor ce se vor întâmpla pe 4.04.2024: succesul va fi prezent în orice activitate întreprinsă, chiar dacă semnele vor fi copleșite de emoții și vor face pași timizi spre reușită.

Semnificația datei 4.04.2024 în numerologie

În numerologie, cifra 4 este considerată „cifra muncitorului”, a celui care poate pune bazele unor proiecte importante și care nu se teme să depună eforturi pentru a-și împlini visurile. Semnificația sa este triplată pe 4 aprilie 2024, când apare de trei ori în această dată specială, subliniind siguranța și securitatea pe care ni le oferă ghizii noștri spirituali.

Repetarea acestei cifre de trei ori ne duce cu gândul și la numărul de înger 444, care ne încurajează să rămânem pe drumul nostru, care ne va duce exact unde trebuie să fim.

În plus, această zi se conectează și cu portalul norocos 8:8, adică portalul Leului, care se deschide, de obicei, în fiecare an pe 8 august. Iată explicația: 4.04 = 4+4 = 8 și 2024 = 2+0+2+4= 8

De asemenea, apariția dublă a lui 8 simbolizează succesul infinit, prosperitatea și echilibrul.

Ar mai fi o metodă de interpretare a semnificației acestei zile! Este vorba despre reducerea datei la o singură cifră: 4+4+2+0+2+4 = 16 și 1+6= 7

Șapte reprezintă introspecția și creșterea spirituală, ceea ce ne duce din nou cu gândul la relația cu sinele, încurajată de Venus și Marte. Vezi? Totul se leagă și totul are sens! Dacă vei crede în această simbolistică puternică, te vei apropia tot mai tare de împlinirea scopurilor tale.

Patru zodii vor simți acut energiile acestei zile!

Pești
Alinierea planetară în constelația ta are scopul de a te încuraja să îți îmbrățișezi emoțiile. De asemenea, energiile astrale îți amplifică trăsăturile, făcându-te mai emotiv/ă și mai dornic/ă să fii alături de cei din jur, pe care îi ajuți să își găsească calea. Așa o vei găsi și pe a ta și te vei bucura de o mulțime de schimbări pozitive. Nu este exclus să îți descoperi dorințe și talente ascunse, așa că fii pe fază și profită de vibrațiile zilei.

Berbec
În data de 4.04.2024 vei simți cum nevoia ta de a acționa se va echilibra cu dorința de a face totul bine. Asta înseamnă că nu te vei grăbi să iei decizii, ci vei analiza cu atenție opțiunile pe care le ai. Primești ocazia să te gândești la viitor și să îți dai seama cum vrei să arate viața ta în următoarea perioadă. O să fii mai sensibil/ă ca niciodată, dar vei reuși să îți conectezi emoțiile cu faptele și să nu te lași copleșit/ă de schimbări.

Capricorn
Vei trăi un moment puternic de introspecție în care vei încerca să îți dai seama ce îți dorești cu adevărat. Împrumuți energiile blânde și intuitive de la Pești, ceea ce înseamnă că lași în urmă ambiția și impulsivitatea, chiar dacă o faci doar pentru o zi. Ai șansa să te descoperi, să te privești cu alți ochi și să te bucuri de relația specială pe care ai construit-o cu propria persoană.

Balanță
Alinierea planetară din 4.04.2024 te va ajuta să îți dai seama cum arată o conexiune amoroasă profundă. Vei dezvolta noi abilități de comunicare dacă, întâi de toate, vei crea o legătură specială cu tine. De asemenea, reușești să îți menții simțul echilibrului, dar să nu fii crispat/ă dacă ești pe punctul de a aluneca spre una dintre extremele spre care tinzi. Uneori este bine să lași creativitatea să îți arate o altă față a realității.

Ce zi plină de emoții! Chiar dacă nu te-ai regăsit în lista de mai sus, trebuie să știi că impactul acestui eveniment major este aproape la fel de puternic și în viața ta. Vei simți pe propria piele emoția zilei și vei vedea cum totul se transformă sub ochii tăi. Pe 4.04.2024, nimic rău nu se poate întâmpla!

Mantra lunii aprilie. Cuvintele sacre care te ajută în funcție de zodie

Surse foto: FreepikFreepik

Surse articol: CollectiveWellandgoodMindbodygreen

Articolul urmator
Zodiile care nu dau doi bani pe părerile celor din jur
Zodiile care nu dau doi bani pe părerile celor din jur
Fa-ne portretul iubitului tău ideal și îți spunem ce vârstă emoțională ai!
Incepe quiz
Fa-ne portretul iubitului tău ideal și îți spunem ce vârstă emoțională ai!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.