Biker sau model boucle - ce modele de jachete damă să alegi în 2024

Biker sau model boucle - ce modele de jachete damă să alegi în 2024

Andreea Constantin

Anul acesta, cele mai multe branduri reunesc o mulțime de modele de jachete damă, astfel încât este aproape imposibil să nu găsești o variantă care să se potrivească stilului tău. De la clasica jachetă biker la un modelul elegant boucle, ți-am pregătit în continuare mai multe detalii despre opțiunile care sunt în tendințe în acest an, la timp pentru a face noi achiziții pentru garderoba de primăvară.

Jacheta biker, mereu în tendințe

Nelipsită din tendințe în fiecare an, jacheta biker este deja un clasic pe care ar trebui să-l ai în garderobă. Este ușor de adaptat în fiecare sezon și, dacă nu îți place să porți negru, o vei găsi și în alte variante, de la verde închis, măsliniu, la bej. Mai mult decât atât, deși pielea naturală rămâne cea mai bună variantă ca să te bucuri de piesa vestimentară cât mai mult timp, vei găsi și variante textile sau din piele întoarsă. 

În cazul în care abia anul acesta o incluzi pe lista ta, o poți purta în diferite moduri. Pentru un stil feminin, asorteaz-o cu o rochie sau o fustă plisată și o pereche de botine. În schimb, pentru un stil ușor edgy, poart-o peste hanorace sau tricouri cu trupele preferate și o pereche de teniși simpli.

Trenciul de piele

Dacă anterior menționam de jacheta de piele biker, anul acesta revine în tendințe și trenciul de piele. Inspirat mai ales din anii ‘90, acest model de jachetă damă este ușor de purtat, mai ales dacă stilul tău este un pic mai rebel. Este recomandat să alegi o variantă din materiale naturale. Deși necesită un buget mai mare, te vei asigura că va rezista în timp, modelele din piele artificială distrugându-se ușor după câteva sezoane. 

Blazerul

Blazerul este cea mai simplă alegere atunci când ești în cautarea unor jachete de damă potrivite pentru birou. Fie îl alegi în set cu pantaloni, fie mizezi pe câteva modele și culori care se adaptează la diferite ținute, blazerul rămâne o opțiune bună atât pentru zilele în care prezența ta trebuie să fie una elegantă, cât și pentru momentele în care preferi o ținută mai casual. Cheia este modul în care stilizezi acest tip de jachetă.

Pentru o variantă elegantă, poartă blazerul cu pantaloni din material potrivit și pantofi cu toc. În schimb, stilul casual permite să îl asortezi perechii preferate de jeans și unor balerini - o ținută ideal atât pentru birou, cât și pentru ieșirile de după cu colegii sau prietenii.

Jachete de damă cu model bouclé

Dacă ești în căutarea unei jachete care oferă atât eleganță, cât și confort, modelele bouclé s-ar putea să fie varianta cea mai bună. Bouclé, o țesătură cu textură rafinată asociată în mod tradițional cu jachetele unui brand emblematic francez, revine în forță în 2024. Imaginează-ți jachete moi, asemănătoare unor nori, într-o varietate de nuanțe pastelate, cum ar fi baby blue sau lavandă, sau poate tonuri neutre, cum ar fi crem sau bej. Aceste jachete pentru damă sunt chic, perfecte pentru a adăuga o notă de textură oricărei ținute.

Jachetele bouclé oferă posibilități infinite de suprapunere. Creează un look romantic suprapunând o jachetă bouclé peste o rochie vaporoasă. Juxtapunerea de texturi adaugă interes vizual, în timp ce drapajul moale al rochiei completează silueta structurată a jachetei. Pentru un look mai casual, dar de inspirație pariziană, aruncați jacheta bouclé peste o combinație clasică de blugi și un tricou. Bouclée-ul adaugă o notă de rafinament acestui ansamblu de zi cu zi, făcându-l perfect pentru o ieșire la cafea.

Jacheta din denim

Jacheta din denim rămâne o piesă de bază a garderobei, dar cu o schimbare în 2024. În acest an, totul se rezumă la experimentarea cu diferite tăieturi și detalii pentru a crea look-uri mai diferite, care ies ușor în evidență. Jachetele de damă din denim, modelele supradimensionate, sunt perfecte pentru a le suprapune peste rochii sau pentru a crea o siluetă relaxată, în stil boyfriend. 

Pentru cele care preferă o variantă cât mai diferită a jachetei clasice din denim, detalii neașteptate, cum ar fi patch-urile atașabile sunt o variantă bună. Aceste ornamente adaugă personalitate și o notă de farmec vintage jachetei din denim. 

Jachete damă din materiale sustenabile

Moda sustenabilă nu mai este o tendință de nișă, ci o mișcare puternică, care a căpătat mai multă vizibilitate în ultimii ani. În 2024, vei vedea numeroase jachete realizate din materiale reciclate, cum ar fi bumbacul organic sau pielea vegană. Aceste materiale inovatoare oferă o alternativă la fel de elegantă, însă sustenabilă la țesăturile tradiționale, ceea ce îți permite să ai un look în tendințe, dar și să te simți bine în legătură cu alegerile tale în modă.

Multe branduri interesante surprind prin utilizarea sticlelor de plastic reciclate sau a țesăturilor refolosite pentru a crea îmbrăcăminte durabilă. Caută companii care sunt transparente în ceea ce privește procesele lor de fabricație și care se angajează să minimizeze impactul asupra mediului. Această variantă este una benefică atât pentru garderoba ta, cât și pentru mediu.

În 2024, poți experimenta cu diferite stiluri de jachete damă. Fie că dorești ai o apariție nonconformistă sau să te simți confortabil, vei o jachetă perfectă pentru garderoba ta.

Articolul urmator
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Ce model de toc te reprezinta?
Incepe quiz
Ce model de toc te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.