Anxietatea reprezintă reacția naturală a corpului la stres. Este un sentiment de teamă și o senzație că ceva rău se va intâmpla. Prima zi de școală, un interviu pentru job-ul pe care îl dorești sau susținerea unui discurs în public pot declanșa astfel de stări. Atunci când anxietatea este permanentă, durează mai mult de șase luni și îți afectează activitatea zilnică, suferi de tulburare anxioasă. Tulburările de anxietate reprezintă una dintre cele mai comune probleme emoționale și poate afecta persoanele de orice vârstă. Totuși, cercetătorii susțin că femeile sunt mai predispuse la anxietate. Dacă suferi de anxietate, s-ar putea să ai și depresie. Anumite persoane pot apela la alcool sau chiar la substanțe ilegale, în încercarea de a se simți mai bine. Deși, pe termen scurt, poate apărea o ameliorare a simptomelor, în cele din urmă, afecțiunea se va agrava.
Alertă cu bombă la Patriarhia Română. Slujba a fost întreruptă, pentru a permite intervenția echipelor de geniști
Horoscop special: Azi debutează zodia Gemenilor. Trei zodii vor avea parte de noroc la tot pasul pe durata întregului sezon
Giganții pharma din pandemie s-au luat la ceartă. Suma uriașă câștigată de Pfizer de la AstraZeneca
Călin, un tânăr de etnie romă care a crescut în orfelinate, fără părinți, a reușit să devină asistent medical la Institutul...
Mituri despre sănătate în care ar trebui să încetăm să mai credem
Adriana Bahmuțeanu îl atacă dur pe Silviu Prigoană, care ar refuza un tratament pentru copilul cel mic. "Fiul meu se află în...
Elena Gheorghe a ajuns pe mâna medicilor! Problemele de sănătate cu care se confruntă artista îi pun în pericol cariera
Problemele de sănătate se țin lanț de Anca Serea și de familia ei: „Acum merge în cârje, sărăcuțul”
De ce probleme de sănătate suferă părintele Vlad Pimen. Implicarea emoțională puternică și munca fizică și-au pus amprenta asupra...