Colecţia "Floare de Colţ" by Florin Dobre în atenţia publicaţiilor Vogue şi GQ!
Cuprins
Artistul şi designerul Florin Dobre, şi-a prezentat la Londra nouă colecţie S/S 2017 ready-to-wear denumită Floare de colţ, vineri, 10 iunie, iar colecţia a apărut în timp real pe site-urile marilor publicaţii VOGUE şi GQ, ediţia britanică!
Floare de colţ… e vremea reginei
Îndreptându-mi atenţia către natură, m-am simţit atras de Floarea de Colţ, o floare de munte, rară, care la fel că omul, îşi dezvoltă caracteristicile în funcţie de pământul pe care creşte. Plantă, înalta de 5-20 cm, cu inflorescenţe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos – păroase, la atingere are o textura unică a perişorilor moi - catifelaţi, de aceea am folosit materiale fine şi catifelate la atingere.
În România, floarea de colţ ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte în alte ţări, cu alt tip de climat, până la 50-80 cm. Identitatea acestei flori ne face să înţelegem frumuseţea caracteristică fiecărui popor, cu tradiţiile, bucuriile şi defectele lui. Aşa sunt şi ţinutele colecţiei, personalizate pe fiecare individ, după gustul şi simţirea fiecăruia. Vreau să se nască în inima fiecărui om din întreagă Europa, gândul că fiecare popor îşi păstrează frumuseţea dacă îşi păstrează formă şi identitatea lui naturală, caracteristicile personale devenind o identitate vie a fiecărui individ. De asemenea, aş vrea că fiecare să descopere frumuseţea călătorului care poate găsi farmecul real al unei călătorii, văzând şi trăind fascinaţia unei alte civilizaţii, a unui alt popor. Este atât de necesară păstrarea frumuseţii identitare, iar globalizarea şi alinierea la aceleaşi moravuri să se oprească pentru a nu tulbură firescul şi frumuseţea naturală.
Inflorescenţa este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici, care iau formă unei steluţe şi este acoperită cu peri catifelaţi, argintii, ce îi conferă o elegantă deosebită. Florile se regăsesc în prinţ şi broderie, unele foarte mici, altele bine ascunse de ochiul ager al culegătorului pe fiecare din ţinutele colecţiei, care aduce aceleaşi linii clasice pe un prinţ îndrăzneţ, plin de culoare firavă, pală, puternic vizibil, dar nu opulent, să atragă atenţia uşor şi discret, fără a tulbură mai mult decât este deja tulburată această societate hiperexcitata, într-o continuă căutare de vânat.
Recomand că bărbatul viitorului să fie cel cumpătat, cel atent la detalii, care nu poate culege toate florile rare ci doar una, o dată pentru totdeauna. Numită în popor şi floarea reginei, floarea doamnei, steluţa sau albumiţă, floarea de colţ are în tradiţia românească o semnificaţie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-şi dovedi dragostea şi curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munţilor pentru a culege flori de colţ şi a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea însemna puritate şi cărătenie. |
Florin Dobre |
Popor român, floare rară cu mari calităţi, ştim că dincolo de lumea această trupească noi avem orizonturi mult mai înalte mergând în continuare pe urmele lui Hristos, păstrând o frumoasă tradiţie, astăzi atât de morală şi binefăcătoare, văzând infinitul în oameni. Încă văd Omul de omenie de netradus în alte limbi, dorul şi doina, această durere continuă a poporului care rezistă la trendurile imorale care au îngenunchiat societăţile aşa zise moderne, dar văd, totodată şi o Europa îmbătrânita şi lipsită de orice sens spiritual mai înalt, o Europa care îşi târăşte existenţa din cârciumă în cârciumă, o Europa afumată, ameţită şi ameţitoare, ţipătoare şi pervertită, cu valorile răsturnate, care nu mai are esenţă, odată aliniată trendului de globalizare. Să rămânem ţări, chiar dacă suntem o specie pe cale de dispariţie şi rară, precum floarea de colţ.