A murit Papa. Ce se întâmplă acum la Vatican

Este doliu la Vatican! Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, la numai câteva ore de la ultima apariție publică. Avea 88 de ani și starea sa de sănătate se înrăutățise galopant în ultimele luni.
Papa, născut Jorge Mario Bergoglio, a stat mai bine de o lună în spital, după ce o dublă pneumonie i-a creat probleme respiratorii serioase. Potrivit unui anunț venit de la Vatican, cauza morții ar fi fost un accident vascular cerebral și o insuficiență cardiacă ireversibilă.
Moartea în zi de sărbătoare: „S-a întors la casa Tatălui”
Suveranul Pontif s-a stins în a doua zi de Paște, după ce a apucat să vorbească în fața mulțimii și să le ureze creștinilor sărbători luminate. Anunțul decesului a fost făcut de cardinalul Farrell și a luat pe toată lumea prin surprindere. Nimeni nu se aștepta la o asemenea veste, mai ales că Papa Francisc reușise să învingă dubla pneumonie care l-a ținut în spital săptămâni întregi.
Viața și misiunea spirituală a lui Papa Francisc. Ce nu știai până acum despre Suveranul Pontif
„Dragi frați și surori, cu profundă durere trebuie să anunț moartea Sfântului Părinte Francisc. În această dimineață, la ora 7:35, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui.
Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și Bisericii Sale. El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați.
Cu imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat discipol al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Treimic.”, a transmis Vaticanul, prin intermediul cardinalului Kevin Farrell.

Vaticanul a dezvăluit ce scrie în certificatul de deces al papei, inclusiv ora și locul morții acestuia:
„Prin prezenta, certific că Sfinția Sa, Francisc (Jorge Mario Bergoglio), născut la Buenos Aires, în Argentina, la 17 decembrie 1936, cetățean al Vaticanului, a decedat la ora 7:35 am, la 21.04.2025, în apartamentul său din Vatican”.
Medicul lui a mai dezvăluit că acesta s-a luptat cu mai multe afecțiuni în ultima parte a vieții, printre care: insuficiență respiratorie acută, pneumonie bilaterală, hipertensiune arterială și diabet zaharat de tip doi.
Ce se întâmplă după moartea Papei Francisc
Credincioșii care doresc să-i aducă un ultim omagiul lui Papa Francisc o vor putea face miercuri, 23 aprilie 2025, când sicriul cu trupul său, îmbrăcat în veșminte papale, va fi depus în Bazilica Sfântul Petru. Oamenii de rând și lideri mondiali deopotrivă se vor alinia pentru a-i aduce papei omagii în acest loc. Mii de suflete deja s-au strâns în Piața Sfântul Petru și se roagă pentru odihna veșnică a conducătorului Bisericii Catolice.
Urmează nouă zile de doliu, perioadă cunoscută sub numele de „Novendiale”, și o serie de evenimente bine coregrafiate, perfecționate de-a lungul secolelor. Acestea s-au repetat de sute de ori, de fiecare dată când un papă s-a stins. Interesant este însă că Papa Francisc nu și-a dorit ca la înmormântarea lui să fie respectate chiar toate obiceiurile de care au avut parte predecesorii săi. El și-a dorit o înmormântare simplă, fără prea mare fast.
Spre deosebire de înaintașii săi, el nu va fi înmormântat în trei sicrie, ci doar în unul. Trupurile celorlalți papi au fost depuse în trei sicrie puse unul într-altul: unul de chirpici, unul de zinc și unul de ulm. Papa Francisc se va odihni pe veci într-un singur sicriu făcut din lemn și zinc.
Important de precizat este că unele tradiții de la Vatican datează încă din Roma Antică, doar că suveranul pontif și-a dorit să simplifice tot procesul ce ar fi trebuit urmat după moartea sa.
La sfârșitul tuturor ceremoniilor și obiceiurilor, va fi ales un nou lider al Bisericii Catolice.
Pașii ce se fac după decesul unui papă
În mod normal, sarcina de a confirma decesul papei îi revine camerlengo-ului (un înalt funcționar al Vaticanului). Acum, această funcție este deținută de cardinalul Kevin Farrell, care deja a ieșit public și a anunțat moartea lui Papa Francisc. În mod tradițional, camerlengo-ul are rolul de a vizita trupul neînsuflețit al suveranului pontif și de a-i striga numele pentru a încerca să-l trezească. După ce vede că acesta nu răspunde, trebuie să constate decesul (lucru făcut în prezent de medici) și să se asigure că sigiliul său este distrus. Asta înseamnă că domnia sa a ajuns la final și că nu se mai pot întocmi documente oficiale papale cu sigiliul lui.
De asemenea, camerlengo trebuie să informeze Colegiul Cardinalilor (un organism de conducere format din înalți oficiali ai Bisericii) că papa a murit, înainte ca moartea sa să fie anunțată public.
În trecut, papilor li se îndepărtau organele înainte de înmormântare și erau depuse într-o biserică de lângă Fântâna Trevi din Roma, care păstrează și astăzi peste 20 de inimi de papi. Astăzi, acest obicei nu se mai practică.
Unde va fi înmormântat Papa Francisc
Înainte de înmormântare, oamenii își pot lua rămas bun de la Papa Francisc prin intermediul ceremoniilor și slujbelor de rugăciune de la Bazilica Sfântul Petru.
Între timp, în Vatican începe oficial perioada de tranziție, numită „sede vacante” (scaunul este vacant), în care conducerea bisericii este transferată temporar Colegiului Cardinalilor. Important de precizat este că în această perioadă, până la alegerea noului papă, nu se pot lua decizii majore.
Înmormântarea Papei Francisc va avea loc la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, așa cum și-a dorit. Trupurile altor papi ce au domnit înaintea lui se odihnesc în Grotele Vaticanului, cripte aflate sub Bazilica Sfântul Petru. Acesta nu a vrut să fie înmormântat alături de ei, ci separat. Trupul său va fi depus fix acolo unde și-a dorit, în lăcașul de cult pe care îl vizita cu drag încă din perioada în care era Arhiepiscop de Buenos Aires. De asemenea, într-un interviu din 2023 mărturisea că Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma este una dintre bisericile sale preferate.
Slujba de înmormântare va fi condusă de decanul Colegiului Cardinalilor, italianul Giovanni Battista Re, în vârstă de 91 de ani. Când Papa Benedict al XVI-lea a fost înmormântat, în sicriul său a fost pus și un tub metalic în care se află un sul de hârtie rulat, numit rogito, care este, de fapt, o relatare în 1000 de cuvinte a vieții și domniei sale. Probabil și în sicriul Papei Francisc va fi pus un asemenea document.
Alegerea noului papă
Ultimele știri despre Papa Francisc menționează și o altă etapă firească și obligatorie după decesul său: alegerea unui nou conducător al Bisericii Catolice. Acest lucru ar urma să se întâmple la două-trei săptămâni de la momentul în care Papa Francisc este declarat mort. Cum se face? Ei bine, Colegiul Cardinalilor trebuie să se reunească în Capela Sixtină pentru a ține un conclav (procesul secret de alegere a noului papă). Orice bărbat romano-catolic este eligibil pentru papalitate, dar în ultimii 700 de ani, papa a fost întotdeauna ales din Colegiul Cardinalilor.
Papa Francisc, decedat la vârsta de 88 de ani, a fost primul pontif non-european din ultimii 1.300 de ani. Înainte de el, toți ceilalți au fost europeni.



Surse foto: Getty images
Surse articol: Digi24, Digi24, Vaticannews, Libertatea, Euronews
Tags: Papa Francisc, Stiri externe