A murit soțul actriței Ileana Stana-Ionescu, la cinci luni de la decesul ei: „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche”

Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu, a mai rezistat doar cinci luni pe Pământ, fără sufletul lui pereche. A murit și el, iar sufletul său s-a ridicat la ceruri, acolo unde îl aștepta regretata lui soție.
Vestea morții actorului Andrei Ionescu a fost dată de Monica Davidescu. Aceasta a publicat un mesaj emoționant pe contul personal de Facebook:
„Drum lin prin univers, Domn Andrei! Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumnezeu să vă odihnească pe amândoi! Condoleanțe Andrei fiul!”

Cei doi soți au murit la cinci luni distanță. Actrița s-a stins pe 30 iunie 2024, iar durerea pierderii sale a fost prea greu de suportat pentru partenerul ei. Acesta a găsit-o fără suflare în pat, lângă el. După ce a fost martorul acestui episod nefericit, bărbatul a încercat să fie puternic, însă corpul lui a cedat miercuri dimineață, pe 27 noiembrie 2024.
„Urmez eu”
Actorul parcă a presimțit că nu mai are mult de trăit. După moartea soției, a făcut o afirmație cutremurătoare. „Urmez eu” au fost cuvintele care la acea vreme parcă prevesteau ce avea să se întâmple.
„Este greu, dar Dumnezeu mi-a dat putere! Azi a fost incinerată, apoi urna cu cenușă va fi depusă în cimitirul crematoriului, acolo avem o casetă. Ileana a dorit să fie incinerată, ca să fie lângă mama ei, urmez eu!”, spunea Andrei Ionescu după incinerarea actriței Ileana Stana-Ionescu.
Cei doi parteneri au fost împreună aproape șapte decenii și au împărțit nu doar scena, ci și viața. În urma lor rămâne un fiu, Andrei Manuel Ionescu. Acesta locuiește în America de ani buni, însă a avut o relație specială cu părinții lui, pe care i-a ajutat așa cum a putut, de la distanță.



Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Adevarul, Wowbiz
Tags: Vedete Romania