Cum arată acum Margherita de la Clejani, după mai bine de doi ani de când a luat o pauză de la viața publică. "Și-a revenit Marga"

După o lungă perioadă în care a stat departe de lumina reflectoarelor, Margherita de la Clejani a revenit în atenția publicului. Este complet schimbată și pare că s-a vindecat de viciile ce i-au adus numai probleme! Vezi cum a surprins fata Clejanilor cu ultimele apariții!
Margherita de la Clejani, în vârstă de 32 de ani, este de nerecunoscut! Schimbarea este însă în bine, după ce a luat o pauză de peste doi ani de la viața publică. Tânăra a ales să își rezolve problemele în liniște, departe de privirile critice ale celor din jur.
Margherita de la Clejani, personajul principal în mai multe episoade controversate
Între 2020 și 2022, problemele s-au ținut lanț de fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani. Mai întâi, aceasta a provocat un accident rutier, după ce s-ar fi urcat la volan sub influența substanțelor interzise. Atunci, i-a fost suspendat permisul și a avut de plătit o amendă usturătoare, dar niciuna dintre pedepsele primite nu a făcut-o să întrerupă relația strânsă cu drogurile, pe care se presupune că o avea la acea vreme.
La numai doi ani de la nefericitul incident, aceasta a ieșit în presă cu un alt scandal de zile mari. Pe atunci susținea că a fost înjunghiată pe stradă de un bărbat, iar modul melodramatic în care prezenta faptele i-au făcut pe cei din jur să o suspecteze că ar fi fost în continuare sub influența substanțelor periculoase.
În acei ani grei pentru artistă, multe dintre titlurile știrilor despre ea sunau cam așa: „Margherita de la Clejani, drogata”, „Margherita de la Clejani, bună de plată, după ce a șofat drogată”, „Unde a dispărut Margherita de la Clejani, după ce a condus drogată”.
Acest viciu i-a stricat imaginea, așa că a simțit nevoia să se retragă pentru o vreme din lumina reflectoarelor și să își pună ordine în viață. În tot acest timp, alături i-au fost părinții, Ioniță și Viorica de la Clejani.

Ce a făcut Margherita de la Clejani cât timp a lipsit din spațiul public
Deși nu a mai fost activă pe Instagram, Margherita de la Clejani nu a stat degeaba. În ultimii ani a încercat să își câștige existența din altceva în afară de muzică. Înainte a făcut tot posibilul să țină pasul cu părinții și să cânte alături de ei la evenimente, dar întâmplările nefericite din ultima perioadă au făcut-o să își dorească altceva.
„Margherita, pentru moment, nu mai vrea să participe la evenimente. Are o altă direcție, direcția business-ului. O susțin în tot ceea ce vrea ea să facă. Acum urmează cursuri de engleză, de business, se duce în zona afacerilor.”, a explicat Ioniță de la Clejani pentru playtech.ro.
În puținele declarații pe care le-a oferit din 2020 și până în prezent, Margherita și-a dezvăluit planurile de viitor și a vorbit pe larg despre retragerea din muzică:
„Muzica rămâne un hobby pentru mine, dar la evenimente, petreceri și chestii de genul nu voi mai participa pentru că nu mă mai reprezintă asta acum. Eu acum sunt focusată pe fashion, design și stilism, sunt consultant fashion pentru bărbați, am făcut niște cursuri foarte interesante și acum mă focusez foarte mult pe această parte. Am încredere deplină în ce sunt, în ce pot și în ce am. Eu fac mereu ceea ce este benefic pentru mine și ce mă face fericită, de aceea petrec foarte mult timp în atelier.”, a spus Margherita de la Clejani pentru a1.ro.
Cum arată Margherita de la Clejani în 2024
Se pare că anul 2024 a făcut-o pe Margherita să își reconsidere deciziile. Ba chiar a revenit în forță, pe scenă, alături de mama sa. Acest eveniment special a avut loc în primăvară, când duo-ul mamă-fiică a făcut furori în timpul unui concert susținut în Anglia.
A fost prima apariție oficială a Margheritei de la Clejani după incidentele care au pus-o într-o lumină nefavorabilă, iar publicul a fost uimit de schimbarea pe care a sesizat-o din prima.
Fata Clejanilor este alt om acum! Nu mai arată deloc la fel ca înainte și chiar a renunțat la părul lung cu care s-a mândrit ani de zile. Acum este tunsă până la umeri, a adoptat un nou stil vestimentar și a urcat cu bucurie pe scenă, ca în vremurile bune.
Important de menționat este că în 2009, Margherita și Viorica de la Clejani făceau furori cu piesa „Tirli dond'ale”, care are succes și astăzi.
Cele două au reinterpretat piesa și în august 2024, la un eveniment la care tânăra artistă a făcut din nou furori cu prezența sa. Și-a păstrat părul tuns scurt ca în primăvară, însă de această dată a îndrăznit să îți pună o fustă mini, ca în anii de glorie.
„Și-a revenit Marga!”
Cele două apariții din 2024 ale Margheritei de la Clejani au fost filmate de cei din public și încărcate pe TikTok, unde au fost văzute de mulți alți fani. Reacțiile au început imediat să curgă în secțiunea de comentarii, mulți dintre internauți fiind plăcut impresionați de schimbarea tinerei.
„Bravo, Marga! Ești pe drumul bun!”, „Bravo, Marga, ai schimbat tot!”, „Și-a revenit Marga!”, „Doamne, câtă supărare a avut această mamă cu copiii ei, dar bunul Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile să-i aducă pe calea cea dreaptă.”,
„Felicitări, Marga, mă bucur că ești bine!”, „Nici nu am recunoscut-o pe Marga🥺”, „Mă bucur mult pentru doamna Viorica, mă bucur că copiii ei și-au revenit, așa da 🥰” - au fost doar câteva dintre comentariile de la clipurile cu pricina.
Numele real al Margheritei de la Clejani este Margareta Myriam Manole, dar nimeni nu îi spune așa. Toată România și toți românii din străinătate o cunosc după numele de scenă, pe care l-a folosit de când era foarte mică și a apărut prima dată la televizor cu părinții săi.
Mulți nici nu își aduc aminte de adevăratul său nume, cum nu își amintesc nici de modul în care arăta Margherita de la Clejani înainte de operațiile estetice. Trecutul este istorie, așa cum probabil vor deveni și episoadele nefericite ce au avut-o pe artistă în centru în urmă cu puțin timp.



Surse foto: Facebook, Facebook, Instagram