Jador este hotărât să se căsătorească în a treia zi de Crăciun. Ce spune tatăl artistului

Bat clopotele de nuntă în showbiz! Jador se însoară cu aleasa inimii lui. Artistul este mai hotărât ca niciodată să facă acest pas și a ales deja ziua în care vrea ca relația lui să fie binecuvântată de Dumnezeu. Află ce planuri de căsătorie are artistul și ce spune tatăl lui despre acest pas important!
„Vreau să îmi fac familie cu fata asta”
Ajuns la vârsta de 29 de ani, Jador are planuri mari de viitor. A decis să se așeze la casa lui și deja a pus la punct toate detaliile pentru căsătorie. Spre surprinderea multora, nu dorește o petrecere de zile mari, ci o ceremonie simplă, cu foarte puțini invitați. Află cine îi va fi alături în ziua cea mare!
Nunta lui Jador cu Oana Ciocan ar urma să aibă loc în luna decembrie a acestui an, după cum a dezvăluit chiar el:
„O să ne căsătorim, acum e o chestie serioasă. Vreau să îmi fac familie cu fata asta. Ne căsătorim a treia zi de Crăciun. Nu o să fac nuntă, o să mă duc la preot, o să mă cunune verișorii mei și o să mă duc la doamna primar. Nu ne-am despărțit, de fapt, niciodată. Nu ne-am certat foarte tare, a fost numai o strategie de marketing, așa cum mulți au și bănuit.”
Iulia Albu a făcut primele declarații despre nunta cu Mike. „Și pe el tot Albu o să-l cheme"
Oana Ciocan este muza lui
Cei doi îndrăgostiți și-au păcălit urmăritorii din online că s-au despărțit și o perioadă nu s-au mai afișat împreună pe rețelele sociale. Acum însă sunt mai hotărâți ca niciodată să își întemeieze o familie și nu vor să se mai ascundă. Totuși, în ultima perioadă au fost mai discreți când a venit vorba despre relația lor.
Artistul este convins că logodnica sa este femeia potrivită pentru el și iubirea lor i-a devenit inspirație în carieră. Ba chiar a lansat și o piesă pentru ea!
„Într-un final am decis ca melodia pentru Oana să fie lansată. Sperăm să ajungă la sufletele voastre și să vă bucurați odată cu noi, de tot ce înseamnă dragoste. Vă mulțumesc pentru toată susținerea si fie ca aceasta perioadă să ne facă să realizăm, faptul ca trebuie să încercăm să fim mai buni și mai iubitori nu doar de sărbători ci într-un mod permanent ❤️ Vă iubim și vă mulțumim!”, scria Jador pe Facebook la un moment dat.
Ce a spus tatăl lui Jador despre nunta lui cu Oana Ciocan
Tatăl lui Jador, Romeo Dumitrache, a fost luat prin surprindere de hotărârea pe care a luat-o băiatul lui. Contactat de presă, bărbatul a mărturisit că nu este pus în temă cu acest subiect. Iată declarația pe care a făcut-o pentru click.ro:
„Îmi pare rău, nu știu care este scopul lui, nu-i cunosc planurile.”
Amintim că Jador și-a cerut iubita în căsătorie în timpul filmărilor pentru emisiunea „Survivor”, unde au fost concurenți amândoi. A făcut acest pas important în fața întregii țări, dovedind că este hotărât și că își asumă alegerea.
„Eu te iubesc pe tine și vreau să fii femeia mea! Vrei să fii soția mea?”, i-a spus el la momentul respectiv.
Oana Ciocan a răspuns afirmativ, făcându-i, la rândul său, o declarație de dragoste:
„Da, normal! Dar tu știai! Mă întrebi chestii pe care le cunoști oricum deja! Știi că vreau să rămân toată viața cu tine!”
Vrei să vezi cât de frumoși sunt împreună viitorii soți? În galeria foto găsești imagini surprinse în timpul relației lor.






Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Click, Spynews, Romaniatv
Tags: Vedete Romania