Românca Andreea Mottram, ucisă în SUA. Fiica adoptivă de 16 ani și o prietenă, acuzate de crimă

Românca Andreea Mottram, în vârstă de 47 de ani, stabilită în SUA, a fost omorâtă fără milă, iar principala suspectă în acest caz este fiica ei adoptivă, în vârstă de 16 ani. Femeia se străduia să o îngrijească pe adolescenta care frecventa un centru de tratament, din cauza comportamentului violent pe care îl avea.
Din ultima ei postare de pe Facebook reiese că urma să împlinească în curând 48 de ani. N-a mai apucat să se bucure de această vârstă, căci a fost ucisă cu bestialitate, cu 14 lovituri de cuțit. A fost găsită fără suflare chiar înainte de ziua ei de naștere.
Omorâtă de fiica adoptivă?
Crima înfiorătoare a avut loc în Washington City, Utah, într-o locuință închiriată, în care stătea fiica ei adoptivă, Mihaela „Bella” Sorescu. Victima mersese la adresa respectivă cu prietena tinerei, Abigael „Jay” Flanagan, în vârstă de 17 ani, pentru a-i face o vizită adolescentei.

Andreea Mottram era directoarea unei organizații non-guvernamentale pentru refugiați și de-a lungul vieții sale a făcut mult bine oamenilor aflați în nevoie. Drept dovadă, a adoptat un copil fără să își imagineze că această decizie o va costa scump la un moment dat.
Acum, fiica adoptivă a femeii și prietena ei de vârstă apropiată sunt cercetate pentru crimă, fiind principalele suspecte în acest caz. Important de menționat este că există dovezi incriminatorii, pe care anchetatorii le analizează pentru a afla cum s-a petrecut totul.
Potrivit presei străine, cele două adolescente vor fi judecate ca adulți, deși nu au încă vârsta majoratului.
Andreea Mottram a fost ucisă înainte de ziua ei de naștere
Cadavrul Andreei Mottram a fost descoperit pe 23 martie 2025 de o femeie care făcea curățenie. Descoperirea șocantă a avut loc la fix o zi distanță de la momentul în care femeia postase un ultim selfie pe Facebook, în dreptul căruia scrisese „Aproape 48”. Urma ca pe 29 martie să împlinească 48 de ani, dar viața ei a fost curmată mult prea devreme în împrejurări necunoscute.
Autopsia ar fi arătat că murise cu aproximativ 24 de ore înainte să fie găsită, ceea ce înseamnă că a fost înjunghiată fix în ziua în care a postat pentru ultima oară pe rețelele sociale. Pe trupul ei au fost găsite nu mai puțin de 14 lovituri de cuțit.
Acum, adolescentele Mihaela Sorescu și Abigael Flanagan sunt acuzate de crimă, obstrucționarea justiției și furt de vehicul. Fetele au fost găsite împreună în Los Angeles, la câteva zile după crimă. Acestea au fost prinse de polițiști după ce s-a descoperit și mașina pe care o închiriase Andreea Mottram și pe care ele ar fi folosit-o pentru a părăsi locul crimei. Vehiculul a fost abandonat în California, la aproximativ 640 de kilometri de locuința în care victima a fost lăsată fără suflare.
Există dovezi care le incriminează pe adolescente
Potrivit anchetatorilor, la locul crimei au fost găsite mai multe dovezi care ar arăta că adolescentele sunt vinovate. Fetele ar fi lăsat în urmă un cuțit spălat, dar care încă avea urme de sânge și o pereche de pantaloni pătați tot cu sânge, care ar fi aparținut uneia dintre ele. De asemenea, ar fi aruncat în toaletă mai multe telefoane.
În timpul investigațiilor, a mai fost găsit și un jurnal ce aparținea fiicei adoptive a victimei, în care fata își exprima intenția de a-și omorî mama. Potrivit unui comunicat oficial emis de poliție, tânăra ar fi fost cunoscută pentru comportamentul ei violent și pentru tentativele de automutilare.
„În jurnal, fata și-a exprimat ura profundă față de mama ei și a scris că vrea să o omoare.”, se arată în documente.
Momentan nu se știe dacă Andreea Mottram a fost înjunghiată doar de una dintre fete sau chiar de ambele. Un lucru este însă cert: cele două sunt considerate complice, căci ar fi încercat să distrugă probele împreună și tot împreună au fost găsite după ce au abandonat cadavrul.
Ancheta este în plină desfășurare și urmează ca autoritățile să stabilească împrejurările în care s-a petrecut tragedia.



Surse foto: Facebook, Freepik, Facebook
Surse articol: Independent, People, Digi24
Tags: Stiri externe