×
swipe
Părinții lui Liviu Vârciu au îndrăgit-o din primul moment pe Anda Călin Părinții lui Liviu Vârciu au îndrăgit-o din primul moment pe Anda Călin
↓ citeste mai jos ↓
9 / 9
Vezi si »

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

Are o fiică de 20 de ani, din relația cu Ami Teiceanu

Liviu Vârciu era doar un tânăr de 20 de ani când a aflat că va deveni tătic pentru prima oară. La acea vreme, avea o relație cu Ramona Teiceanu (Ami), care era un celebru model în Arad. Tânăra a rămas însărcinată și a adus-o pe lume pe Carmina, fata cea mare a cântărețului.

Deși Liviu Vârciu și Ramona Teiceanu s-au despărțit, au încercat să rămână în relații bune de dragul fiicei lor. Micuța a rămas în grija mamei, dar și-a vizitat și tatăl de câte ori a avut ocazia.

Acum, Carmina Teiceanu Vârciu este o domnișoară în adevăratul sens al cuvântului, ajunsă la vârsta pe care tatăl ei o avea când a conceput-o. Relația celor doi a fost mereu presărată cu suișuri și coborâșuri, dar mereu au găsit o cale pentru a comunica.

„Nu o să mă opresc din a spune că parcă e fratele meu mai mare! Suntem foarte bine și ne înțelegem exact așa cum mi-am dorit mereu.”, a povestit Carmina despre relația pe care o are cu Liviu Vârciu.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Liviu Varciu (@liviu_varciu)

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

Eșecurile în dragoste l-au adus față în față cu actuala sa parteneră

Nu mai este un secret faptul că Liviu Vârciu a fost un Don Juan al anilor 2000. S-a iubit cu multe femei celebre și este cunoscut și pentru mariajul său cu Adelina Pestrițu (între 2009-2010). Totuși, toate relațiile sale pasagere l-au dus mai aproape de singura femeie care l-a făcut să se așeze la casa lui.

„M-am cunoscut cu Liviu într-un restaurant. Primul pas l-a făcut Liviu și chiar a insistat. Mi-a scris câteva luni și primul lucru pe care mi l-a spus a fost că speră că merită așteptarea. Suntem împreună de patru ani și câteva luni.”, a povestit Anda Călin pe Instagram.

Între ei este o diferență de vârstă de nouă ani, dar asta nu i-a împiedicat să formeze o familie și chiar să devină părinți. Căsătoria nu a avut loc încă, dar cei doi nu exclud posibilitatea ca evenimentul să aibă loc în viitorul apropiat.

„Păi nu… De fapt, nu e vorba că nu vreau… Nu ne punem de acord cu numărul de invitați. Eu vreau să fim doar noi și niște nași sau martori și el vrea să epateze. La asta nu ajungem să ne punem de acord. Nu cred că ne-ar lega mai mult o căsătorie decât suntem noi. Adică, doi copii te leagă mult mai mult decât să spui da. Ne-am spus da de când ne-am cunoscut, nu cred că mai e cazul.”, a declarat în trecut Anda Călin pentru Antena Stars.

Cel mai sincer de până acum! Câți bani câștiga Liviu Vârciu în perioada L.A

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

Are trei copii minunați

Pentru că s-au înțeles de minune din prima clipă, lucrurile au evoluat rapid între ei. Formează un cuplu din 2016, iar în 2017 a venit pe lume primul lor copil. Pe 25 septembrie 2017 au făcut cunoștință cu fiica lor Anastasia.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Anda Calin (@andacalin)

Familia lor s-a extins pe 18 mai 2020, când micuțul Liviu Matei a văzut pentru prima dată lumina zilei.

Liviu Vârciu este mai fericit ca niciodată de când doi pitici voinici îi înseninează zilele. Deși este extrem de ocupat și lipsește mult de acasă din pricina meseriei, încearcă să își exercite îndatoririle de tată și să fie lângă ei în cele mai importante momente.

Se pare că viața lui s-a schimbat radical în ultimii șase ani, de când a înțeles câte bucurii îți poate aduce timpul petrecut alături de copii. Se știe deja că pe fata cea mare nu a crescut-o el, așa că în trecut nu a avut ocazia să descopere provocările vieții de părinte.

„Eram liniștiți, dormeam, puteam să plecăm, puteam să mergem să facem un șpriț, puteam să facem multe lucruri în casă. Lăsând gluma la o poarte, ne-a schimbat în bine, ne-a maturizat un pic. Nu mai fac tâmpeniile pe care le făceam, cheltuielile.”, a spus pentru Xtra Night Show.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Liviu Varciu (@liviu_varciu)

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

A fost despărțit o vreme de Anda Călin

Dar povestea lui de dragoste cu frumoasa Anda Călin nu a fost întotdeauna roz. Cuplul a avut și momente de cumpănă, iar cel mai dureros a fost după botezul fetiței lor. Atunci, partenerii au stat despărțiți câteva luni, deși au rămas prieteni de dragul celei mici. În tot acest timp, femeia i-a rămas fidelă cântărețului. Nu se poate spune același lucru și despre el, care a fost surprins în timp ce a sărutat-o pe buze pe Roxana Niculae, fosta „bebelușă” la „Cronica Cârcotașilor”.

„Eram cu mai mulți din echipa „Te Cunosc de Undeva” la mine acasă. Oamenii au plecat pe rând. Normal, i-am condus pe toți. Ca așa m-a făcut pe mine mama politicos. Data viitoare nu mai conduc pe nimeni. Bun! Și am condus pe toți. Pe rând. Am condus-o și pe Roxana. Cum era și normal. Ea a plecat singură. Am condus-o doar eu.
Logic, nu?… Da, am pupat-o pe gură! Dar eu așa sunt! Le mai pup și pe gură! NU înseamnă că am nopți nebune cu ele! Nu! Pur și simplu am pupat-o pe gura de la revedere. Acum pe bune. Cine nu ar pupa-o?…”, sunt cuvintele prin intermediul cărora s-a apărat Liviu Vârciu la acea vreme.

Împăcarea a fost inevitabilă, pentru că amândoi se iubesc sincer și s-au gândit unul la celălalt în toată această perioadă. Acum, nimic nu îi mai poate ține departe, fiindcă între timp au adus pe lume și cel de-al doilea copil, care i-a apropiat și mai tare.

„Liviu este foarte gelos. Nu s-ar mai fi împăcat cu ea, dacă Anda ar fi avut pe altcineva între timp. Și chiar dacă ar fi făcut acest pas, i-ar fi reproșat tot timpul. Amândoi își iubesc însă foarte mult fetița și sunt atenți cu ea.”, declara atunci un apropiat de-al lui, potrivit Viva.

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

Se descurcă de minune în rolul de tată

Cu toate că nu este foarte prezent în viața copiilor săi, artistul se asigură că le oferă toată atenția de care au nevoie când ajunge acasă și îi strânge la piept. Postările sale din mediul online arată clar că este un familist convins și că face tot felul de activități interesante, atât cu partenera, cât și cu fetița și băiețelul pe care îi au împreună.

Într-o declarație mai veche, a descris cât de agitată și complicată poate fi viața cu doi copii mici:

„E greu tare să faci copii. Faceți copii, dar e complicat. Eu nu-i înțeleg pe ăia care se despart, au doi copii și stau într-un apartament de două camere sau o garsonieră. Nu ai cum să o iubești atât de mult, sigur ai un interes la ea. Eu am o casă. Mai țipă ăla, urlă fii-mea, ăla vrea nu știu ce, aia nu știu ce, nici doamnei nu mai poți să îi dai un pup că se urcă ăla pe tine. Tot din interes ai, să vină la bătrânețe să îți dea o cană cu apă”.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Liviu Varciu (@liviu_varciu)

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

Își iubește enorm copiii

În ciuda tuturor provocărilor pe care le-a întâmpinat de când este tată, Liviu Vârciu continuă să se bucure din plin de viața pe care o trăiește. De fiecare dată când are ocazia, vorbește cu multă emoție despre toți cei trei copii ai săi și nu se ferește să își strige în gura mare dragostea pentru ei.

„Sentimentul pe care eu l-am trăit… Eu nu am simit în viața mea iubirea asta. Cu fii-mea cea mare a fost mai complicat, nu am stat mereu bot în bot cu ea. O iubesc, e viața mea, e sufletul meu, pentru că a fost primul meu copil, eu eram un copil, aveam 20 de ani, când am făcut-o.
Dar cu cea mijlocie, cu Anastasia… Doamne, nu se poate așa ceva, mă ia de la stomac, știe exact ce „butoane” să apese. Sunt alte trăiri. Sentimentul pe care îl am față de copii e ceva…”, a declarat Liviu Vârciu la Antena Stars.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Anda Calin (@andacalin)

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

Un nou membru a completat familia artistului

Se pare că vedeta s-a obișnuit să trăiască într-o casă plină de veselie și în februarie 2023 a decis să își extindă din nou familia. Nu, nu este vorba despre încă un copil, ci despre un animal de companie. Liviu Vârciu le-a luat micuților săi o cățelușă pe care le-a prezentat-o urmăritorilor din mediul online prin intermediul unui videoclip.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Liviu Varciu (@liviu_varciu)

Oamenii de pe Instagram au reacționat imediat în secțiunea de comentarii. Iată ce i-au scris:

„Cel mai iubibil „copil” din familia lărgită!”, „Doamne, ce frumusețe!”, „Cel mai bun prieten, nu te trădează niciodată!”, „Este foarte frumoasă, să ai grijă de ea” sau „Vai, ce frumoasă e! Să vă trăiască”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Alexandra Velniciuc afirmă că nu-și dorește copii și se felicită pentru decizie. "N-aș ști ce valori să-i induc"

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

A devenit un familist convins

De când e tată de trei, Liviu Vârciu se gândește mai mult la liniștea de acasă și a renunțat complet la statutul de „macho man”. Preferă să petreacă mai mult timp în familie și să se bucure de fiecare etapă din viața copiilor săi. Întrebat de reporterii de la Cancan.ro dacă ar mai accepta o provocare de genul celei de la „Asia Express”, a oferit un răspuns neașteptat.

„Nici singur n-aș mai pleca. În primul rând, s-au făcut copiii mari, nu pot sta departe de ei pentru o perioadă mai lungă de timp. Am fost pionier, noi am deschis drumul, ne-am făcut treaba cât am putut de bine.”

Artistul a lăsat în spate și amintirile cu femeile care au făcut parte din trecutul lui și se concentrează acum pe relația pe care o are cu mama celor doi copii mai mici. E incredibil cât de repede trece timpul și de câți ani este împreună cu Anda Călin!

„Sunt familist convins, nu vreau să-mi mai amintesc de nebuniile mele, să nu-mi vină idei. Așa că toate amintirile mele de atunci s-au dus. Ce nu mai știi, nu te mai doare. Sunt fericit așa cum sunt. Mi-e drag de ea, mai avem puțin și facem șapte ani.”, a mai spus el pentru sursa menționată anterior.

În cadrul aceluiași interviu, Liviu Vârciu a vorbit și despre posibilitatea de a participa într-o emisiune alături de partenera sa. Iată ce a zis:

„Nu-și permite nimeni să mă întrebe. Eu cu doamna mea la televiziune nu sunt de acord. Pică din start. Nu are voie să fie vedetă TV.”

Ce familie mare are acum Liviu Vârciu! Cât de mari și frumoși au crescut copiii lui

Părinții lui Liviu Vârciu au îndrăgit-o din primul moment pe Anda Călin

Când artistul era căsătorit cu Adelina Pestrițu, au existat zvonuri potrivit cărora mama acestuia nu ar fi fost de acord cu mariajul lor. Acum, la mulți ani distanță, Liviu Vârciu a confirmat aceste supoziții și a dezvăluit că niciuna dintre fostele lui partenere nu a fost pe placul familiei sale.

Se pare însă că în cazul relației actuale, lucrurile arată complet diferit. Iată ce mărturisire a făcut el pentru publicația Cancan:

„Pe mine părinții m-au tras mereu de mânecă,  dar tot ca mine am făcut. M-au avertizat mereu să fac alegerile cu mai multă grijă și înțelepciune. Anda este singura dintre iubitele mele care le-a plăcut. Până atunci niciuna nu a fost pe placul lor. Niciodată însă nu m-am luat după ce zicea mama.”

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Anda Calin (@andacalin)

‹ Vezi și