Înainte de a ajunge celebră datorită interpretării sale memorabile din "Clona", actrița braziliană s-a iubit cu un bărbat cu 12 ani mai în vârstă, care, culmea, urma să îi fie și coleg de platou în viitor. Este vorba despre Perry Sales, cel care a jucat rolul lui Mustafa, unchiul în vârstă al lui Jade.
View this post on Instagram
Cei doi s-au iubit cu patos timp de câțiva ani și au adus împreună pe lume o fiică, pe Rafaela Salles, acum în vârstă de 43 de ani, venită pe lume în anul 1979.
Ulterior, în perioada 2001-2002, Vera Fischer și Perry Sales au jucat împreună în "Clona". Câțiva ani mai târziu, în 2009, actorul brazilian își dădea ultima suflare la 70 de ani, fiind bolnav de cancer. El și mama fiicei sale nu mai erau împreună la vremea aceea, cei doi separându-se cu mult timp înainte de filmările pentru telenovelă.
View this post on Instagram
Rafaela Salles nu este, totuși, singurul copil al actriței. Vera mai are un fiu, acum în vârstă de 29 de ani, pe Gabriel Camargo, alături de fostul ei soț. Vera Fischer și Felipe Camargo au fost căsătoriți timp de șapte ani, din 1988 și până în anul 1995.
View this post on Instagram
La doar doi ani după ce s-a despărțit de Felipe Camargo, vedeta a pierdut custodia fiului ei. Motivul? Ei bine, la vremea aceea, ea avea probleme cu drogurile și alcoolul, motiv pentru care nu-și putea îngriji corespunzător copilul. Din fericire, și-a revenit complet și a reușit să depășească acea situație cu ajutorul specialiștilor și a fostului partener.
„Beau puțin (acum). Corpul meu e atât de curat că și dacă beau doar un pic mai mult, vomit. Organismul meu nu mai duce. Doar chestii ușoare. Sunt completă. Mai sănătoasă ca niciodată. Vreau să mor la 102 ani”, spunea ea în cadrul unui interviu, în trecut, în legătură cu felul cu felul în care își menține sănătatea.
View this post on Instagram
În anul 2004, Vera Fischer s-a îndrăgostit de colegul ei de breaslă Paulo Serra, care este cu 26 de ani mai tânăr decât ea. S-au cunoscut la carnavalul pe care vedeta l-a organizat la fazenda ei. După prima lor întâlnire, nu a mai trecut mult timp până cei doi îndrăgostiți au hotărât să se mute împreună. Însă, din păcate, dragostea lor a fost trecătoare, despărțirea a venit cinci luni mai târziu.
View this post on Instagram
Deși are 70 de ani, actrița este, în continuare, extrem de activă pe rețelele de socializare. Aceasta postează constant fotografii și filmulețe din intimitatea vieții sale și își ține prietenii din mediul online la curent cu toate proiectele sale. Pe Instagram, de exemplu, vedeta braziliană este urmărită de peste 1,6 milioane de fani, care o scaldă în laude de fiecare dată când au ocazia, prin intermediul secțiunii de comentarii.
View this post on Instagram
Vera Fischer nu a uitat de marea sa pasiune, actoria. Poate fi văzută pe micile ecrane sau pe scenele marilor teatre din Brazilia. Chiar și așa, între timp, aceasta și-a descoperit noi hobby-uri, care par să se fi transformat într-o afacere prosperă. Starleta a devenit designer de bijuterii și haine și speră să dea lovitura în industria modei.
View this post on Instagram