Misterul a fost dezlegat când publicul a descoperit-o pe mama Ștefaniei. Lili Codreanu, viitoarea soacră a lui Speak, este la fel de frumoasă ca fiica ei. În plus, pare extrem de tânără, încât ai zice că este sora vedetei.
Sursa foto: Facebook
Între frumoasa dansatoare și la fel de frumoasa sa mamă există o legătură foarte strânsă, Lili Codreanu fiind fanul numărul 1 al fiicei sale. Chiar dacă familia Ștefaniei este destul de discretă, acum nu se mai poate ascunde de atenția și interesul publicului.
Sursa foto: Facebook
Vedeta Asia Express este foarte mândră de mama sa și are de ce. Fanii sunt uluiți de frumusețea răpitoare a viitoarei soacre a lui Speak.
Sursa foto: Facebook
Înainte de a ajunge vedetă la Asia Express și a-l cunoaște pe viitorul ei logodnic, Cristina Ștefania a trăit la Galați, unde a absolvit Liceul de arte. Acum în vârstă de 28 de ani, tânăra nu a avut frați sau surori, iar părinții și-au concentrat atenția doar asupra ei.
”Sunt singură la părinți, deoarece eram foarte posesivă cu părinții mei. Dorința de a fi singură la părinți îmi aparține, iar ei au respectat asta”, declara ea, în urmă cu ceva timp.”, mărturisește Ștefania.
Sursa foto: Facebook
În 2015, Ștefania s-a mutat la București și și-a continuat vechea ei pasiune, dansul. A reușit să lucreze cu vedete în vogă, precum Inna, Smiley, Randi sau Elena Gheorghe. Tot în București l-a cunoscut și pe Speak, când a dansat într-un videoclip al artistului, iar cei doi s-au îndrăgostit.
Sursa foto: Facebook
Deși se cunoșteau dinainte și erau îndrăgostiți, Ștefania și Speak au devenit inseparabili după emisiunea Asia Express. Cei doi au participat la Sezonul 3 al emisiunii și probele prin care au trecut i-au apropiat foarte tare, i-au făcut să se cunoască mai bine și să se bazeze unul pe altul. În timpul emisiunii, Speak a ajuns la concluzia că vrea să-și petreacă restul vieții alături de Ștefania.
Sursa foto: Facebook
În ediția de pe 14 aprilie a emisiunii Asia Express, Speak a făcut marele pas și a cerut-o în căsătorie pe Ștefania, în fața întregii țări. Gestul a surprins-o și a emoționat-o enorm pe tânăra de 22 de ani.
”Trebuie să fie unică treaba asta. Vrei să fii soția mea?”, i-a spus Speak, așezându-se în genunchi înaintea ei și oferindu-i inelul.
„A fost un moment la care nu mă așteptam. Exact așa cum mi-am dorit eu. Sunt foarte fericită”, a spus Ștefania cu ochii în lacrimi.
Sursa foto: Facebook
Deși nu au câștigat emisiunea Asia Express, Ștefania și Speak au cucerit inimile publicului, care a privit povestea lor de dragoste ca pe un adevărat film plin de emoții, cu deznodământ fericit. Mulți telespectatori au declarat că cei doi ocupă locul 1 în inima lor.
Sursa foto: Facebook