Andra și Cătălin Măruță au avut încă de la început o relație ferită de scandaluri. Și-au trăit povestea de iubire frumos și curat, iar acest lucru i-a ajutat să rămână un cuplu sudat și apreciat de-a lungul anilor.
Amândoi au "crescut" sub ochii telespectatorilor și îi știm împreună încă de la începutul carierelor lor. Se cunoșteau din cercurile showbizului românesc, se priveau ochi în ochi la evenimentele mondene, însă și-au dorit să se cunoască mai bine după ce Andra a fost invitată în 2005, la emisiunea "Tonomatul DP 2", prezentată de Cătălin Măruță.
"Ne-am văzut pentru prima dată la el la emisiune la TVR. Eram amici. Nu-l vedeam atunci ca pe bărbatul cu care mi-aș petrece toată viața, mai ales că avea părul lung. Nu mi-a plăcut deloc. Când s-a tuns, am început să îl privesc cu alți ochi.", a declarat Andra, în trecut, conform Wowbiz.ro.
Andra a povestit în trecut cum a cucerit-o Cătălin Măruță, dar și cum a decurs prima lor întâlnire. Artista a mărturisit râzând că, pe de-o parte, a fost impresionată de locul în care prezentatorul TV alesese să o ducă, însă... nu a fost singura iubită cu care a procedat astfel.
"Era undeva la pădure, m-a dus frumos acolo... Am zis că e romantic, m-a dus la un centru de echitație. Era frig și avea pregătită în mașină o vestă pe care să mi-o pună pe umeri. A funcționat treaba. Când s-a mutat de la garsonieră la apartament l-am ajutat să despacheteze și am găsit mai multe scrisori de la foste iubite, cu poze de la același centru de echitație. Cu ele purtând aceeași vestă! Am zis: bravo, măi Măruță!", a spus Andra, la Virgin Radio.
View this post on Instagram
În august 2008, după aproximativ trei ani de relație, Andra a devenit "doamna Măruță" în mod oficial. S-au căsătorit religios săptămâni mai târziu de la cununia civilă, în Târgu-Jiu, orașul în care prezentatorul TV a copilărit, în cadrul unui eveniment spectaculos. La petrecere au participat nu mai puțin de 600 de oameni. A fost o nuntă pe gustul mirilor, în stil tradițional, cu lăutari, sarmale și respectarea tuturor obieciurilor nupțiale românești.
Anii au trecut, iar ei au rămas la fel de frumoși împreună. Cei doi copii, David, în prezent în vârstă de 11 ani, și Eva Maria Ioana, în vârstă de 7 ani, le complează familia și le aduc numai bucurii, în fiecare zi. Cătălin Măruță este un familist convins, ce nu își poate imagina viața fără Andra și copiii lor. Surprinzător este faptul că prezentatorul TV se opunea vehement ideii de căsătorie înainte să își cunoască aleasa.
"Am văzut adevărate drame trăite de prietenii mei, de colegii mei, de cunoștințele mele. Adevărul e că, dacă nu iubești din toată ființa ta pe cineva, această hotărâre este aproape imposibil de luat. Andra a fost cea care mi-a schimbat foarte mult această părere.", a declarat Cătălin Măruță, pentru Viva!
Deși sunt amândoi foarte ocupați, găsesc întotdeauna timp de petrecut în doi.
„Chiar este greu să găsești timp când ai copiii mici, dar noi am fost norocoși și am avut ajutoare. Am avut o bonă, iar mama mea m-a vizitat și a stat cu cei mici de câte ori a fost nevoie. Acum, că Eva și David au crescut, nu mai este chiar așa de greu. Dar, oricum, eu zic că flacăra pasiunii nu se stinge așa ușor, focul mocnește acolo și în perioadele în care abia apucăm să ne vedem. Că dacă s-ar despărți toată lumea când apar copiii, nu prea ar mai fi cupluri printre noi!”, a mărturisit Andra pentru Viva, potrivit Libertatea.
Nu doar Andra și Cătălin Măruță se bucură de avantajele vieții de celebritate, ci și micuții lor. Canalul de YouTube al Evei a adunat recent 217.000 de abonați, iar David, la rândul său, are și el zeci de mii de următori în mediul online. Copiii familiei Măruță s-au obișnuit încă din primii ani de viață cu camerele de filmat și afișează o atitudine relaxată atunci când apar în public.
La unul dintre concertele de Crăciun pe care Andra le-a susținut în decembrie 2022, Eva Măruță a intrat în rolul unui reporter și a luat la întrebări toți artiștii prezenți în culise alături de mama ei. Apoi, copila a apărut în emisiunea tatălui de la ProTV, iar telespectatorii au lăudat-o pentru dezinvoltura de care a dat dovadă.
Membrii familiei Măruță împărășesc multe momente spumoase și haioase din viața lor personală prin intermediul vloggurilor pe care le postează frecvent în mediul online. Atât Andra și Cătălin Măruță, cât și fiul și fiica lor sunt conectați tot timpul cu fanii din comunitatea lor și adoră să țină pasul cu ultimele trenduri în materie de divertisment digital.
De fiecare dată când fac un lucru nou și interesant, își țin fanii la curent și împărtășesc momentele speciale cu ei.
View this post on Instagram
Este o adevărată plăcere să îi privești pe Andra și pe Cătălin Măruță. Sunt tineri, frumoși, au doi copii minunați și au reușit să își întemeieze o familie de care sunt tare mândri. Au trecut testul timpului și, la 15 ani de la mariaj, au aceeași sclipire în ochi ce demonstrează că iubirea lor va dăinui mulți ani de acum încolo.
Cei doi nu ratează nicio ocazie pentru a-și declara iubirea în mediul online sau la televizor, așa că momentele în care își spun cât de mult se iubesc sunt foarte dese. Cel mai recent exemplu este mesajul postat de Andra pe 31 decembrie 2022, când a fost nevoită să petreacă Rvelionul departe de familie, din pricina meseriei pe care o are.
„Am avut mai multe momente frumoase decât dificile, din moment ce suntem astăzi aici, împreună. Ținându-ne de mână, la 14 ani de la căsătorie și la 16 ani de când ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Este important să ne declarăm dragostea des. Mai important este să ne arătăm sentimentele prin gesturi multe.”, a povestit Andra în 2022, potrivit Ciao.
View this post on Instagram
Eva Măruță nu mai este un copil, căci maturitatea de care dă dovadă este impresionantă! Foarte mulți oameni au fost uimiți de felul în care gândește la cei 9 ani ai săi. Drept urmare, a reușit să strângă un număr impresionant de urmăritori în mediul online. Doar pe TikTok are peste 400 de mii de urmăritori și aproape 5 milioane de aprecieri. Trebuie să știi însă că nu ea se ocupă de încărcarea conținutului pe platformă, căci părinții îi administrează contul, după cum se menționează în descriere.
Nu se știe dacă familia Măruță monetizează cumva toate aceste vizualizări de la clipurile mezinei, dar estimările nu sunt de ignorat.
@evamaruta @Catalin Maruta ♬ sunet original - Eva Maruta
Andra și Cătălin Măruță sunt foarte mândri de copiii lor și se bucură să îi vadă crescând tot mai mult în fiecare zi. Mezina familiei deja face furori la televizor alături de tată, după ce a luat-o de mai multe ori în platoul emisiunii în direct, iar băiatul lor pare să fie atras de cu totul alt domeniu. David Măruță și-a deschis, mai în glumă, mai în serios, prima afacere la doar 11 ani. Oare despre ce este vorba?
Prezentatorul TV le-a împărtășit urmăritorilor un detaliu important despre copilul său cel mare. La nici 12 ani, a găsit deja o metodă prin care să își câștige singur banii. Iată dialogul savuros tată-fiu, care dezvăluie „mica afacere” a lui David Măruță:
David: Poți să-mi dai bani să iau niște sucuri?
Măruță: Adică tu cumperi sucuri și apoi le vinzi pe stradă?
David: Da, facem cocktail-uri. Avem afacere.
Măruță: Ați vândut ceva azi?
David: Da.
Măruță: Cui i-ați vândut cocktailurile?
David: La niște oameni pe stradă. Asta e singura metodă să faci bani când ești copil, decât să cerșești, adică măcar muncești, dai niște cocktailuri. Am avut examene și le-am făcut.
Măruță: Adică ai și învățat și acum vinzi cocktailuri pe stradă? Acolo cu antreprenorii, aveți și masă… Copilul meu antreprenor, vinde cocktailuri pe stradă și-și lasă părul lung.
View this post on Instagram