Leon Dănăilă a venit pe lume în data de 1 iulie 1933 la Darabani, în județul Botoșani. Acolo a și mers la școală, unde a făcut patru clase. Ulterior, și-a continuat studiile în cadrul Liceului „Grigore Ghica V.V.” din Dorohoi, pe care l-a absolvit în anul 1952.
În același an, a dat examen și a fost admis la Facultatea de Medicină din Iași. A terminat cu greu facultatea pentru ca nu avea bani, dar a avut noroc să primească bursă de merit din al doilea semestru. În timpul studiilor avea o singură pereche de ciorapi, se încălța și pe ploaie cu singurii pantofi rupți pe care îi avea, dar era bucuros că avea două cămăși pe care le putea alterna.
S-a ambiționat să învețe și a muncit enorm pentru a a-și potoli setea de cunoaștere. Seara primea pâine la internat și, în loc să o mănânce, o vindea pentru a putea cumpăra cărți.
„Eu voiam cărți și atunci am recurs la această posibilitate. Seara vindeam pâine, era perioada foametei, eu o vindeam, îmi adunam bani și cumpăram cărți (...) Așa că foamea de știință și de cultură ține și de foame.”, a dezvăluit în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
După absolvirea din 1958, a lucrat timp de trei ani ca medic stagiar la Spitalul din Comănești (1958-1960) și apoi un an la Circumscripția sanitară din Dărmănești (1960-1961).
„După ce am absolvit Facultatea de Medicină din Iași, am fost repartizat ca medic stagiar pentru o perioadă de trei ani la Comănești, Bacău. Comăneștiul acelor ani era un orășel uitat de lume, aruncat undeva pe valea Trotușului, pe drumul spre Ghimeș-Palanca. Am efectuat acel stagiu la țară timp de trei ani, grei, de începător. Aveam un salariu de 700 de lei, din care 500 lei pe lună costa gazda la care ședeam, iar, cu restul de 200 de lei, achitam masa la spital.”, a povestit medicul Leon Dănăilă, într-un interviu mai vechi, pentru botosaneanul.ro.
În 1961, după ce a căpătat experiență, a reușit să ocupe un post de medic secundar neurochirurg la clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gh. Marinescu” din București.
A fost nevoie de multă muncă și perseverență pentru a deveni medic specialist neurochirurg și a reușit această performanță în 1966. În anul 1972 a obținut și titlul de doctor în medicină cu lucrarea „Neurinomul Spinal”. În 1974 a devenit medic primar neurochirurg gradul III, în anul 1981 medic primar neurochirurg gradul II și șef al secției VII de neurochirurgie vasculară și microneurochirurgie.
Când a fost repartizat ca medic stagiar la Comănești, a cunoscut-o pe Alexandrina, o farmacistă pe care destinul o trimisese să lucreze în același oraș. Să fi fost scrisă în stele iubirea lor?
„Acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soție, Alexandrina, farmacistă la policlinica din Comănești. După terminarea facultății din București, a fost repartizată tot la Comănești. Ne-am căsătorit la data de 28 August 1960. După plecarea nostră de la Sfatul Popular, am invitat, la gazda unde am stat, un coleg cu soția sa. Masa pe care am pregătit-o a constat dintr-o pâine, o sticlă de vin, jumătate de kilogram de brânză și cafea (nechezol). Ca anotimp, soția mea adora nespus de mult primăvara și lalelele albe.”, a povestit medicul Leon Dănăilă, pentru botosaneanul.ro.
Cei doi au fost împreună 46 de ani, până în 2006, când moartea i-a răpit-o pe mult adorata soție. În fața casei părintești din Darabani, au fost amplasate două busturi, unul al lui Leon Dănăilă și celălalt al soției sale, Alexandrina, persoana fără de care el nu ar fi fost același.
Munca lui asiduă a fost susținută în permanență de iubirea și grija partenerei de viață. Avea și ea cunoștințe medicale, pentru că era farmacist, așa că i-a fost ușor să înțeleagă dedicarea lui pentru neurochirurgie. Alexandrina i-a fost alături la fiecare pas și l-a ajutat cu tot ce a putut, sacrificându-și inclusiv zilele de concediu pentru succesul lui profesional.
„După cei trei ani de stagiu, sub influența soției mele, m-am înscris la rezidențiat în București, unde Alexandrina avea câteva rude. Deoarece nu eram membri de partid, nota socială dată de cei de la Regiune (Bacău) a fost 15. La probele profesionale, scrisă și orală, am obținut nota 20, după care mi-am ales ca specialitate neurochirurgia, unde lucrez și azi. Comisia condusă de dr. Ursache, medicul-șef al regiunii Bacău, m-a sfătuit să nu încerc să dau rezidențiat la București cu o astfel de notă socială.
Nu i-am ascultat pe înțelepții de la Bacău, astfel încât, la dorința mea și la insistențele soției, m-am prezentat în Capitală, unde am reușit. Era tot ce-mi doream. Pentru a mă putea afirma, a trebuit să muncesc mult mai mult decât cei proveniți din familii mari și cu sprijin. (…) Ajutat constant de soția mea. În special la elaborarea lucrărilor științifice și a cărților pe care le-am scris. Am reușit astfel să redau, teoretic și pentru totdeauna, experiența mea neurochirurgicală. În vederea realizării nobilei mele activități, soția mea Alexandrina m-a ajutat enorm de mult. În toate concediile, ea își lua cu sine mașina de scris, în vederea redactării manuscriselor mele. Numai folosind la maximum zilele libere și concediile, am reușit să scriu foarte mult, sfidând permanent obstacolele. Trăsătura dominantă a destinului meu și al soției mele a fost una temerară și eroică.”, spunea Leon Dănăilă.
Anul 2006 a fost cel mai trist din viața renumitului medic, fiindcă atunci s-a văzut nevoit să învețe să trăiască fără iubirea vieții lui. Deși timpul a trecut, Leon Dănăilă nu a uitat-o pe soția sa și încă se gândește la ea. Într-un interviu mai vechi a vorbit despre suferința pe care a simțit-o când Alexandrina a plecat la îngeri:
„Trăiești cu un om atâția ani de zile. Dacă la un moment dat una dintre persoane se îmbolnăvește nu poți să nu faci gesturi tot frumoase, ca și înainte, cu speranța că poate își va reveni. Eram conștient că boala era destul de gravă, de două ori a fost operată, după a doua nu s-a mai putut redresa. Nici nu mâncam, în câteva săptămâni am slăbit vreo 15 kg. Este ceva de neimaginat.
Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune, nu am mai găsit altă persoană, nici nu am căutat, mi-am dirijat activitatea către a citi, a scrie, către cercetare, am făcut multe descoperiri. Am extrapolat lipsa soției cu activitățile mele profesionale. Fiecare are psihologia lui aparte. Dar fără dragoste nu realizezi nimic nici în profesie, nici în căsătorie.”, a dezvăluit Leon Dănăilă despre povestea sa de dragoste.
Totul despre povestea de dragoste ca-n filme dintre Ion Dichiseanu și divina Sara Montiel
Nimeni nu i-a dat nicio șansă la început, având în vedere notele proaste pe care le avusese în școală. Nici măcar părinții și profesorii nu l-au susținut când a fost vorba să dea la medicină, dar el le-a dovedit tuturor că s-au înșelat în privința sa. Acum este unul dintre cei mai cunoscuți medici din Europa și are la activ peste 40 de mii de operații pe creier.
„Le-am spus părinților că mă duc la Iași să dau examen. Părinții mei mi-au spus: „Noi nu avem bani, îți dăm 100 de lei de tren, dus-întors, și o bucată de mămăligă cu brânză într-o traistă ca să ai și tu pe drum. Treaba ta cum te descurci, noi nu suntem de acord să te duci la facultate.” Dar eu m-am dus, am dat examen la facultatea respectivă, am mai lucrat la încărcat și descărcat vagoane noaptea. Am dat examen și după o lună de zile am primit o carte poștală în care îmi scria un coleg de al meu de la Politehnică: „Leone, toți care au dat examen cu tine la medicină au căzut. Numai tu ai luat”. Atunci am avut mare încredere în mine!”, a povestit chirurgul în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
După ce și-a dat seama ce vrea să facă și a înțeles că poate ajunge departe, s-a străduit să învețe cât mai mult, pentru a salva cât mai multe vieți. A plecat la studii și America, unde a învățat să îmbine știința cu tehnologia, renunțând astfel la metodele clasice. A introdus microscopul operator și laserul în sălile de operație din România și a redus rata mortalității în operațiile pe creier de la 60% la 4%.
În urmă cu jumătate de secol, situația era mult mai dură în țara noastră, pentru că medicii acelor vremuri scoteau tumorile cu degetul, iar mulți dintre pacienți mureau din cauza sângerărilor masive. Când a încercat să schimbe sistemul și obiceiurile din spitalele românești, s-a lovit de opoziția profesorului Constantin Arseni, care nu credea în cunoștințele sale dobândite în Statele Unite ale Americii.
„Profesorul Arseni era un om foarte dificil, țipa foarte mult la colaboratori, nu îi plăcea să fie depășit de nimeni sau să lucreze cu oameni care erau mai buni ca el, în lucrări trebuia întotdeauna menționat ca prim-autor, îi plăcea să te pună într-o situație de inferioritate și tot timpul căuta motive să își demonstreze superioritatea.
Pe mine însă nu mă afectau aceste lucruri, nu aveam nicio teamă și nu mă impresionau strigătele lui pentru că știam că, profesional vorbind, sunt foarte bun. La un moment dat mi-a cerut să operez un pacient cu o tumoare la creierul mic, un neurinom acustic. Era o operație foarte grea, care necesita foarte multă atenție pentru că altfel pacientul putea rămâne cu parestezii faciale. Cred că acest pacient mi-a fost încredințat special pentru a putea fi tras la răspundere dacă s-ar fi întâmplat ceva. Operația a decurs fără probleme, iar când profesorul a venit în vizita medicală a constat că pacientul era foarte bine. De atunci am început să mă ocup de cazuri foarte grave.”, a povestit el, potrivit lumeasatului.ro.
Ulterior, a reușit să-i convingă pe cei de la partid că tehnica lui este corectă. Pentru priceperea sa inegalabilă i s-a oferit postul de ministru al Sănătății, înainte de 1989, dar a refuzat.
„Aș face tot ce am făcut până acum. M-aș duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează.”, mărturisea el într-un interviu mai vechi.
Se pare că viața lui este o istorie care se tot repetă. Așa cum în facultate își vindea pâinea pentru a cumpăra cărți, la maturitate a ajuns să își vândă apartamentul pentru a-și publica lucrările.
„Nu mai am nimic, apartamentul l-am vândut ca să public cărțile astea, pentru că nimeni nu-ți publică pe degeaba. Așa, diplome toată lumea îți dă, dar nu-ți dă nimeni un leu, doar mulțumiri.
Eu, salariul și indemnizația de la Academie îi cheltuiesc pentru a scrie, pentru a face cercetare, a aduce un câștig pentru România.”, povestea Leon Dănăilă, într-un interviu pentru Libertatea.
Chiar el s-a intitulat „cel mai sărac medic din lume”, după ce a fost dezamăgit de sistemul din România care nu susține adevăratele valori. Deși a publicat 39 de cărți și a obținut numeroase premii în domeniul în care activează, situația lui financiară este una modestă. A preferat întotdeauna să ajute oamenii și să salveze vieți, fără să ceară nici măcar un leu de la pacienți. Pe ușa cabinetului său a scris de la bun început că pentru operații și consultații nu se percep costuri.
„Nu vreau sa fac avere din suferința oamenilor.”, a mărturisit în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
O vreme a fost și senator, dar și-a vândut mașina și a ales să circule cu transportul public, din dorința de a nu profita de statutul pe care îl are.
„Nu vin cu mașina Parlamentului la spital sau acasă. Eu nu fac abuz.”, declara el în trecut.
În urmă cu câțiva ani, a fost surprins în metrou cu o pungă de un leu în mână. Imaginea a făcut înconjurul internetului. Iată ce a spus la acea vreme după ce în mediul online s-a creat rumoare pe baza acelei fotografii:
„Utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele mele pentru ceea ce înseamnă civilizație. Mai ales într-o capitală aglomerată, înseamnă mai puține noxe, protejarea mediului înconjurător și timp folosit cu folos. Este o temă la care sper că și generațiile următoare vor reflecta”.
