Prezentatoarea show-ului „Chefi la Cuțite” se numără printre vedetele care au suferit cumplit din cauza rezultatelor unor investigații medicale. Știa că nu poate avea copii și multă vreme s-a luptat cu presiunea venită din partea celor din jur, care o tot întrebau când va deveni mamă. Iată ce mărturisire dureroasă a făcut în mediul online:
„Viața mea a fost un șir nesfârșit de întrebări care duceau în aceeași direcție - „Când o să ai și tu un copil”, „Când ai de gând să faci și tu un copil”, „De ce nu ai un copil la vârsta asta” - întrebarea asta mi se pare că este prea intruzivă pentru o femeie, pentru că nu știi prin ce trece femeia respectivă. După ce am aflat în urma unui control de rutină că am șanse foarte mici să rămân însărcinată, adică undeva la 0,1, această întrebare îmi tulbura liniștea ce oricum încercam să o mențin cu greu în sufletul meu și de fiecare dată îmi puneam pe chip zâmbetul social și răspundeam când o să fiu pregătită, când o să fie, dar numai eu știu ce era în sufletul meu.”
Ginei Pistol i-a fost foarte greu să le dea această veste celor dragi, așa că a preferat să o păstreze pentru ea și să se lupte singură cu greutatea ce-i apăsa pe suflet. În cele din urmă, Dumnezeu a binecuvântat-o cu o fetiță, care a venit când își pierduse de tot speranța.
„Mama nu a știut că eu nu pot rămâne însărcinată. N-am vrut să-i zic. Mama mă întreba, orice părinte își întreabă copilul trecut de 30 și ceva de ani, și nu i-am spus lucrul ăsta. I-am spus că nu sunt pregătită, dar nu puteam să-i zic că nu pot să fac copii.”, a dezvăluit ea în podcastul lui Mihai Morar.
Acum, Smiley (39 de ani) și Gina Pistol (42 de ani) sunt extrem de fericiți, căci o au alături pe fiica lor Josephine, care a împlinit doi ani pe 9 martie 2023. Vedeta a adus-o pe lume când avea 40 de ani.
Actrița și prezentatoarea TV Ileana Badiu (48 de ani) a devenit în 2009 mamă de băiat, iar acum este tare mândră de fiul ei adolescent, Sasha, care va împlini 14 ani în iulie 2023. Din păcate, nici ei nu i-au dat medicii șanse de a rămâne însărcinată pe cale naturală. A pierdut nu mai puțin de opt sarcini înainte de a da naștere singurului său copil. Minunea s-a întâmplat tocmai pentru că nu a renunțat, în ciuda pronosticurilor deloc îmbucurătoare primite de la specialiști.
„Am pierdut multe sarcini, opt mai exact.(...) Am fost într-un bruiaj hormonal, dar nimic din aceste lucruri nu m-au doborât.(...) Înainte să mă căsătoresc cu Cătălin, am fost în Germania, la o mare clinică specializată pe infertilitate, unde mi s-a făcut o investigație și mi s-a dat verdictul că este imposibil.(...) Trebuia să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot avea un copil și să mă orientez pe ce aș putea să fac, și anume să înfiez.”, a declarat Ileana Badiu, într-o emisiune TV, potrivit WOWbiz.
Vedeta nu a mai apucat să înceapă demersurile pentru adopție, căci a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a căsătorit cu soțul ei, renumitul chirurg Cătălin Badiu.
„Am hotărât să ne căsătorim și la nunta noastră, părintele nostru de suflet a zis foarte relaxat „o să ai un copil, fii fără nicio grijă”. După nuntă, la foarte scurt timp, am rămas însărcinată. Sasha a fost o minune, care s-a întâmplat și s-a întâmplat într-un mod foarte mistic, aș zice.”, a mai povestit actrița.
Moderatoarea emisiunii „Mireasa – Capriciile iubirii” s-a confruntat cu o adevărată dramă, căci, în cazul său, așteptarea de a deveni mamă a durat foarte mult și a necesitat multe proceduri de fertilizare. Trist este că niciun tratament nu a dat roade și că vedeta s-a chinuit în zadar, până a ajuns la capătul puterilor.
„Am început să-mi doresc să vreau să fac copii. Și am început așa ca orice om, iubindu-mă cu bărbatul iubit și așteptând să se întâmple – astăzi, mâine, poimâine. Și nu s-a întâmplat niciodată. Și iar am așteptat... La un moment dat, am descoperit cu bucurie și cu speranță și cu… nici măcar nu am cuvinte să-mi aduc aminte sentimentele de atunci… că sunt însărcinată. Bucuria noastră nu a durat decât câteva săptămâni… La opt săptămâni a trebuit să fac întrerupere de sarcină, pentru că sarcina se oprise din evoluție și trebuia să merg cu povara asta mai departe, în condițiile în care noi ne doream să avem un copil. Mi-aduc aminte de momentul ăla când spuneau doctorii că trebuie să îmi facă intervenția pentru că era atât de periculos încât îmi puteam pierde și eu viața, iar eu le spuneam să mai așteptăm un pic că poate se întâmplă o minune.
În luna februarie, îmi aduc aminte de fiecare dată de asta… Am mers mai departe. Am început procedurile pentru fertilizarea in vitro. Nu mai puteam sta așa să așteptăm la nesfârșit. Prima procedură, cu multă speranță, rezultatul a fost de 0,3, ceva de genul ăsta, nimic. Am zis că prima încercare nu contează. A doua încercare… nici nu mai știu ce s-a întâmplat cu cele dintre prima și ultima. La un moment dat mă duceam la serviciu să muncesc doar ca să am bani să pot să fac fertilizare in vitro. Încă una, şi încă una. A trecut vara. Niciuna dintre fertilizări nu a prins, nici măcar o singură dată nu am rămas însărcinată datorită tratamentelor.”, a povestit cu lacrimi în ochi în cadrul unui filmuleț postat pe Youtube.
Deși a suferit o lungă perioadă, vedeta TV a încercat să nu îi încarce și pe cei din jur cu povara ei. A preferat să păstreze această problemă doar în familie și să îl lase doar pe soțul ei, artistul Tavi Clonda, să o consoleze. A vorbit public despre această problemă la mulți ani distanță.
„Când am văzut ultima analiză care era tot zero, eram cu soțul meu în mașină. Eu nu am putut să mă uit. S-a întors către mine și mi-a zis: o să învingem noi și analiza asta! Eu plângeam în hohote și el nu mai știa ce să îmi facă. Știu că e greu de crezut. Întotdeauna am încercat să stau cu zâmbetul pe buze și să nu arăt lucrurile prin care am trecut. Am încercat să păstrez lucrurile mai mult pentru mine și pentru noi, acasă.”
Din fericire, Gabriela Cristea (48 de ani) are acum două fetițe superbe, Bella Victoria Margot (5 ani) și Iris Thea Selena (4 ani). A devenit mamă după 40 de ani, dar asta nu o împiedică să se bucure din plin de acest rol.
„După patru luni, după ce am renunțat la fertilizări, mi-a întârziat ciclul menstrual. Am zis: e vreo dereglare, cine știe. Mi-am sunat medicul. Mi-a zis să fac un test de sarcină. Am zis: da, da, bine… Îmi aduc aminte că m-am trezit dimineață pe la 7 duminică, am făcut testul și l-am aruncat pe chiuvetă. Am zis că îl citesc când mă trezesc pe la 9-10. Când l-am aruncat pe chiuvetă, am crezut că nu văd bine. Se pozitivase, erau două liniuțe roşii. Am deschis ușa de la baie și am început să țip. Era 7 dimineața.”
Mirela Vaida (41 de ani) este o femeie de succes și a cunoscut o ascensiune uriașă în plan profesional. Este actriță și om de televiziune, iar multă vreme a stat în lumina reflectoarelor, fără să dea prea mare importanță vieții personale. Când și-a dat seama că anii trec și că ar fi timpul să facă un copil, a realizat că destinul are alte planuri cu ea. A pierdut două sarcini, dar nu și-a pierdut și speranța.
„Păi dacă eu m-am măritat la 27 de ani, copiii au venit la 33 de ani. Destul de târziu. Vreau să zic așa, până la 30 de ani am fost mai preocupată de job, de carieră, la 29 de ani am intrat în Antena 1, un proiect zilnic care îmi lua toată energia, care îmi lua tot timpul și nu gândeam în vremea aia la copii. Și când am vrut să fac copii, doi ani de zile nu am putut… sau chiar trei. După ce mi-am rezolvat toate problemele, după ce am pierdut două sarcini, am reușit să rămân însărcinată cu Carla și să o aduc pe lume.”, potrivit Cancan.
Moderatoarea emisiunii „Acces Direct” a făcut însă o mărturisire legată de încercările sale de a rămâne gravidă. Se pare că a urmat un sfat primit de la interpreta de muzică de petrecere Mirela Năsturică. Iată ce a afirmat:
„Eu știu clar cum a mers la mine, că tu m-ai învățat (n.r.- Mirela Năsturică). Eram la o emisiune pe care am realizat-o împreună, de Revelion. Într-o pauză de filmare, eu ți-am zis că îmi doresc foarte mult copii și nu reușeam să rămân însărcinată. Tu mi-ai zis să mă duc la Mănăstirea Țigănești, că e o maică bătrână acolo. Și ce crezi că am făcut? M-am dus și acum am doi copii. Vreau să-ți mulțumesc pentru lucrul ăsta.”
Și nu s-a oprit la un singur copil, pentru că acum are trei, o fată și doi băieți – Carla (8 ani), Vladimir (6 ani) și Tudor (4 ani).
„După aceea am zis, Doamne, dacă pot să fac acum, să nu pierd timpul, să mai fac încă unul. Cine știe ce se întâmplă. (…) A fost cel mai greu. Noi mâncăm prost, ne stresăm, organismul trebuie pregătit, nu doar fizic, ci și emoțional. (…) Copilul când vine trebuie să fie primit într-un cuib, în liniște. Chiar e o pregătire spirituală din punctul ăsta de vedere. (…) După ce pierzi două sarcini, foarte greu îți revii. Din cauza calității vieții care e din ce în ce mai slabă, femeile nu mai au aceeași putere de a naște copii.”, a declarat Mirela Vaida pentru revista Viva.
Vedeta de la Kanal D a primit o mulțime de diagnostice greșite și a mers la foarte mulți medici, tocmai pentru că nu voia să accepte că nu poate avea copii. A vorbit deschis despre toată experiența neplăcută într-un interviu acordat pentru OK Magazine și a mărturisit că a trecut prin clipe cumplite. Iată ce a spus:
„În 2018 aveam senzația că trăiesc într-un film horror, din care voiam să mă trezesc. Într-adevăr m-am trezit atunci când, după ce am mers la 8 medici, am ajuns să-l cunosc pe medicul Ciprian Morariu, care m-a și salvat. El mi-a spus că nu am cancer, ci endometrioză și m-a operat laparoscopic. Până la el mi se recomandase operația clasică cu tăietură pe abdomen. Slavă Domnului că nu m-am oprit nici la prima părere și nici la a doua! Deși psihic eram distrusă, datorită oamenilor de lângă mine am continuat să caut medicul potrivit și când l-am găsit, am mers pe mâna lui. A fost așa, un feeling, pe care l-am avut atunci când am ajuns la medicul meu. Am știut că el este alegerea potrivită pentru această operație.”
Cel mai dureros moment din viața ei a fost cel în care a aflat că poate muri dacă încearcă să devină mamă. Din fericire, viața ei nu a fost în pericol nicio secundă, căci a găsit un doctor care a ajutat-o să scape rapid de problemă.
„Îmi aduc aminte exact momentul în care, fiind în cabinetul unui medic, acesta mi-a spus că trebuie să aleg între viață și a avea copii, îmi spunea că cel mai bine e să fac histerectomie, adică să îmi scoată toate organele. Am căzut din picioare, efectiv. Îți dai seama, aveam 32 de ani. Am ieșit plângând din cabinet și nu voiam să accept asta. Nu pot să îți explic cât de pustiit îmi era sufletul.
Medicul care m-a operat a fost singurul care mi-a spus să stau liniștită că voi avea și copii. Operația a fost la paroscopic, practic se fac 3 incizii foarte mici, se intră cu camera prin buric și se fac încă 2 incizii în josul abdomenului. Acum nici nu se mai văd. Recuperarea este mult mai ușoară decât la o operație clasică, cu tăietură, pentru că nu se taie mușchiul. Ce este neplăcut este tratamentul de după operație. Practic o menopauză indusă, care îți da niște stări deloc plăcute: bufeuri, anxietate, insomnii și altele. Dar, odată ce termini tratamentul lucrurile revin, ușor, ușor, la normal.”, a mai spus ea în cadrul aceluiași interviu.
Omul care a stat permanent lângă Diana Pârvu (37 de ani) și a încurajat-o a fost chiar Sergiu Negotiu Piloff, soțul ei, la rândul său om de televiziune. În cele din urmă, vedeta a rămas însărcinată pe cale naturală, iar acum, fetița lor Jacqueline are doi ani, împliniți în aprilie 2023.
„Eu am avut noroc, Sergiu a fost lângă mine pas cu pas în perioada aceea cu endometrioza și asta m-a ajutat mult. El de exemplu mi-a spus mereu că voi putea să devin mamă, chiar și atunci când eu nu mai credeam.
Nu am apelat la niciun tratament. Tocmai asta este minunea. Crede-mă că eu nu mai credeam că voi putea face copii vreodată. Trecuseră 2 ani și jumătate de la operație și eu am 35 de ani. Se spune că odată cu vârsta șansele scad. Norocul meu a fost și faptul că operația a fost făcută foarte bine și nu am avut nicio recidivă.
Deja mă gândeam că singura mea șansă ar fi fertilizarea in vitro și nici așa nu eram sigură că se va putea, mai ales că eu am 35 de ani. Dar uite că în vacanța de vara, când m-am relaxat total și nu m-am mai gândit la asta, s-a întâmplat minunea. Nu m-am așteptat nicio secundă.”, spunea ea pe vremea când era însărcinată.
Cântăreața Vlăduța Lupău (32 de ani) se numără și ea printre persoanele publice din România care nu au primit, din partea medicilor, mari șanse de a rămâne însărcinate.
„Anul trecut, prin ianuarie, m-am operat de endometrioză. Și, după ce m-am operat, la câteva luni, a venit natural. Deci, nu am făcut fertilizare în vitro. Medicii mi-au zis că endometrioza putea fi un impediment în a rămâne însărcinată. Asta e boala secolului la femei și nu prea te lasă să faci copii. Am avut ceva emoții, poți să o iei razna la ce vezi pe Internet. A fost prima mea operație. Am găsit la Timișoara un doctor bun. Eram în gradul doi al bolii. Era rezolvabilă treaba. Bebelușul nostru e o minune, e un dar. Poți să ai toți banii din lume și nu poți face un copil, sau nu poți să cumperi sănătate.”, a declarat ea, potrivit Spy News.
Aceasta a vorbit de câte ori a avut ocazia despre problema pe care a întâmpinat-o, în speranța că va ajuta și alte femei să depisteze la timp dacă se confruntă cu o asemenea afecțiune.
„În urma mai multor analize, am descoperit că am endometrioză. Nu mai sufăr, m-am tratat. Dar, până să-mi tratez această boală, multe fete mi-au zis că trec prin ce am trecut eu, le sfătuiesc așa.
Eu am trecut, până la decizia de a mă opera, pentru că boala asta, cumva, nu are leac prin tratament. Acum, nu sunt eu medic, dar eu am fost la mai mulți medici, până am ajuns să mă duc la operație. Endometrioza este o boală a secolului la femei care nu are o deslușire.
Și ea tot crește. Și, mai mult decât atât, chiar dacă o operezi, are șanse să recidiveze. Și tu, dacă îți dorești un copil și ai această boală, nu prea ai cum să stai să te bazezi că o sa faci tratament și o să fie bine. Deși sunt cazuri, probabil mai puține, care au reușit să rămână însărcinate și având această boală.”, a mărturisit Vlăduța Lupău în cadrul podcastului lui Mihai Morar.
Fiul ei, Iair, va împlini un anișor în august 2023. El a făcut-o pe vedetă să înțeleagă că există minuni dacă nu îți pierzi credința.
Simona Pătruleasa (48 de ani) și soțul ei, milionarul Sabin Ivanof, nu au fost atât de norocoși încât să devină părinți pe cale naturală. Prezentatoarea de știri a făcut fertilizare in vitro pentru a se putea bucura de rolul de mamă.
„Cea mai mare provocare a fost să devin mamă, mai ales că toți medicii îmi spuneau că acest lucru este imposibil. A fost o perioadă foarte grea atunci, cu tratamente, dar mai ales cu o încărcătură emoțională foarte intensă.”, a povestit, într-un interviu pentru Kanal D.
Din fericire, vedeta a reușit, în cele din urmă, să aducă pe lume o fetiță, pe Ingrid, care acum are 12 ani (împliniți în septembrie 2022). Totuși, nu va uita niciodată greul prin care a trecut și chinurile pe care le-a îndurat.
„A fost o perioadă foarte grea. Am depășit-o, m-a ajutat foarte mult credința. Nu am conceput că nu o să fiu mamă, deși toată lumea îmi spunea opusul, că nu o să fiu și că ar trebui să adopt un copil. Dar le-am spus tuturor că eu o să fiu mamă! Nu există bucurie mai mare. Până nu trăiești pe pielea ta nu ai cum să înțelegi. Nu se compară cu iubirea unui nepot, a unui copil din vecini. Când e copilul tău e cu totul și cu totul altceva. Dacă nu aș fi reușit cu Ingrid aș fi încercat la nesfârșit. În fiecare zi mă rugam ore întregi, de fapt, ajunsesem să mă rog în fiecare secundă a vieții mele. Și când mă trezeam, și când mă culcam, și când veneam spre serviciu...
Au fost ani foarte grei. Țin minte că aveam programare în Germania, am făcut acolo (n.r. - fertilizare in vitro) de două ori, dar venise chestia aceea cu norul negru deasupra Bucureștiului. Și noi aveam bilete de avion să plecăm la programare. Pentru mine era vital să ajung la ora cutare, în locul cutare. Am intrat în panică, am început să plâng, eram într-o stare groaznică din care nu am știut cum să ies. Sabin a zis „Gata, nu mai plânge, rezolvăm, ne urcăm în mașină și plecăm!”. Aventura vieții noastre! Bineînțeles, pentru mine a fost rău, m-am încărcat negativ, am crezut că natura e împotriva mea, să nu fiu mamă. Și n-am reușit atunci, tocmai pentru că am fost eu la pământ fizic și psihic. După un drum lung a fost greu să fac fertilizare, chiar și doctorul a zis că era riscant și greu să reușesc...”, mărturisea prezentatoarea TV în trecut, pentru Adevărul.
Deși tratamentele nu au dat roade din prima, perseverența a ajutat-o pe Simona Pătruleasa, care se bucură acum din plin de timpul petrecut alături de fiica ei.
„Ne-am dorit atât de tare un copil, încât ne-am gândit la absolut toate variantele posibile. (...) În final, am apelat la tratamente. Am făcut 3 tratamente, nu 100, cum s-a tot spus… și cel din urmă a fost cel mai greu cu medicamentație și injecții, pe care mi le făceam singură în abdomen, după calculele mele, 300 de injecții dureroase și traumatizante. Am apelat la fertilizare în vitro.”, a mai dezvăluit Simona Pătruleasa într-un interviu din 2011, potrivit Spy News.
Cristina Spătar (50 de ani), regina muzicii R&B, are în prezent doi copii de care se bucură în fiecare zi a vieții ei. Dar până a ajunge în acest punct, a trecut prin multe clipe de coșmar, căci a apelat și ea la FIV pentru a deveni mamă. A făcut nu mai puțin de nouă astfel de fertilizări înainte de a-i avea pe Albert (13 ani) și pe Aida (11 ani).
„Am făcut nouă fertilizări. Inclusiv doctorița mea mi-a spus că sunt foarte ambițioasă. Cine a trecut prin așa ceva, știe ce înseamnă. E foarte solicitant psihic. Te deformează, dacă vrei. Unele se îngrașă, altele slăbesc, unele capătă celulită. Hormonii aceia mi-au făcut cadou o mare celulită, dar nu m-a interesat la momentul respectiv. (...) Mi-a fost foarte greu în perioada în care am născut. Într-adevăr a existat depresie după nașterea copiilor, depresie specifică perioadei. După aceea a fost o perioadă foarte dureroasă puțin înainte de divorț și după divorț.”, a declarat Cristina Spătar într-un interviu, în urmă cu mai mulți ani, potrivit Spy News.
Cel mai mare vis al ei s-a împlinit, pentru că nu și-a pierdut speranța și a continuat să lupte, contrar tuturor analizelor medicale care indicau șanse minime.
„Cred că Dumnezeu, cum să spun eu, a avut pentru mine șansa asta și mă bucur mult, mult de tot că am reușit să îmi îndeplinesc visul. După moartea mamei mele, cel mai mare vis al meu a fost să devin mamă și când cei din Germania mi-au spus că nu pot deveni mamă decât cu ajutorul fertilizării, a fost un șoc.”, a spus Cristina la Antena Stars.
Ce au în comun aceste vedete? S-au iubit, la un moment dat, cu aceeași persoană