Ion Besoiu și-a dedicat întreaga viață carierei. S-a pregătit intens pentru succesul fulminant pe care l-a obținut destul de târziu. Pare că a știut dintotdeauna că va veni și vremea lui. A așteptat timid să fie observat și apreciat, mai ales că nu și-a dorit chiar de mic copil să fie actor. Multă vreme a avut alte preocupări, iar trecerea anilor l-a dus tot mai aproape de menirea sa.
În adolescență, mai exact la 13 ani, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a ajutat la căratul tărgilor cu răniți la spital.
A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a ajuns un actor de seamă și chiar fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din București timp de 12 ani.
Primul film în care a jucat este drama de aventură „Vultur 101”, din 1957. Apoi, primul său mare rol a fost cel din în pelicula „Haiducii”, la 9 ani de la debut.
Un alt personaj emblematic interpretat de el a fost Sigismund Bathory din filmul Mihai Viteazul (1971).
Alte producții celebre în care a jucat: „Furtuna” (1960), „Neamul Șoimăreștilor” (1965), „Răscoala” (1966), „Ciprian Porumbescu” (1973), „Păcală” (1974), „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980), „Ultima noapte de dragoste” (1980), „Lumini și umbre” (1981-1982).
Succesul său a crescut după mutarea în București. Important de menționat este că, la început, a jucat timp de 16 ani pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu. Apoi, când a ajuns la București, a început să colaboreze cu regizori care i-au oferit roluri ce i-au pus talentul în valoare.
În pelicula „Toate Pânzele Sus” (1977), în regia lui Mircea Mureșan, Ion Besoiu a jucat alături de alți mari actori ai acelor vremuri, cum ar fi Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.
Deși a obținut numeroase premii și încă este considerat unul dintre cei mai buni actori ai României, nu și-a pierdut nicio clipă modestia.
„N-am crezut niciodată că sunt un mare actor. Acum tot spune lumea… Am slujit și eu cinematograful și teatrul. Nu am o impresie foarte bună despre mine. Sunt multe premii.”, spunea el cu doi ani înainte să se stingă.
Potrivit radioromaniacultural.ro, în tinerețe și-ar fi dorit să devină marinar și profesor de limba română. Nu avea niciun gând să devină actor, iar unul dintre visurile copilăriei i s-au împlinit când a devenit Căpitanul Lupan, de pe goeleta „Speranța”.
Actorul Ion Besoiu s-a căsătorit pentru prima oară când era foarte tânăr, la vârsta de 23 de ani. Prima lui soție a fost o cântăreață de care s-a despărțit la scurtă vreme după nuntă. Se pare că lipsa de maturitate și ale tinereții valuri l-au făcut să se pripească.
Cei din jur l-au ironizat mai târziu pentru că la fel de ușor le-a condus la altar și pe celelalte trei femei din viața sa. Asta înseamnă că a devenit, fără ezitare, soț de patru ori.
Ultimele două căsnicii au fost însă ceva mai importante. Cu ultima soție a stat până când moartea i-a despărțit, dar a rămas legat pe viață și de actrița Emilia Dobrin, cea de-a treia soție, căci l-a făcut tată pentru prima și singura dată. Din mariajul lor a rezultat o fiică, botezată după el - Ioana Besoiu.
Ultima soție a regretatului actor a fost și marea lui iubire pe care a găsit-o, din păcate, destul de târziu. S-a îndrăgostit de Luminița Marcu (devenita Besoiu) la 61 de ani, adică în 1992 și au trăit împreună până în 2007, când moartea i-a răpit-o.
„Luminița Besoiu. Așa se numea soția mea. Era un om extraordinar, de o frumusețe fizică și spirituală ieșită din comun, cu o imensă influență benefică asupra mea. Avea mare grijă ce să aleg și la ce să renunț. A lucrat în televiziune. Era sufletul meu.”, spunea Ion Besoiu la un an după ce a rămas văduv.
Luminița Besoiu a fost profesoară de franceză și italiană, dar a lucrat și în presa scrisă și în televiziune, preferând să rămână în spatele camerelor de filmat.
Actorul nu a apucat să petreacă foarte mult timp alături de ea, aici pe Pământ. Femeia a murit cu 10 ani înaintea lui, așa că a trebuit să îi ducă dorul în ultima parte a vieții.
Căsătoria lor avusese loc fix în anul în care el a împlinit 61 de ani.
„Când a murit, mi s-a zguduit credința în Dumnezeu”, a mărturisit Ion Besoiu despre marea sa iubire.
Ion Besoiu și-a pregătit locul de veci lângă mormântul soției, pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu din București. A vrut să fie sigur că va ajunge lângă ea, căci inima lui a bătut neîntrerupt pentru iubirea lor, din clipa în care a cunoscut-o.
Iată ce spunea cu doi ani înainte să se stingă și el și să fie îngropat lângă ea:
„A fost dragoste mare. A fost sufletul pereche. Au trecut opt ani de când a murit.”
Ion Besoiu a părăsit această lume pe 18 ianuarie 2017, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof.Dr.C.C.Iliescu” din Capitală, la doar câteva luni de la încheierea carierei.
„Nu mă mai interesează să mă întorc în teatru după tragedia din Colectiv deoarece clădirea în care jucam avea bulină roșie. Nu mai am destulă energie, sunt mai uzat fizic. Psihic, nu! Încep fiecare zi, cu aceeași dorință de a trăi cât mai mult. În urmă cu ceva timp am filmat pentru televiziune piesa „Livada cu vișini”, în regia lui Alexander Lustig, și atunci cred că a fost momentul în care m-am îmbolnăvit.
S-a declanșat un puseu de tensiune foarte puternic, a trebuit să stau trei luni de zile în spital. De atunci încerc să fiu mai răbdător cu mine. Frigul mă disperă, gheața mă face să alunec. Nu mai e ca altădată. N-aș putea să spun că mă cutremură finalul. Mă rog bunului Dumnezeu să mă adune la dreapta lui fără dureri, fără suferință, fără teamă, împăcat cu toate.”, a povestit actorul pentru revista Formula As, când avea 85 de ani.
Moarte lui a lăsat un gol imens atât în inimile admiratorilor săi, cât și în cele ale altor actori. Oana Pellea, pe care a și botezat-o, a publicat un mesaj sfâșietor în ziua în care sufletul lui s-a ridicat la cer:
„Ion Besoiu m-a ținut în brațe la botez. Mi-a fost Naș de suflet....Ion Besoiu a fost un actor remarcabil, un director de teatru excepțional, un om cald, bun, generos.
Un domn. Un aristocrat al gândului.
Mi-e sufletul greu...
Nea Jimmy, îți mulțumesc pentru că ai crezut în talentul meu. Îți mulțumesc pentru delicatețe, sensibilitate, iubire...
Nea Jimmy, de te întâlnești cu Amza și Domnica, cu tata și cu mama, ...spune-le că mi-e dor de ei...și de tine...de azi.
Dumnezeu să-ți odihnească sufletul bun!”
Și Ștefan Bănică Jr. a simțit nevoia să scrie câteva cuvinte în memoria marelui actor:
„S-a mai dus unul dintre ultimii mohicani ai generației de aur a teatrului și filmului românesc. Un om deosebit, un actor care a înnobilat scena și unul dintre cei mai buni directori, după părerea mea, pe care i-a avut Teatrul Bulandra. Am avut norocul să joc cu el și în teatru și în film și a fost unul din oamenii care m-au sprijinit la începuturile carierei mele.
A știut să se facă iubit și respectat de noile generații de actori. Nenea "Jimmy" sau "Căpitanul Lupan", cum îi spuneam eu, a plecat să se odihnească un pic. Iar lui "Stevel cel mic", așa cum îmi spunea el, îi e tare dor. Drum bun, Căpitane!”
