Fata ei este trimisă acasă să moară, mama se roagă toată noaptea și o aude, brusc, spunând "Iisuse!"

Fata ei este trimisă acasă să moară, mama se roagă toată noaptea și o aude, brusc, spunând "Iisuse!"

Redactor Divahair.ro

Atunci când oamenii devin martorii unor miracole, viața lor se schimbă pentru totdeauna. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul familiei Bakenhaster care, după o experiență traumatizantă, dar cu final fericit, a înțeles că nimic nu este imposibil. Credința pură și profundă în Divinitate și-a zis și de această dată cuvântul. Povestea a fost împărtășită în anul 2008.

Brittany, o micuță de doar trei ani, a fost diagnosticată cu epilepsie, boală de care suferea și mama sa. În cazul fetiței, totuși, afecțiunea era mult mai gravă, iar starea sa nu se arăta deloc promițătoare. Mama ei, disperată, a cerut ajutorul lui Dumnezeu.

Imagine cu Jamie care se o îngrijea pe BrittanySursa foto: Captură Youtube

Inițial, după ce a aflat că fiica ei este bolnavă, Jamie Bakenhaster a început să se învinuiască. Aceasta credea că doar ea era de vină pentru problemele fetiței sale, suferind și ea, la rândul ei, de aceeași boală. Brittany a petrecut mult timp prin spitale, încercând să lupte pentru viața sa alături de medici profesioniști.

"Ca mamă, te simți responsabilă de asta. Ea este tot ce am; a trăit în mine. Trăgea de mine să o ajut și eu nu am putut să fac asta. M-am învinovățit foarte mult; m-am gândit că eu i-am dat fiicei mele această boală.", a mărturisit femeia.

Imagine cu Jamie din timpul unui interviuSursa foto: Captură Youtube

Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor pe care le făcea familia sa, starea de sănătate a fetei se agrava de la o zi la alta. Aceasta nu se putea bucura de viață la fel ca alți copii de vârsta ei și era nevoită să poarte o cască pentru a fi protejată în timpul crizelor pe care le făcea frecvent. Familia sa se lupta zi și noapte pentru a-i curma suferința și pentru a-i putea plăti tratamentele pe care cu greu și le permiteau.

Imagine cu Brittany când era mică șu purta o cască pe capSursa foto: Captură Youtube

La un moment dat, după o perioadă de trei săptămâni de stat în spital, medicii i-au anunțat pe părinții lui Brittany că întregul său creier este afectat, iar apoi au trimis-o pe fetiță acasă. Nu mai era nimic de făcut pentru ea și au considerat că este mai bine să își dea ultima suflare acasă, în patul ei.

Jamie a fost distrusă atunci când a primit vestea, dar nu a încetat niciodată să-și piardă speranța că Dumnezeu o va ajuta. Aceasta i-a cerut Divinității o minune, după ce a rostit Psalmul 37:4-5. A crezut cu tărie că fetița sa se va vindeca mulțumită lui Iisus, care îi promisese acest lucru.

„Știam că este pe moarte. Dar m-am gândit: „Doamne, mi-ai spus că mă vei ajuta”, a mai povestit femeia.

După ce și-a adus fetița de la spital, mămica a continuat, cu disperare, să se roage toată noaptea. A rămas uimită atunci când fiica ei a recunoscut-o și a început să vorbească dimineața următoare. Jamie a spus că micuța sa repeta un cuvânt în mod constant, mai exact, „Isuse”. Mai mult, copila i-a descris mamei sale pacea cerească și menționat că l-a văzut pe Iisus printre îngeri.

„Cine i-ar putea spune asta unui copil de cinci ani? Știam că l-a întâlnit pe Hristos.”, a mai adăugat mămica.

Medicii erau extrem de neîncrezători atunci când Brittany a început să dea semne de vindecare. Dar lunile au trecut, iar starea de sănătate a micuței era tot mai bună, exact ca a mamei sale. După ce i-au făcut lui Jamie mai multe analize și o scanare a creierului, doctorii și-au dat seama că femeia nu mai avea nevoie de medicamente. 

Aceștia i-au spus: „S-a întâmplat un miracol. Unda ta cerebrală este acum clară.”. Atât Jamie, cât și fiica ei au fost vindecate, iar de atunci continuă să-și împărtășească povestea incredibilă. Brittany s-a înscris la facultate, hotărând să devină psiholog în viitor. Aceasta cântă, în continuare, în Biserică, la fel cum făcea și când era mică.

Imagine cu Jamie și Brittany în timp ce se îmbrățișeazăSursa foto: Captură Youtube

"Dumnezeu și-a ținut promisiunea. Și o va face. Și o face.", a concluzionat femeia.

Citește și: Am fost diagnosticată cu o formă de cancer incurabilă și nu m-am simțit mai plină de viață ca acum niciodată

Surse articol: Littlethings, Amomama, Cbn

Surse foto: Youtube

Articolul urmator
„Mama mea a avut o aventură cu soțul meu și și-a făcut un tatuaj pentru el". Ce a urmat a fost halucinant
„Mama mea a avut o aventură cu soțul meu și și-a făcut un tatuaj pentru el". Ce a urmat a fost halucinant
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.