Este o scriitoare americană, ce a reușit să își vadă visul cu ochii. După mai bine de un deceniu s-a căsătorit cu iubitul ei din liceu. Iată cum a ajuns în brațele celui care îi este soț astăzi:
„Vreau să împărtășesc în sfârșit povestea despre cum m-am căsătorit cu iubitul meu din liceu după 11 ani în care eu îl doream și el nu mă dorea. Nu mi-e ușor să îmi deschid sufletul, mai ales că sunt Vărsător și nu vreau să îmi arăt vulnerabilitățile. Totuși, mi-am dat seama că mulți vor rezona cu experiența mea, iar ea vă va ajuta și vă va inspira. O să spun totul cu lux de amănunte, deși mi se pare puțin înfricoșător să mă expun așa.
View this post on Instagram
Ca să înțelegi cum am reușit în sfârșit să am o relație sănătoasă și stabilă, cam pentru prima dată în viața mea, trebuie să știi ceva mai multe despre mine și despre relațiile mele anterioare. Ești gata să afli prin câte peripeții am trecut și ce am descoperit? A fost o călătorie de peste un deceniu!
Pe la 10 ani, când fetele și băieții începeau să se observe cu adevărat unii pe alții, mi-am dat seama că eu nu primeam la fel de multă atenție ca altele de vârsta mea. Dacă privesc acum în urmă la fotografii, nu mi se pare că eram neatractivă, dar ceva i-a făcut pe băieți să mă evite. Nu am fost niciodată dorită și nu pot să-mi dau seama nici acum de adevăratul motiv. Poate pentru că eram mai înaltă decât celelalte fete? Pe atunci mă simțeam ca un monstru gras și hidos, dar în timp am realizat că nu eram deloc așa! Eram chiar foarte drăguță, dar băieții mă dădeau la o parte din cauza aspectului meu.
Făceam parte din gașca populară, dar eu mă aflam la coada clasamentului. Cele mai bune prietene ale mele erau cele mai frumoase, așa că toți băieții le plăceau, iar eu eram mereu undeva în spatele lor. Nu eram o amenințare pentru nimeni, eram doar prietena de sprijin care era acolo pentru a asculta toate dramele pe care le trăiau celelalte la începutul vieții lor amoroase.
Cea mai bună prietenă a mea era cea mai populară din grup și situația era foarte tristă... De fiecare dată când mă îndrăgosteam, se dovedea că acel cineva era îndrăgostit nebunește de ea. Nu exagerez când spun că mereu se întâmpla la fel!
Am fost și victima bullyingului, mulți au râs de mine și mi-au spus că sunt supraponderală, dar chiar nu eram. Așa mi-a scăzut încrederea în mine și am ajuns să mă urăsc. În plus, pe la 12 ani am dezvoltat o tulburare de alimentație, iar când aveam 17 ani, problemele de sănătate mi s-au agravat și am stat internată o lună.
Când am ieșit din spital, eram sănătoasă pentru prima dată după mulți ani și abia atunci am început să primesc atenție din partea bărbaților. Mi se părea ireal și nu puteam să cred că se întâmplă! Dintr-o dată, băieții au început să mă observe și nu am știut cum să reacționez. Când eram în acel con de umbră, mă simțeam invizibilă, iar când situația s-a schimbat, aveam impresia că ies prea mult în evidență și nu mă simțeam confortabil.
Am ieșit din spital la sfârșitul lunii martie și mi-am întâlnit cu omul ce avea să îmi devină soț, la mijlocul lunii iunie, la o petrecere. Copilăria pune bazele relațiilor stabilite între adulți, așa că trebuie să trec mai departe și să îți spun ce s-a întâmplat după această primă întâlnire.
Așa, să recapitulăm! Era iunie, sfârșitul clasei a XI-a, iar la o petrecere l-am întâlnit pe el. Ne-am apropiat, am vorbit, am flirtat, ne-am sărutat. Iar eu simțeam că plutesc. Îmi aduc aminte și acum că simțeam un fior care îmi străbătea corpul, ceva ce nu mai simțisem niciodată.
Mi-a cerut numărul de telefon și am crezut că urma să fim iubiți, iar acestu lucru m-a făcut să simt că sunt în extaz. Așa văzusem în filme și am crezut că la fel mi se va întâmpla și mie. Dar... nu a fost să fie, pentru că nu m-a sunat niciodată. Recunosc, m-am simțit rănită și confuză, dar, în același timp, distrasă de ceilalți tipi care mă doreau.
Eram foarte confuză și nu știam nimic despre mine – cine eram, ce îmi doream, ce părere aveau alții despre mine. Toată viața trăisem într-un fel și acum totul era diferit. Îi lăsam pe ceilalți să-mi spună cine sunt și asta mă băga și mai tare în ceață. Nu mă raportam într-un mod corect la propria persoană și parcă trăiam într-un vis, fără să conștientizez realitatea.
Totuși, trebuie să mărturisesc acum că mi-a plăcut să primesc atenție, cu toate că nu știam cum să reacționez când toți se îndreptau către mine. Mă învârteam într-un cerc vicios, pentru că îmi doream cu disperare să primesc validare și cu fiecare zi ce trecea îmi doream și mai multă.
Vezi și: Cum încearcă să-și rezolve neînțelegerile cuplurile imature
Mama iubitului prietenei mele bune era bucătăreasă și căuta chelneri care să o ajute la evenimentele din weekend. Prietena mea m-a întrebat dacă vreau să mă implic, dar am refuzat categoric. Când mi-a spus și ce băieți vor fi acolo, mi-am schimbat decizia, având în vedere că tipul de la petrecere urma să fie prezent. Fără să mă mai gândesc, i-am zis direct să mă înscrie. Deja îmi imaginam cum să o defilez în fața lui, extrem de sexy, dar fără să îl bag în seamă. Așa m-am gândit eu că îl pot face să regrete că nu m-a sunat niciodată după ce mi-a dat speranțe. Crezi că am reușit? M-am descurcat perfect! Se uita lung după mine și la un moment dat chiar a venit la masa pe care o aranjam.
„Bună! Ce mai faci?”, a întrebat
„Bine.”, i-am zis cu un zâmbet dulce și apoi am plecat.
De la acel moment, nu a mai durat mult și a început să îmi trimită mesaje. Așa am ajuns să vorbim zilnic, spre bucuria mea. Deși era cu un an mai mare, deci boboc la facultate, universitatea la care învăța era la 45 de minute distanță, așa că am putut să ne vedem. Și m-am îndrăgostit de el foarte tare…
În acel moment, mai erau băieți care mă doreau, dar niciunul nu îmi stârnea interesul. Cred sincer că l-am iubit cu adevărat, deși acum știu că el nu simțea așa ceva pentru mine atunci. Relația noastră nu a fost deloc serioasă, dar pentru mine a contat foarte mult. A durat câteva luni și când l-am întrebat ce suntem noi unul pentru celălalt, nu a putut defini clar statutul relației.
S-a albit la față și a zis „Cred că doar ieșim împreună?”.
Eu eram de acord cu asta, voiam atât de mult să fiu iubita lui, încât nu-mi păsa că, în opinia lui, doar „ne petreceam timpul împreună”. Știam clar că îl voiam în viața mea. Dar acel moment a pus punct legăturii noastre și de atunci n-am mai auzit de el.
Și am fost distrusă. Au trecut săptămâni întregi și nu am mai știut nimic de el, iar apoi am aflat că le spunea celor din jur că între noi s-a terminat. Am suferit enorm, nu am mai simțit niciodată un asemenea nivel de disperare în toți cei 17 ani ai mei. L-am confruntat apoi, dar mi-a spus că nu vrea ceva serios cu mine și că își dădea seama că eu asta îmi doream. Nu pot uita cum s-a enervat și m-a întrebat „De ce fetele strică mereu lucrurile dorind să fie atât de serioase?” Și am încercat să-i spun că nu mă deranjează să fie ceva ocazional, dar el mi-a spus că s-a terminat.
În acel moment, făceam un stagiu de practică la revista US Weekly Magazine, care s-a dovedit a fi o experiență foarte frumoasă. Liceul meu avea un program de internship, iar eu am avut norocul să ajung acolo. Ceea ce îmi amintesc cel mai bine este că luam trenul spre New York în fiecare dimineață și seară, iar pe drum aveam în minte fiecare interacțiune cu el. Inclusiv azi pot să povestesc toate conversațiile pe care le-am avut atunci prin mesaje, iar el crede că am o memorie fotografică bună. Dar adevărul e că le-am repetat toată ziua, în fiecare zi, timp de multe luni! În timp ce scriu povestea, pot simți din nou acel cuțit în inima mea, fiindcă retrăiesc fiecare cuvânt.
După câteva luni de obsesii, de suferință și de plâns, mi-a fost clar că nu se mai întoarce. Așa că am încercat să merg mai departe. Am găsit un nou tip de care m-am legat, dacă se poate spune așa. Îi voi spune James, fiindcă nu vreau să îi dau numele. Era foarte sexy, dar mă trata oribil. Cred că era un narcisist furios și am ales să șterg o mulțime de amintiri despre el pentru că tot ce am trăit a fost oribil. Nu m-a agresat fizic, dar a fost extrem de abuziv emoțional, iar eu pur și simplu am acceptat. De ce? Pentru că am crezut că așa merit să fiu tratată. Aveam impresia că voi fi validată dacă am o relație cu un tip atât de arătos, așa că am considerat suficient acest aspect. Nu am luat în calcul cât rău îmi făcea. Ne-am despărțit de mai multe ori, iar la un moment dat, amanta lui mi-a trimis un mesaj și mi-a spus că a ales-o pe ea.
Acea relație și-a pus amprenta asupra mea, având în vedere că eram deja afectată de tot ce se întâmplase în trecut. Din fericire, am plecat la facultate în Boston, așa că totul între noi s-a terminat chiar atunci. A încercat să se întoarcă în viața mea de mai multe ori și deși l-am lăsat, nu mai eram atât de implicată în conexiune.
La facultatea a fost interesant – m-am distrat mult, dar am continuat să trăiesc pentru a primi atenție. Încă nu știam care e drumul meu și nu știam cât valorez. Credeam că trăiesc cea mai bună perioadă a vieții mele, dar când mă gândesc la acele vremuri, tot ce simt este acel gol care exista în mine.
Bine, să revenim! În clasa a XI-a am decis că vreau și că am nevoie de un iubit. La doar câteva săptămâni de la începerea anului școlar, l-am întâlnit pe Eric Charles - da, colegul meu de la A New Mode.
View this post on Instagram
La fel ca în cazul primului fost iubit, când l-am întâlnit pe Eric am avut sentimentul copleșitor că această persoană trebuia să facă parte din viața mea. Dar m-am înșelat, pentru că nu eram făcuți unul pentru celălalt. Nu voi detalia această poveste, ci voi spune doar că amândoi eram răniți și încercam să ascundem suferința. Părea plăcut să fim împreună, fiindcă așa ne distrăgeam atenția de la ce simțeam. Niciunul nu era cu adevărat dispus să aibă o relație. Încă de la început, mi-a spus că nu vrea ceva serios, dar am rămas oricum, chiar dacă asta mă omora pe dinăuntru.
Țineam unul la altul și stăteam mult împreună, dar era o relație toxică. Pentru că nu mi-a oferit titlul de „iubită oficială”, m-a făcut să mă gândesc din nou că nu merit să fiu iubită. De asta mă mulțumeam cu acele firimituri...
Legătura noastră s-a încheiat după aproximativ un an, când m-a părăsit pentru altcineva, iar eu am fost devastată. M-am simțit îngrozitor, de-a dreptul sfâșiată. Era ca și cum un organ esențial ar fi fost smuls din mine și nu mai puteam funcționa fără el. Nu am reușit să fac față cum trebuie durerii și traumei, așa că am devenit foarte rece - mi-am reprimat emoțiile. M-am închis în mine.
Citește și: Te rog, nu îți mai ascunde inima de persoana pe care o iubești cel mai mult
Până în ultimul an de facultate, am început să îi fac pe alții să sufere. Ieșeam în oraș, alegeam cel mai tare tip din încăpere și îl făceam să se îndrăgostească de mine. Dar nu voiam să fiu cu el, ci doar să mă distrez. Până în acel moment, eu fusesem tratată necorespunzător, dar atunci rolurile s-au inversat. Devenisem o persoană îngrozitoare. Mă comportam la fel cu orice bărbat care îndrăznea să încerce să mă iubească sau doar să iasă cu mine. Eram rea, rece și egoistă.
După absolvire, m-am mutat la New York și am început să lucrez ca editor de modă și frumusețe. A fost o etapă a vieții foarte mișto și plină de farmec. Mergeam la Săptămâna Modei și la diverse evenimente, luam interviuri unor celebrități și primeam tone de lucruri gratuite. Chiar aveam un grup uimitor de prieteni și îmi plăcea ritmul distractiv în care trăiam.
Eram concentrată mai mult pe muncă, dar aveam și momente în care mă comportam ciudat cu bărbații care mă doreau. Fie nu eram interesată și eram distantă, fie deveneam disperată și dependentă.
Am întâlnit un tip pe nume Kyle, pe care l-am plăcut cu adevărat. La început și el m-a plăcut, dar poți intui ce s-a întâmplat apoi? Exact! Povestea s-a terminat la fel ca toate celelalte, fiindcă eu am devenit dependentă de el și încercam doar să-l fac să mă iubească. Bineînțeles, a început să se îndepărteze. Am încercat tot felul de metode pentru a-l aduce înapoi, iar în cele din urmă s-a retras definitiv. Ce s-a întâmplat mai târziu a fost incredibil! M-a sunat după câteva săptămâni, dar mi-a zis că a greșit numărul și că voia să o sune pe noua fată cu care începuse să se vadă.
În acea perioadă, colega mea de apartament și-a subînchiriat camera unui tip incredibil de sexy care locuit cu mine timp de o lună. Petrecând multe momente cu el, am început să învăț lucruri despre bărbați. După acel apel, colegul de cameră și câțiva dintre prietenii lui au vorbit cu mine despre relațiile lor și despre ce li se părea lor că nu a mers bine.
Și chiar m-am simțit mai bine după ce am auzit adevărul din gura unor bărbați. Îmi amintesc, de asemenea, că m-am gândit că lumea are nevoie să înțeleagă cum gândesc bărbații adevărați.
Câțiva ani mai târziu, am reluat legătura cu Eric și, în încercarea de a-l recâștiga, am vrut să-l fac gelos, vorbind despre toți tipii care mă căutau... Evident, nu a funcționat și nu mi-am atins scopul. În schimb, Eric mi-a sugerat să scriu despre asta și să împărtășesc cunoștințele mele cu alte femei.
Atunci am început să mă documentez, din dorința de a înțelege și a învăța cât mai multe despre dezvoltarea personală și despre relații. Am început să le ofer sfaturi prietenelor mele și să le ajut să aibă succes în dragoste. Știam multe despre acest domeniu, fiindcă simțeam că a devenit misiunea mea să înțeleg atât bărbații, cât și femeile, dar și modul în care se raportează unii la alții.
Începuse să îmi meargă foarte bine și chiar în acea perioadă, părinții mei au organizat un eveniment caritabil la noi acasă. Îmi amintesc foarte bine că m-am intersectat cu fostul meu coleg de liceu și ne-am aflat față în față după multă vreme. Ce am simțit? Mi-au tremurat genunchii, în timp ce el s-a uitat la mine șocat și m-a întrebat: „Ce-i cu tine aici?”
Și am răspuns: „Locuiesc aici. Ai mai fost aici!”
Și a zis: „Mi s-a părut că această casă îmi e cunoscută.”
Conversația noastră a fost super scurtă pentru că nu-mi puteam stăpâni emoțiile și am simțit că o să leșin. Pur și simplu nu puteam să îi spun nimic, așa că am fugit în alt colt al casei, dar privirile noastre încă se mai intersectau. Din păcate, asta a fost tot în acea zi.
În noaptea următoare, mi-a trimis un mesaj și am vorbit ore întregi. Ne-am povestit ce am făcut în ultimii aproximativ cinci ani. În mod indirect, și-a cerut scuze pentru ce s-a întâmplat în trecut. Mi-a spus că s-a schimbat, că nu mai este o persoană egoistă ca în trecut, când nu se gândea la ceilalți.
În acea noapte am fost convinsă că ne vom împăca, dar m-am entuziasmat degeaba. Nu s-a întâmplat... Și iar nu am mai auzit de el.
Timpul a trecut și chiar am început să mă obișnuiesc așa. Am început să merg la terapie și să descopăr cauza problemelor adânc înrădăcinate în inima mea. În cele din urmă, am învățat că trebuie să mă respect și am înțeles că trebuie să am niște limite.
Am luat o pauză foarte lungă de la întâlnirile cu bărbați și m-am concentrat doar asupra mea. Au trecut aproximativ doi ani până când am ajuns să-l văd din nou pe fostul meu. L-am zărit și imediat m-a cuprins un sentiment care îmi spunea că mă voi căsători cu el. Știam că o voi face.
Așa că am vorbit puțin și prin mesaje, dar nu părea să aibă niciun interes să se împace cu mine. Am vorbit din când în când, dar apoi flacăra s-a stins, pentru a nu știu câta oară.
Un an mai târziu, m-am întâlnit din nou cu el. De data aceasta în orașul meu natal. Atunci nici măcar nu a flirtat cu mine și nu a fost deloc drăguț cu mine. A zis doar, „Bună, ce mai faci?”
În trecut, interacțiunile noastre s-au bazat întotdeauna pe o chimie intensă, dar de data aceasta nu a fost deloc așa. Am aflat mult mai târziu că avea o prietenă la acea vreme. Am crezut pur și simplu că nu era interesat de mine, iar acest gând m-a făcut să sufăr din nou, pentru că încă îmi doream cu disperare să fiu cu el. De aproape zece ani, încă simțeam ceva pentru el!
O lună mai târziu am întâlnit un alt bărbat pe care îl voi numi Kevin. Despre el am mai scris povești în trecut. Este un exemplu clasic de tip care pur și simplu nu vrea sau nu poate să se implice serios într-o relație, iar comportamentul meu față de el este un exemplu clasic a ceea ce fac multe femei atunci când se confruntă cu acest tip de partener.
În afară de bărbatul care mi-a devenit soț, el a fost singurul care mi-a plăcut cu adevărat. Ne-am văzut timp de un an de zile, dar apoi m-a părăsit, rupându-mi sufletul. În tot acest timp, eu mereu am crezut în el. La fiecare câteva luni, îl vedeam, ne apropiam și pleca după ce se înfiripa ceva între noi. Iar eu eram distrusă de fiecare dată. Cred că eram complet nebună! Făceam același lucru iar și iar, dar mă așteptam la rezultate diferite.
Iar povestea noastră a început să mi se pară interesantă, pentru că deja mă simțeam mai bine în acea perioadă. Scriam deja despre relații și chiar aveam succes. Scriam cărți care se vindeau foarte bine și încă jucam acest joc! Sincer, mă simțeam ca o impostoare, dar nu mă puteam abține. Îl doream atât de mult...
Totul între noi s-a terminat în luna iunie a acelui an. Am înțeles că, deși mă plăcea și era atras de mine, nu putea să-mi ofere nimic. Și mi-am dat seama de ce m-am complăcut în această situație. Sufletul meu se simțea la fel ca în adolescență, când eram singura fată din clasă fără iubit și marginalizată de toți.
Nu mă consideram demnă de iubire pentru că relațiile mele cele mai importante erau cu oameni care nu voiau să mă numească „iubita lor”. Alergam după acești bărbați arătoși, dar indisponibili emoțional, doar pentru a mă simți validată. Dacă eram cu ei, aveam impresia că nu mai sunt acea fată tristă și invizibilă din gimnaziu sau din liceu.
Subconștientul a căutat mereu să demonstreze că are dreptate. Când o persoană simte că e nedemnă, involuntar începe să caute relații care să îi confirme acest lucru. Ei bine, așa am făcut eu. M-am întâlnit cu o mulțime de bărbați frumoși, minunați, disponibili din punct de vedere emoțional, care se purtau atât de bine cu mine, iar eu eram îi respingeam. Credeam că era ceva în neregulă cu ei, dar adevărul era că problema eram eu.
Odată ce am conștientizat că urmez aceleași tipare emoționale, am început să iau atitudine. Să nu crezi că mi-am dezvoltat iubirea de sine peste noapte! Am lucrat foarte mult cu mine. Mi-am petrecut toată vara aceea trăind cea mai bună etapă din viața mea. M-am antrenat, am petrecut multă vreme scriind, am petrecut mult timp cu prietenii, am călătorit. Pot spune că am fost cu adevărat fericită.
La sfârșitul lunii iulie, mă plimbam în Parcul Central din New York, eram cu prietena mea, care era foarte supărată din cauza unui tip. Atunci l-am văzut pe fostul meu vorbind cu o fată pe care o cunoșteam și eu din liceu. Și i-am spus prietenei mele că trebuie să mergem la ei. Așa că am luat-o până acolo, și m-am prefăcut că mă duc să o salut pe fata din liceu, nu pe el.
„Bună! Nici măcar nu te-am văzut!”, i-am zis lui după câteva secunde.
Apoi, am început să vorbim, iar chimia noastră a revenit și era mai puternică decât de obicei. Am plecat încrezătoare, gândindu-mă că vom păstra legătura. În sfârșit, după atâția ani, planetele s-au aliniat! Amândoi locuiam în același oraș, amândoi eram singuri, amândoi aveam un job stabil... dar nu am mai primit vești de la el nici atunci.
Așa că am decis să îl contactez. I-am trimis un mesaj pe Facebook, iar el a fost prietenos și receptiv. I-am dat de înțeles că vreau să mă invite în oraș... dar nu a făcut-o. A fost prima dată când nu am suferit și chiar am fost foarte bine după discuție. M-am gândit că nu-i place de mine, iar dacă îi place, știe unde să mă găsească.
Am continuat să fiu cea mai bună variantă a mea și am avut o vară uimitoare. La sfârșitul lunii august, am plecat în Italia cu o prietenă și, în timp ce eram acolo, am observat că a început să îmi dea aprecieri la actualizările de stare, ceea ce nu făcuse niciodată înainte.
View this post on Instagram
Am simțit că se gândea la mine, că voia să mă invite în oraș, că mă va căuta imediat ce mă voi întoarce acasă. Prietena mea era de părere că îmi fac iluzii, dar iată că, la două zile după ce ne-am întors, mi-a trimis un mesaj și m-a invitat să bem ceva și să vorbim.
Sincer, nici măcar nu știam dacă era o întâlnire sau nu, dar am fost atât de emoționată toată ziua. Nu puteam mânca, nu mă puteam concentra, nu puteam nici măcar să merg în linie dreaptă. Aveam fluturi în stomac! Întâlnirea noastră a durat șapte ore și am încercat să mă stăpânesc, astfel încât să nu se vadă cât eram de entuziasmată.
La a doua întâlnire, cred că amândoi am știut că ne vom căsători. Îmi aduc aminte că mi-a zis să o luăm ușor, fiindcă totul părea să meargă perfect și nu ar trebui să ne lăsăm duși de val prea repede.
Și apoi am făcut ceea ce sfătuiesc pe toată lumea să facă - mi-am păstrat opțiunile deschise. Nu am vrut să investesc în totalitate într-un singur rezultat. Îmi doream extrem de tare să meargă lucrurile între noi, recunosc! Dar nu voiam să mai am inima frântă, fiindcă trecusem deja prin astfel de experiențe. Încă vorbeam cu alți băieți, dar nu am făcut asta prea mult timp. De ce? Într-o lună am devenit un cuplu oficial, iar în a doua lună deja mi-a spus primul „te iubesc”.
Deși era tot ce îmi doream și îl iubeam, eram foarte speriată, pentru că totul era nou. Nu fusesem niciodată într-o relație bazată pe reciprocitate. Nu fusesem niciodată într-o relație sănătoasă. În noaptea de după ce mi-a spus că mă iubește, am început să intru în panică și să încerc să-mi dau seama ce era în neregulă cu el.
Și am încercat să-l îndepărtez, am încercat să sabotez relația. Dar acum știu că dacă un bărbat te iubește cu adevărat, va fi nevoie de foarte mult pentru a-l convinge să renunțe la relație! Latura mea neiubită ieșea la suprafață, dar am fost sinceră cu el și l-am lăsat să-mi vadă vulnerabilitățile. Mi-a spus că nimic din ceea ce aș putea face nu l-ar convinge să nu mă mai iubească. Aș putea să-l înjunghii în piept și el tot m-ar iubi. Am muncit mult pentru a face totul să funcționeze și ca să fiu eu bine cu mine.
View this post on Instagram
Ne-am logodit după șase luni de relație și ne-am căsătorit după alte șase luni. Printr-o coincidență, nunta noastră a fost, de fapt, la un an de la prima noastră întâlnire (ce-a de-a doua serie de întâlniri). Acum avem trei copii delicioși, produsul a peste un deceniu de suișuri și coborâșuri, de suferință și de vindecare.
View this post on Instagram
Relația noastră nu este perfectă, dar știu sigur că sunt cu persoana care mi-a fost predestinată și nu îmi pot imagina că pot trăi lângă altcineva. Mă uit în urmă la toți ceilalți băieți și îmi dau seama cât de nefericită aș fi fost cu ei. Viața nu înseamnă doar emoții și distracție. Erau importante când eram singură, dar când te așezi la casa ta și ai copii, îți trebuie stabilitate și siguranță. Ai nevoie de un bărbat care să fie o persoană bună și un tată bun, iar eu am găsit toate aceste lucruri.
Poste vrei să știi ce l-a făcut să se răzgândească și să mă dorească după atâția ani. L-am întrebat, dar nu mi-a oferit un răspuns concret. După spusele lui, doar s-a gândit mai bine la asta. Înainte, mă vedea doar ca pe o fată cu care s-a întâlnit în trecut și știa că relația nu a funcționat. Și așa gândesc mulți băieți.
Însă, eu am o teorie diferită. Cred că vibrația mea s-a schimbat. Nu mai eram femeia disperată și dependentă pe care o știa. Aveam în sfârșit un scop, mă iubeam și eram cu adevărat fericită. Cred că asta l-a atras din nou. Eram o persoană diferită, nu mai eram cea din trecut.
View this post on Instagram
De asemenea, trebuie să ne gândim și la sincronizare. Persoana potrivită la momentul nepotrivit este persoana nepotrivită. Deci, în cei 11 ani, pur și simplu nu eram pregătiți unul pentru celălalt. A fost nevoie să creștem individual. Nu poți controla momentul potrivit... tot ce poți face este să te vindeci, să te dezvolți și abia apoi să te gândești că poți avea o relație fericită și împlinită.
Aceasta a fost povestea mea, care are și o morală. Trebuie să lucrezi la propria persoană, să îți înțelegi valoarea, să înveți să te iubești, să înțelegi că meriți iubire. Când accepți ce e în neregulă cu tine, totul va fi bine. Mintea nu se poate programa singură, doar tu poți schimba ceea ce gândești. Dacă faci asta, vei ajunge unde îți dorești.”
Este incredibil cum starea noastră își poate pune amprenta asupra relațiilor pe care le avem cu oamenii din jur. Dacă nu suntem complet vindecați, nu putem dezvolta conexiuni stabile și sănătoase. Tu cunoști persoane care s-au regăsit după foarte mulți ani și au lăsat iubirea lor să prindă contur?
Acest articol este o adaptare a celui redactat de scriitoarea Sabrina Bendory și publicat pe Thought Catalog
Află și: Cum își ia "La revedere" o femeie puternică de la bărbatul care i-a greșit
Urmareste-ne pe Google News
