Povestea copiilor care trăiesc în mașină. Nouă suflete nevinovate au rămas fără casă și dorm îmbrăcați după ce părinții nu au mai putut plăti ratele

Povestea copiilor care trăiesc în mașină. Nouă suflete nevinovate au rămas fără casă și dorm îmbrăcați după ce părinții nu au mai putut plăti ratele

Ramona Jurubita

O familie cu nouă copii, cu vârste între 3 și 15 ani, a rămas pe drumuri după ce părinții nu au mai putut plăti ratele la bancă. Cei doi adulți au făcut tot ce au putut pentru a le oferi micuților o copilărie lipsită de griji, dar soarta i-a luat prin surprindere, iar acum sunt nevoiți să îi crească într-o mașină, la marginea unui câmp.

Membrii familiei Moțoc au dus o viață normală până acum trei ani. Aveau o casă mare în Sectorul 2 al Capitalei, pe care au pierdut-o în timpul pandemiei de Covid-19, din cauza problemelor financiare. Stâlpul casei, tatăl copiilor, este compozitor și nu a mai găsit de muncă în acea perioadă complicată prin care a trecut întreaga planetă.

Cei doi părinți se străduiesc să își protejeze copiii de frig și să le dea în fiecare zi să mănânce. Tot ce le-a rămas e o mașină căreia îi fac plinul de câte ori reușesc să strângă ceva bănuți. Doar așa pot încălzi spațiul în care dorm micuții de aproximativ trei ani.

În ciuda condițiilor grele de trai, copiii care merg la școală sunt bursieri, pentru că își dau silința și luptă pentru a-și depăși condiția.

„Am nouă copii și trăim în mașină. În ciuda faptului că trăim pe drumuri, copiii învață, sunt bursieri. Nu vă dați seama ce este în sufletul meu când îi văd că se culcă în mașină, când știu că trebuie să le dau să mănânce în mașină. Numai eu știu cât chin îndur, mai ales acum că este foarte frig. Deci oricâtă căldură aș face eu în mașină, imediat se răcește. O pornesc de câteva ori pe noapte. Tot ce câștigăm acum se duce pe motorină. Fiind frig, nu pot să las copiii să înghețe de frig. Este foarte greu!”, a mărturisit plină de durere Alexandra Moțoc, mama celor nouă suflete, în emisiunea „Asta-i România!” de la Kanal D.

Alexandra Moțoc în fața mașinii în care își crește cei nouă copii
Alexandra Moțoc, mama celor nouă copii

Unii dintre copii sunt prea mici și nu realizează situația grea în care se află, dar alții sunt suficient de mari încât să înțeleagă că viața e nedreaptă. Din păcate, ei nu se pot bucura de copilărie așa cum o fac alți colegi de la școală.

„Punem multe pături peste noi și cam atât… Mănânc pe bordul mașinii și tot acolo și scriu.”, a spus unul dintre copiii familiei Moțoc.

Unul dintre copiii familiei Moțoc, surprins în timp ce își face temele în mașină
Unul dintre copiii familiei Moțoc, surprins în timp ce își face temele în mașina în care doarme

„De la o viață liniștită de familie am ajuns să locuim pe drumuri…”, a completat Alexandra Moțoc.

Femeia este dezamăgită de situația în care au ajuns, mai ales că acum trebuie să își împartă inima în două, fiindcă nu toți copiii au loc în mașină și pe cei mai mici trebuie să îi culce în locuința unei prietene. E singura persoană care i-a rămas aproape, pentru că toți ceilalți au părăsit-o la greu.

„Am o prietenă care mă ajută. Nici ea nu are decât o cămăruță, dar mă ajută cu șase dintre copii. Dorm cei mici, șase, la ea, iar cei trei dorm în mașină. Deci noaptea mea este împărțită între camera prietenei și mașină ca să le fac căldură la copii. Când eram la bine, toată lumea era lângă noi, după ce am fost evacuați și am început să sunăm și noi așa-zișii prieteni să ne ajute s-au făcut că nu au, au probleme. Ne-a durut foarte mult pentru că noi am ajutat pe cine ne-a cerut ajutorul.”, a explicat femeia pentru aceeași sursă.

Alexandra Moțoc și șapte dintre cei nouă copii, lângă mașina în care dorm
Alexandra Moțoc și șapte dintre cei nouă copii

Cel mai dureros pentru acești părinți este să vadă că oamenii din jur îi judecă pentru că au adus pe lume nouă suflete. Iată ce a mai dezvăluit mama despre greutățile prin care trec:

„Lumea mă judecă, se întreabă de ce am făcut nouă copii. Nu am făcut copiii neavând condiții. În momentul în care am făcut copiii, aveam condiții, dar… așa a fost să se întâmple. (...) Cel mai mic avea două luni când am fost evacuați. Pot spune că el este crescut pe drumuri. (...) Speranța mea este să reușesc să le găsesc un acoperiș deasupra capului, să-i am pe toți la un loc.”

În toată această perioadă, aceștia au încercat să își găsească o chirie și chiar au stat pentru câteva luni într-un apartament, dar norocul nu a fost de partea lor. Din păcate, au rămas tot în mașină, unde se simt constrânși de iarna care și-a intrat în drepturi.

Un băiețel care a rămas fără casă și a fost nevoit să doarmă într-un garaj izbucnește în lacrimi când aude că va avea un nou cămin

Surse foto: Youtube

Surse articol: StirilekanaldStirilekanaldQbebe

Articolul urmator
Părinții unui copil aflat în moarte cerebrală din Suceava au refuzat să-i doneze organele după ce s-au sfătuit cu preotul lor
Părinții unui copil aflat în moarte cerebrală din Suceava au refuzat să-i doneze organele după ce s-au sfătuit cu preotul lor
Ce fel de casa ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.