Megalofobia: ce este și cum îți poate afecta viața

Ce este megalofobia?

Megalofobia este un tip de tulburare de anxietate în care o persoană experimentează o frică intensă atunci când se gândește sau se află în preajma unor obiecte foarte mari. Astfel de obiecte ar putea fi:

• Clădiri înalte, precum zgârie-nori
• Statui și monumente mari
• Avioane
• Munți, copaci foarte mari
• Bărci, vase de croazieră, iahturi
• Vehicule mari, precum trenuri și autobuze
• Spații sau întinderi vaste, precum interiorul unui stadion
• Animale mari (de exemplu elefanți)

Nu se cunoaște numărul exact de oameni care au megalofobie, însă Asociația pentru Anxietate și Depresie din America (ADAA), estimează că 8,7% din populația SUA este afectată de un tip de fobii specifice, așa cum este și megalofobia .

Cauzele megalofobiei

Cauzele megalofobiei nu sunt pe deplin cunoscute, însă cercetătorii susțin că o experiență negativă sau traumatică care a implicat un obiect mare poate contribui la dezvoltarea tulburării.

Ca și alte fobii specifice, megalofobia poate afecta pe oricine, la orice vârstă, însă copiii și femeile sunt mai vulnerabili. În general, fobiile specifice devin evidente la adolescenții și adulții tineri.

Care sunt factorii declanșatori ai megalofobiei?

Unele persoane pot avea senzație de panică atunci când văd sau se află în apropierea unor obiecte foarte mari, însă în unele cazuri, anxietatea se instalează doar la gândul sau prezentarea unor imagini cu lucruri mari. Declanșatorii specifici variază de la o persoană la alta și, de asemenea, semnificația cuvântului „mare” poate fi foarte subiectivă.

De exemplu, pentru unii oameni, declanșatorul care induce frica ar putea fi în special clădirile mari, cum ar fi zgârie-norii. Pentru alții, ar putea fi munți, macarale gigantice, valuri uriașe sau chiar OZN-urile din filmele științifico-fantastice.

Alte persoane cu această afecțiune ar putea avea o teamă mai generalizată de lucruri mari, prin urmare toate lucrurile mari pot să le provoace angoasă, inclusiv un elefant de la grădina zoologică sau un autobuz.

Semne că suferi de megalofobie

Multe persoane pot avea o reținere sau o anumită frică atunci când intră într-o clădire impunătoare, însă diferența între frică și fobie este că fobia te face să eviți cu totul să fii în preajma acelor obiecte mari, împiedicându-te să mergi în anumite locuri sau să faci anumite lucruri. În timp, acest lucru îți afectează viața.

De exemplu, fobia îți provoacă o teamă atât de mare de o clădire înaltă încât vei evita să aplici la locuri de muncă în clădiri înalte sau nici măcar nu poți trăi pe o rază de câțiva kilometri de un oraș cu astfel de clădiri.

O fobie poate duce și la o reacție fizică extremă, precum:

• Teamă intensă, anxietate și chiar atac de panică
• Bătăi rapide de inimă
• Dificultăți de respirație
• Senzație de amețeală și greață
• Transpirații reci

Aceste simptome pot varia de la o persoană la alta, însă pentru a fi asociate cu megalofobia, ele trebuie să persiste mai mult de 6 luni, nu să fie doar o experiență trecătoare.  

În general, fobiile au cel puțin patru criterii de diagnosticare, inclusiv:

Frica intensă și nerezonabilă. Frica este persistentă și disproporționată cu un nivel adecvat de teamă.

Anxietate anticipativă. O persoană care are o fobie tinde să se oprească sau să se teamă de situații sau experiențe viitoare care vor implica obiectul sau situația de care se teme.

Evitare. Persoanele care au o fobie evită sau fac eforturi extreme pentru a evita lucrul de care se tem.

Fobia interferează cu activitățile de zi cu zi. Teama pe care o trăiește persoana afectată o împiediecă să-și desfășoare activitățile normale ale zilei.

Cum tratezi megalofobia?

Megalofobia poate fi tratată de obicei cu psihoterapie, cu terapie de expunere și/sau terapie cognitiv-comportamentală. Rareori, unele persoane au nevoie de medicamente care ameliorează temporar simptomele de frică și anxietate pentru a face față fricii în timp ce participă la terapie.

În prezent, nu există un remediu pentru megalofobie, dar terapia de expunere este considerată a fi cea mai de succes în tratarea acestei fobii specifice.

Terapia prin expunere

Scopul principal al terapiei de expunere este să ajute persoana să facă față și să depășească temerile și anxietatea legate de obiectele mari.

În cadrul terapiei de expunere, persoana afectată este expusă treptat și controlat la obiectele care declanșează anxietatea sau frica, într-un mediu sigur și controlat. Această expunere poate fi realizată în mai multe moduri, inclusiv prin imaginație, expunere în realitate sau utilizând tehnici de relaxare și respirație.

Procedura de expunere este concepută pentru a ajuta persoana în cauză să învețe că temerile sale sunt exagerate sau iraționale și că ea poate face față și gestiona senzațiile de anxietate. Prin repetarea expunerii la obiectul de temut într-un mod controlat și sistematic, persoana învață să reducă treptat anxietatea și să-și construiască încrederea în capacitatea sa de a face față temerilor.

În general, psihologul poate începe să vorbească despre obiecte mari. El poate trece treptat să îi arate imagini pacientului cu obiecte mari și apoi să-l pună să se uite sau chiar să fie în apropierea unor obiecte reale mari. Procesul de terapie prin expunere este lent și treptat, psihologul adaptând ritmul terapiei la nevoile pacientului.

Terapie cognitiv-comportamentală (TCC)

Terapeutul va lucra cu persoana afectată pentru a identifica gândurile negative sau iraționale legate de obiectele care provoacă anxietate în cadrul megalofobiei. Apoi, va ajuta pacientul să-și examineze și să-și restrucureze gândurile în moduri mai realiste și mai funcționale. De exemplu, persoana ar putea învăța să înlocuiască gândurile catastrofice cu alternative mai echilibrate și sănătoase, precum "Chiar dacă este imensă, structura nu este periculoasă și pot să mă simt în siguranță în preajma ei".

Terapia cognitiv-comportamentală implică de obicei și utilizarea terapiei de expunere pentru a ajuta persoana să se confrunte treptat cu obiectele care provoacă anxietate. De asemenea, pot fi aplicate și tehnici de relaxare, precum respirația profundă, meditația sau vizualizarea ghidată, pentru a ajuta persoana să-și reducă nivelul de anxietate și să facă față mai eficient situațiilor de care se teme.

Pe măsură ce pacientul progresează în tratament, terapeutul va ajuta la consolidarea schimbărilor pozitive și dezvoltarea unor strategii de prevenire a recidivei. Acest lucru poate implica consolidarea gândurilor și comportamentelor sănătoase și dezvoltarea unui plan de acțiune pentru gestionarea situațiilor declanșatoare în viitor.

Medicamente pentru tratarea megalofobiei

De obicei, medicamentele nu sunt folosite pentru a trata megalofobia. Însă, unele persoane pot avea nevoie de medicamente pentru a le ajuta temporar să amelioreze simptomele de frică și anxietate atunci când trec printr-o terapie psihologică de tratare a fobiei. Medicamentele folosite în aceste cazuri includ:

Beta-blocante. Acestea sunt utilizate pentru a trata sau a preveni simptomele fizice de anxietate, cum ar fi ritmul cardiac rapid.

Benzodiazepinele. Aceste medicamente sunt un tip de sedativ, care te ajută să te relaxezi și să reduci anxietatea resimțită.

Așadar, megalofobia este o afecțiune care trebuie luată în serios deoarece poate afecta calitatea vieții unei persoane. Frica de obiecte sau locuri uriașe poate genera anxietate și disconfort în rutina zilnică, însă cu tratament adecvat, această fobie poate fi gestionată.