Plasturii antifumat: chiar ne ajută să renunţăm la periculosul obicei?

Plasturii antifumat: chiar ne ajută să renunţăm la periculosul obicei?
Redactor Andreea Baluteanu
Marţi, 31.03.2020

Suntem sigure că știi deja cât de periculos este fumatul, așa că nici nu vom insista în legătură cu riscurile asociate acestei „plăceri nevinovate”. Savurarea acelei țigări care a devenit pentru mulți dintre noi la fel de vitală precum respiratul te poate predispune la câteva dintre cele mai grave afecțiuni, de la bolile cardiovasculare până la cancer și trecând și prin atât de infamul coronavirus.

Specialiștii au sărit în sprijinul nostru și au conceput o serie de măsuri care să te ajute să renunți la fumat. Dintre acestea, plasturii antifumat sau plasturii cu nicotină se numără printre cei mai celebri. Azi ne punem însă o întrebare: funcționează cu adevărat aceștia sau sunt doar o poveste frumoasă? Afli tot din rândurile de mai jos!

Plasturii antifumat: ce sunt și cum te ajută să scapi de dependența de fumat

„Ce e cafeaua de dimineață fără o țigară? Dacă nu aș mai fuma, nici nu mi-aș mai lua pauză la muncă. Fumatul mă relaxează. Fără țigară, nici nu aș mai socializa.” Acestea sunt numai câteva dintre afirmațiile pe care fumătorii și le repetă zilnic.

plasturi

Față în față cu acest tablou aparent pașnic se întrupează însă, întunecate și amenințătoare, efectele nocive ale fumatului. De la incidența mare a formelor de cancer și de boli de inimă printre fumători, până la riduri și, mai recent, riscul mai mare de a te îmbolnăvi și de a face forme grave de coronavirus, pericolele care te așteaptă ar trebui să fie mai puternice decât tentația.

Dacă ții la sănătatea ta, este evident că e musai să te lași. Astfel au apărut pe piață terapiile de înlocuire a nicotinei. Promițând să te ajute să depășești dependența de țigări, dar și efectul de sevraj, aceste terapii includ gumele cu nicotină, pastilele antifumat, inhalerele, spray-urile și, firește, plasturii despre care îți vorbim azi.

Ce sunt plasturii antifumat? Această terapie de înlocuire a nicotinei conține doze controlate din substanța cu rol de stimulent, ceea ce reduce efectul de sevraj. Plasturii antifumat conțin cantități diferite, ce vor fi alese în funcție de gradul tău de dependență, și care pot ajunge până la 25 mg de nicotină. Pe măsură ce începi să nu mai resimți nevoia de a fuma, este recomandat să diminuezi și doza în mod gradual.

Plasturii cu nicotină seamănă cu cei pe care îi aplici pe o rană și pot avea dimensiuni diferite, în funcție de producător sau de dozaj. Plasturele se aplică direct pe pielea curată, fără păr, și se poartă între 16 și 24 de ore pe zi, în funcție de cât de mult poți suporta dozajul (despre efectele negative, în rândurile de mai jos).

Chiar funcționează plasturii antifumat?

Vom începe cu partea pozitivă: specialiștii sunt de părere că plasturii antifumat sunt mai eficienți decât celelalte terapii de înlocuire a nicotinei, grație ușurinței de utilizare. Fiindcă nu este necesar decât să lipești plasturele și să încerci să uiți cât mai repede de el, scade riscul de folosire incorectă. Astfel, posibilitatea ca metoda să funcționeze este cu atât mai mare.

De partea cealaltă, veștile nu sunt tocmai bune. Sunt multe voci care afirmă că nu numai plasturii antifumat, dar orice alte metode care te ajută să lupți cu dependența, eliberate fără prescripție medicală, sunt doar „praf în ochi”. Mai ales dacă ești fumătoare de cursă lungă și simți cum voința ți se clatină de fiecare dată când îți imaginezi viața fără țigări, va trebui să apelezi la un specialist.

Pe lângă consilierea de specialitate, un doctor îți poate recomanda medicație fără nicotină, ce funcționează pe baza inhibării receptorilor pentru nicotină. Astfel, nu mai resimți nicio plăcere atunci când fumezi, ceea ce te va ajuta mai mult decât orice plasture, după părerea specialiștilor. Evident, aceste medicamente nu pot fi achiziționate decât cu prescripție medicală.

Mai avem un punct important de lămurit. Nici măcar în cadrul terapiilor de înlocuire a nicotinei disponibile în farmacii, plasturii nu au un loc fruntaș. Dimpotrivă, conform Departamentului de Sănătate al SUA, plasturii antifumat se situează pe poziția a șasea din șapte în ceea ce privește eficiența în susținerea abstinenței de la fumat, așa cum este relevat în cercetarea Treating Tobacco Use and Dependence din 2008.

folosire plasture antifumat

Posibilele efecte secundare ale plasturilor antifumat

Și dacă nu te-am convins mai sus că plasturii antifumat nu prea merită reputația de supereroi, îți mai spunem acum că pot avea și efecte adverse. Printre acestea, cele mai comune pot fi:

  • senzația de usturime, arsură sau mâncărime resimțită la aplicarea plasturelui antifumat pe piele, care va dispărea însă de obicei în decurs de o oră;
  • înroșirea sau umflarea zonei pe care a fost aplicat plasturele, ce poate persista până la 24 de ore;
  • senzație de amețeală;
  • dureri de cap;
  • stare de greață;
  • dureri de stomac;
  • stare de vomă;
  • diaree;
  • iritații severe ale pielii;
  • convulsii;
  • aritmie cardiacă;
  • dificultate de respirație.

De asemenea, s-a constatat că pacienții care aleg să poarte plasturii antifumat noaptea pot avea tulburări de somn. Coșmarurile sau visele intense sunt, de asemenea, experimentate ca un efect secundar al acestei terapii de înlocuire a nicotinei.

De partea cealaltă, premisa conform căreia atât de disputații plasturi antifumat pot provoca boli de inimă este considerată nesubstanțială, conform American Journal of Cardiology. În lipsa dovezilor, publicația a considerat riscul ca fiind minim.

Contraindicații ale plasturilor antifumat

Nu te sfătuim deloc să apelezi la plasturii antifumat dacă suferi de problemele de sănătate de mai jos. În cazul în care nu ții cont de indicațiile specialiștilor, îți poți compromite starea de bine. Iată în ce cazuri sunt interziși plasturii antifumat:

  • dureri în piept sau infarct suferit recent;
  • boli de inimă;
  • ulcer gastric;
  • boli ale tiroidei;
  • diabet;
  • aritmie cardiacă;
  • alergii;
  • iritații ale pielii;
  • tensiune mare;
  • boli ale rinichilor sau ficatului.

Ai voie să fumezi dacă folosești plasturi antifumat?

Nu, evident! Chiar dacă mori de poftă, să fumezi în timp ce porți un plasture cu nicotină se poate dovedi un gest extrem de periculos. Poți ajunge să faci supradozaj!

Iată care sunt simptomele acestei situații:

  • stare de amețeală;
  • dureri de stomac;
  • migrene foarte puternice;
  • stare de vomă;
  • transpirații reci;
  • hipersalivație;
  • stare de confuzie;
  • probleme cu văzul sau cu auzul;
  • senzație de slăbiciune sau stare de leșin.

Sfatul nostru? Consultă-te întotdeauna cu doctorul tău înainte de a opta pentru plasturi antifumat. De asemenea, nu uita să aduci la cunoștința medicului toate medicamentele pe care le iei, astfel încât să eviți anumite reacții nedorite.

Tu ai folosit vreodată plasturi antifumat? Dacă da, au funcționat pentru tine?

Surse foto: iStock

Articolul urmator »
Metoda de manifestare 369: ce este și cum te poate ajuta în viață
Metoda de manifestare 369: ce este și cum te poate ajuta în viață
Raluca Margean | Duminică, 15.09.2024
Incepe quiz
Cum te vad barbatii?
Cum te vad barbatii?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Megalofobia: ce este și cum îți poate afecta viața
Raluca Margean | Sâmbătă, 20.04.2024

Ne găsești pe