Sfaturi utile pentru un pensat corect

Sfaturi utile pentru un pensat corect
Roxana Pana
Luni, 14.01.2013

Cuprins

Sprancenele au darul de a defini si armoniza trasaturile fetei, oferind un plus de expresivitate si echilibru intregii fizionomii. Un pensat corect poate face, asadar, minuni pentru fizionomia unei femei, de aceea trebuie sa acorzi o atentie deosebita acestui procedeu. Descopera cateva sfaturi extrem de utile care te vor ajuta sa ai niste sprancene perfecte, pentru a atrage toate privirile.



Pregatirea sprancenelor pentru un pensat corect

Ideal este sa te pensezi imediat dupa ce ai facut baie, deoarece apa calda si aburii deschid complet foliculii, facilitand astfel smulgerea firului de par. Poti folosi o crema sau un gel exfoliant care ajuta, de asemenea, la exfolierea pielii si la deschiderea foliculilor.

Pentru a te bucura de un pensat corect, inainte sa incepi procedura propriu-zisa, este indicat sa demachiezi si sa cureti foarte bine tenul, in special zona sprancenelor, cu lotiune demachianta sau lotiune tonica. Vei indeparta, astfel, orice urma de machiaj si impuritati, evitand aparitia infectiilor, rosetii sau inflamatiilor.

Este foarte practic si igenic sa iti formezi propria trusa de ustensile, care sa contina o penseta metalica, o forfecuta, o periuta (fie de la un creion pentru sprancene, fie de la un rimel vechi), un creion si un fard inchis la culoare.
 

Cum alegi forma sprancenei pentru un pensat corect

Pentru un pensat corect, cel mai indicat este sa urmaresti linia naturala a propriilor sprancene. Daca alegi sa le shimbi radical forma, risti sa te alegi cu un aspect nenatural. Incepe prin stabilirea proportiilor. Aici intervine creionul, pe care trebuie sa il asezi drept, intre coltul intern al ochiului si partea exterioara a narii. Varful creionului indica locul unde trebuie sa inceapa spranceana. Ia apoi creionul si aseaza-l intre coltul exterior al ochiului si partea exterioara a narii. Varful creionului va indica locul unde trebuie sa se sfarseasca spranceana. In final, aseaza creionul intre partea exterioara a narii si exteriorul irisului, pentru a determina locul unde trebuie sa cada arcuirea sprancenei.

 Fardul inchis la culoare te va ajuta sa creezi un sablon cu ajutorul caruia vei evidentia forma dorita a sprancenelor. Asadar, dupa ce aplici fardul pe sprancene, penseaza rand pe rand firele ramase in exteriorul sablonului improvizat. Penseaza intotdeauna firul de par in sensul de crestere si ai grija ca pielea sa fie mereu intinsa. Ca sa obtii un pensat corect, incearca sa te indepartezi de oglinda de cateva ori in timp ce te pensezi, ca sa reusesti sa iti faci o imagine de ansamblu, pentru a evita astfel sa pensezi prea mult o singura spranceana.

 
Dupa ce ai terminat cu pensatul, ia periuta si piaptana sprancenele in exterior, apoi, cu ajutorul forfecutei, taie firele mai lungi care depasesc baza, pana reusesti sa conferi sprancenelor un aspect armonios. Atat pensatul cat si tunsul sprancenelor trebuie facute cu moderatie, in asa fel incat sa nu te alegi cu niste sprancene exagerat de subtiri pentru fizionomia ta sau taiate prea scurt. Tine minte ca aspectul natural este cel care te va avantaja intotdeauna.

Ingrijirea sprancenelor dupa pensat

Dupa ce ai finalizat procesul de pensare, dezinfecteaza zona cu alcool sanitar si aplica o crema pe baza de aloe vera, deoarece aceasta va calma roseata si eventualele iritatii. De asemenea, pentru o mai buna intretinere a sprancenelor, le poti masa in mod regulat cu ulei de ricin, care are rolul de a le regenera.

Daca sprancene tale au anumite portiuni unde nu creste par sau daca doar doresti sa le definesti, aplica un fard maro pe toata suprafata sprancenei sau foloseste un creion pentru sprancene ca sa umpli spatiile goale. Este foarte important ca fardul sau creionul sa aiba o culoare cat mai apropiata de culoarea naturala a sprancenelor, deoarece daca este prea inchis, vei obtine un efect artificial. La final, aplica un gel pentru sprancene care va fixa firele si machiajul aplicat pe durata intregii zile.

Sprancenele pensate corect iti vor sublinia frumusetea chipului. Pentru o zi obisnuita la birou, accentueaza-le cu un creion sau un fard apropiate de nuanta naturala a parului, pentru ochi adopta un machiaj natural din ultimele tendinte, iar buzele evidentiaza-le cu rujuri in nuante atragatoare de rosu. Completeaza tinuta cu genti office de calitate.

 geanta office din piele

Geanta Dasha - 225 lei

 geanta neagra din piele

Geanta Dasha - 230 lei

Sprancenele definesc trasaturile unei femei, in timp ce confera un plus de expresivitate privirii. Un pensat corect al sprancenelor necesita multa atentie si indemanare, insa, daca vei respecta aceste sfaturi practice, vei reusi sa obtii niste sprancene perfecte, care vor atrage numai priviri admirative.
Articolul urmator »
Retinoizi topici: ce sunt și ce beneficii au
Retinoizi topici: ce sunt și ce beneficii au
Raluca Margean | Duminică, 15.12.2024
Incepe quiz
1 din 10 oameni identifică corect aceste animale
1 din 10 oameni identifică corect aceste animale

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (72)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Ser pentru gene: beneficii și recomandări
Raluca Margean | Luni, 30.12.2024
Deodorant cremă: ce este și când să îl alegi
Raluca Margean | Vineri, 24.01.2025

Ne găsești pe