Trucul care te ajută să îți amintești un cuvânt

Trucul care te ajută să îți amintești un cuvânt
Alexandra Dragoi
Joi, 05.04.2018

Cuprins

Uneori, cuvintele ne stau, la figurat, pe vârful limbii, dar pur și simplu nu putem să le rostim, pentru că nu ni le aducem aminte. Aceste situații pot fi jenante dacă ne aflăm într-un cadru oficial și cel din fața noastră ne ascultă cu interes fiecare propoziție. 

Din nevoia de a exprima un cuvânt care nu ne vine în minte, încercăm să gesticulăm, în speranța că partenerul nostru de dialog o să înțeleagă mesajul. Uneori, avem norocul să fim înțelese prin gesturi, alteori avem nevoie de ajutor. 

Dacă ai spus și tu, măcar o dată, „care este cuvântul pe care îl caut?”, s-ar putea să te intereseze acest articol și să îți dai seama că trucul este chiar folositor. Vezi în rândurile de mai jos despre ce este vorba! 

Trucul care te ajută să îți aduci aminte ceva 

pumn strans

Studiile au demonstrat că gestul de a ține pumnul strâns sporește activitatea creierului, iar acesta „caută” mai bine cuvântul care îți „stă pe vârful limbii”. Cercetările au mers și mai departe și s-a ajuns la concluzia că regulile trebuie să fie diferite în funcție de mâna cu care scrii.

Potrivit site-ului Mercola.com, studiul a fost realizat pe 50 de studenți care au fost rugați să rețină o listă cu un număr destul de mare de cuvinte. Cei care strângeau pumnul drept în timp ce memorau cuvintele și pumnul stâng atunci când încercau să își aducă aminte rosteau cu 15% mai multe cuvinte decât cei care se bazau doar pe memorie. 

Trucul ajută și la controlul emoțiilor: dacă vrei să declanșezi anumite stări, strângi pumnul drept, iar dacă vrei dorești să le „retragi”, strângi pumnul stâng. 

Așadar, dacă ești dreptaci și vrei să ții minte ceva, strânge pumnul drept, iar dacă vrei să îți amintești ceva, strânge pumnul stâng. Dacă ești stângaci, folosește pumnul stâng ca să ții minte un lucru și pumnul drept dacă vrei să îți aduci aminte rapid de ceva. 

Apelează la acest truc ori de câte ori ai nevoie și evită situațiile jenante sau gesturile deranjante cu mâinile! 

Surse foto: iStock

Articolul urmator »
Ce este medicina funcțională și cum te poate ajuta
Ce este medicina funcțională și cum te poate ajuta
Raluca Margean | Sâmbătă, 31.08.2024
Incepe quiz
Ce cuvant te descrie cel mai bine?
Ce cuvant te descrie cel mai bine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (12)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Vitamine care te ajută în spondiloza cervicală
Raluca Margean | Marţi, 20.08.2024

Ne găsești pe