Doamna Dorina, în centrul scandalurilor din Casa Mireasa. Comportamentul ei stârnește reacții dure în rândul concurenților

Doamna Dorina, în centrul scandalurilor din Casa Mireasa. Comportamentul ei stârnește reacții dure în rândul concurenților
Ramona Jurubita
Vineri, 25.04.2025

Emisiunea „Mireasa” de pe Antena 1 a ajuns la sezonul cu numărul 11 și, ca de fiecare dată, și acum există personaje controversate în casă. Doamna Dorina, însoțitoarea unuia dintre băieți, ajunge tot mai des în mijlocul discuțiilor aprinse. Află ce nemulțumiri au concurenții în legătură cu însoțitoarea lui Cristian și fosta însoțitoare a lui Iulian, care a fost eliminat!

Doamna Dorina a intrat în competiție alături de Iulian, un fost concurent eliminat încă din februarie. Ulterior, a devenit mama adoptivă a lui Cristian și a rămas în competiție alături de acesta, luându-și angajamentul de a-i susține pe el și pe iubita sa.

Liniștea emisiunii a fost zdruncinată de mai multe ori din cauza comportamentului Doamnei Dorina sau din cauza afirmațiilor făcute de aceasta, care l-au deranjat inclusiv pe băiatul susținut de ea în competiție. Vezi ce l-a deranjat pe tânăr și ce ultimatum i-a dat femeii ce ar fi trebuit să îi fie ca o mamă în concurs!

Situație fără precedent în casa Mireasa. O concurentă a anunțat că este însărcinată chiar cu câteva zile înainte de marea finală

Doamna Dorina, acuzată de unele concurente că miroase urât după ce își dă cu unt pe față

Încă de la începutul actualului sezon al emisiunii Mireasa, doamna Dorina s-a aflat în centrul unor discuții controversate. Unele concurente au observat că din rutina ei de îngrijire a pielii face parte și untul alimentar. După baie, femeia folosea unt de masă pentru a-și hidrata tenul.

Câteva concurente au început să discute despre această situație și s-au plâns una alteia că femeia miroase urât după ce își aplică untul pe față. Ba mai mult, doamna Dorina a fost acuzată că ține produsul respectiv în frigider, alături de alte alimente destinate consumului comun. Astfel, exista riscul ca o persoană pofticioasă să guste din untul folosit de ea pe post de tratament cosmetic.

Sătulă să audă comentariile fetelor din casa Mireasa, doamna Dorina a luat atitudine și le-a înfruntat. Iată cum s-a apărat:

„Trebuie să arăt care este untul? Pe bune! Este nesimțire curată să-ți permiți. Ceea ce nu am vrut să fac pentru că vede fiică-mea. Ăsta este untul. Și dacă tu (n.r. Eleonora) și Mihaela v-ați permis, nu le băgați pe toate în aceeași oală. Ați spus că toate au zis, așa că asumă-ți, cere-ți scuze și vezi-ți în continuare de viața ta.

Pe mine nu mă băga în discuțiile astea. Asta nu este problema ta ce fac eu cu el, pentru că eu îmi fac duș și dimineața și seara și la prânz mă spăl pe față. Am auzit în emisiune că au zis că la baie miroase a lapte. A trebuit să spun în emisiune că mă dau cu unt. Pentru că untul de cocos nu-l am aici, a rămas acasă, știi?”

@mireasaoficial_antena1 Doamna Dorina le-a arătat fetelor untul de la care au pornit discuții tensionate în casa Mireasa 😱#mireasasezonul11 #mireasa #momentemireasa #foryou #foryoupage ♬ sunet original - Mireasa

 

„A fost în aceleași pijamale de mai multe zile”

O altă situație controversă care a avut-o în centru pe doamna Dorina are legătură și cu Eleonora, una dintre fetele intrate în casă pentru a-și găsi jumătatea. Într-una din zile, tânăra a ezitat să o îmbrățișeze pe femeie, pe motiv că nu ar avea o igienă corespunzătoare. Se pare că aceasta a purtat aceeași pijama mai multe zile la rând, fapt ce a deranjat-o pe tânără.

„Ultima îmbrățișare nu am refuzat-o, dar puțin m-am simțit inconfortabil deoarece a fost în aceleași pijamale de mai multe zile și am considerat că nu este suficient de curată să o pot îmbrățișa.”, a spus Eleonora în emisiunea prezentată de Simona Gherghe.

Într-o altă zi, femeia a fost acuzată de colegii săi că a dat câinilor mâncare din vasele pe care ei le foloseau la bucătărie. Deși a încercat să se apere și să spună că lucrurile nu au stat chiar așa, nimeni nu a crezut-o. În cele din urmă, stafful emisiunii a intervenit și a scos definitiv recipientele respective din casă.

@casa_mireasa.s11 #mireasaantena1 #mireasasezonul11 #antenaplay #antena1 #romania #pentrutine #🇹🇩 #mireasapentrufiulmeu #casaiubirii #casaiubiriiromania ♬ original sound - casa_mireasa.s11

 

De asemenea, femeia a fost bănuită de anumiți concurenți că ar strânge băutura rămasă de la petreceri într-o sticlă, pe care ar ține-o lângă patul său, pentru consum propriu. Doamna Dorina a încercat totuși să justifice gestul, mărturisind că s-a gândit că băutura rămasă ar putea fi consumată de concurenți la următoarea petrecere.

@casa_mireasa.s11 #mireasaantena1 #mireasasezonul11 #antenaplay #antena1 #simonagherghe #romania #pentrutine #🇹🇩 #mireasapentrufiulmeu ♬ original sound - casa_mireasa.s11

 

Discuția care l-a deranjat pe Cristian, fiul adoptat în emisiune de doamna Dorina

Cristian a mărturisit în fața telespectatorilor că a ales-o pe doamna Dorina în calitate de însoțitoare după ce a văzut că îi era tare dragă mamei sale, care nu l-a putut însoți în competiție. Ulterior, bărbatul a dat însă de înțeles că nu este prea încântat de hotărârea luată, după ce femeia ar fi lăudat o altă concurentă, făcând-o să se simtă prost pe partenera lui.

„De ce o ridicați de fiecare dată în slăvi pe Liliana, iar despre Maria spuneți că e copilăroasă?”, a întrebat-o Cristian pe doamna Dorina, într-o confruntare în direct.

Ba mai mult, tânărul i-a dat de înțeles însoțitoarei sale că ar putea renunța la ea dacă nu-și arată susținerea pentru el și pentru partenera sa. Apoi, Cristian chiar și-a exprimat dorința de a-și continua parcursul în competiție pe cont propriu, după ce a fost nemulțumit de gesturile femeii.

Publicul emisiunii este acum împărțit în două tabere. Sunt oameni care o critică pe doamna Dorina pentru comportamentul său, dar și fani care sunt de părere că anumiți concurenți exagerează când vine vorba despre ea.

Ultimul mesaj al lui Andrei Perneș de la "Mireasa" care a dat fiori apropiaților. Și-a prevestit sfârșitul tragic?

Surse foto: Youtube, Youtube

Surse articol: A1A1A1

Tags: Simona Gherghe, Vedete Romania

Articolul urmator »
De ce nu s-a căsătorit Nicușor Dan cu partenera lui, după 20 de ani împreună. Soacra neoficială a candidatului la prezidențiale este nemulțumită că fiica ei nu a fost mireasă
De ce nu s-a căsătorit Nicușor Dan cu partenera lui, după 20 de ani împreună. Soacra neoficială a candidatului la prezidențiale este nemulțumită că fiica ei nu a fost mireasă
Alexandra Siromașenco | Vineri, 11.04.2025
Incepe quiz
Ce incapere din casa ti se potriveste?
Ce incapere din casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe