Magda Pălimariu se pregătește să revină la TV. Cât de mult i s-a schimbat viața în ultimii doi ani

Magda Pălimariu este unul dintre cei mai iubiți și apreciați oameni de televiziune de la Pro TV. A lipsit o perioadă de pe micile ecrane după ce a rămas însărcinată, dar acum este pregătită să revină în fața telespectatorilor cu veștile despre vreme.
În urmă cu doi ani, pe 20 august 2022, Magda Pălimariu a născut un băiețel perfect sănătos, chiar de ziua ei. Acum, prezentatoarea de meteo a ajuns la vârsta de 44 de ani și este mândra mămică a unui copil de aproape doi ani. Concediul maternal este pe sfârșite, așa că mai are foarte puțin până când va trebui să revină în forță la serviciu.
Revine Magda Pălimariu la Pro TV?
În 2023, aceasta mărturisea, într-un interviu acordat pentru viva.ro, că îi lipsește activitatea profesională și a dat de înțeles că nu are de gând să își prelungească, sub nicio formă, concediul.
„Bineînțeles că îmi lipsește televiziunea, face parte din mine, din viața mea. Dar esențial este, așa cum am spus și mai sus, să îmi petrec cât mai mult timp alături de copilașul meu. După ce se va încheia această perioadă – de care beneficiază toate mamele – mă voi reîntoarce la muncă.”

Acum, după ce s-a scurs și al doilea an de concediu, din cei doi prevăzuți de lege, Magda Pălimariu se întoarce în televiziune. Iată ce a declarat în emisiunea „La Măruță”, în cadrul căreia a vorbit mai mult despre planurile de viitor și despre ce a făcut în ultima vreme:
„Mă întorc la muncă, se termină cei doi ani de stat acasă cu copilul, concediul maternal, și revin la Meteo! Îmi doresc foarte mult asta! Îmi doresc să revin la muncă pentru că doi ani cred că sunt mai mult decât de ajuns.”
Aceasta nu a dezvăluit și data la care va apărea din nou pe sticlă, însă din declarațiile sale ne putem da seama că mai este foarte puțin până la acel moment.
Adela Lupșe revine la TV! Ce emisiune va prezenta „Isterica de la miezul nopții”
Magda Pălimariu, despre viața de mamă
Pe 20 august 2024, prezentatoarea va avea dublu motiv de sărbătoare. Copilul ei împlinește doi ani, fix în ziua în care ea face 45 de ani. Într-adevăr, pare mult mai tânără și nimeni nu i-ar da vârsta din buletin, nu-i așa?
Cu toate că în ultima vreme nu s-a odihnit corespunzător și în cei doi ani s-a ocupat mai mult singură de fiul ei, Magda Pălimariu se declară fericită și împlinită. Îl privește cu mândrie pe Aksel, căci acesta este numele băiețelului pe care îl are din mariajul cu Ionuț Eriksen, președintele Camerei de Comerț din Norvegia.
Surprinzător este că vedeta și tatăl micuțului nu locuiesc împreună, deși sunt căsătoriți atât civil, cât și religios, din august 2021. O vreme au stat împreună în Norvegia, însă după ce a născut, proaspăta mămică a decis să rămână la București, unde a mai primit din când în când ajutorul mamei sale.
„Am stat în România mai mult în toată perioada aceasta de doi ani, pentru că ne-am simțit bine aici. Vremea de acolo știi cum este, am mai povestit despre asta. Și dacă ne-am acomodat atât de bine la București, am rămas aici cu Aksel și drumurile noastre au fost mai mult ocazionale în Norvegia.
Mă ajută câte puțin mama sau soțul, dar în rest am fost singură mereu cu Aksel. Soțul stă în Norvegia, el mai vine la noi, s-au inversat rolurile. Înainte mergeam eu mai des, dar acum nu pot să port copilașul pe avioane foarte des. E mai ușor să vină el. Relația este așa cum ne dorim și atunci e bine așa cum ne dorim. Aksel vorbește cu tatăl lui în fiecare zi pe cameră.
Acum face numai năzbâtii, e pus pe șotii toată ziua, nu are stare. Cred că se și uită la mine. Vorbesc română cu el. Are timp să învețe și alte limbi străine când mai crește. Momentan mă bucur că rostește foarte des cuvântul „mama”, mă strigă toată ziua și deja rostește unele cuvinte foarte clar, ceea ce mă bucură. Abia aștept să vorbesc cu el.”, a mai povestit ea în emisiunea lui Cătălin Măruță.

În prezent, viața ei personală arată exact cum a visat, chiar dacă familia lor nu respectă tiparele impuse de societate. O căsnicie la distanță este o provocare pentru oricine, însă cei doi soți au demonstrat că se descurcă de minune în această situație. Vedeta a luat și numele soțului după semnarea actelor de la starea civilă, chiar dacă în spațiul public a rămas tot Pălimariu, așa cum o știu telespectatorii.
Important de menționat este că Magda Pălimariu a trecut printr-un divorț în 2016. A fost căsătorită doar un an cu primul soț, cu care s-a căsătorit după patru ani de relație.
Oana Ioniță revine la TV? Din ce proiect va face parte fosta Bebelușă de la „Cronica Cârcotașilor”
Absolventă de master la 44 de ani
Magda Pălimariu este, la aproape 45 de ani, absolventă de master. A început studiile înainte să se căsătorească, dar pentru că a rămas însărcinată, a făcut o pauză, având vedere stările de rău care i-au pus multe piedici în acea perioadă. Când s-a refăcut după naștere, a reluat cursurile și iată că acum are diploma în mână.
Prezentatoarea de la Pro TV este acum absolventa unui Master în Studii de Securitate Globală. A reușit să își împlinească un vis mai vechi și a împărtășit această bucurie cu urmăritorii săi din mediul online.
În ziua absolvirii, Magda Pălimariu a publicat pe Facebook și pe Instagram imagini cu ea îmbrăcată în robă, ținând cu mândrie diploma de absolvire în mână. Din fericire, a putut să participe la cursuri online, așa că a reușit să stea și cu băiețelul în timp ce s-a pregătit pentru examen.

„Ieri am mai încheiat un capitol din viața mea, un capitol important care mă face să mă simt mândră și împlinită pentru tot ce am realizat în ultimii doi ani. În afară de rolul de mamă, am reușit să îmi realizez și un alt mare vis și anume acela de a urma studiile universitare de Masterat (Studii de Securitate Globală) în cadrul Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, @uvt_romania.
Prestigioasa Universitate de Vest din Timișoara este recunoscută și datorită cadrelor didactice care au o pregătire deosebită si de la care am avut șansa să învăț foarte multe pe parcursul celor doi ani și cărora vreau să le mulțumesc pe această cale! Totodată, sunt bucuroasă, că am avut ocazia să cunosc niște oameni minunați, colegi, profesori, pe care altfel nu aș fi avut șansa să-i întâlnesc! Mulțumesc tuturor!”, a scris ea în dreptul imaginilor postate.
Anul 2024 pare să fie unul foarte bun pentru Magda Pălimariu, care se bucură nespus de toate schimbările prin care a trecut în ultima vreme și de evoluția de care a avut parte. Cu toate că ar putea alege oricând o nouă meserie, a decis să se întoarcă la rubrica Meteo pe care a prezentat-o foarte mult timp la Pro TV.



Surse foto: Instagram, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook