Alina Sorescu a trecut prin clipe de coșmar de Paște, când fetițele ei au fost la Alexandru Ciucu. "M-au sunat speriate, spunându-mi că tatăl lor le ceartă"

Sărbătorile Pascale din acest an au venit cu provocări emoționale pentru Alina Sorescu, care a fost nevoită să petreacă Paștele de una singură. Află ce s-a întâmplat cu fiicele artistei și de nu le-a putut fi alături.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au fost căsătoriți timp de 12 ani, iar procesul de divorț a fost unul anevoios.
Timp de trei ani, cei doi foști soți s-au războit în instanță. În cele din urmă, domiciliul fetelor a rămas la mamă, însă instanța a stabilit că ele trebuie să petreacă două zile pe săptămână și o parte din vacanțe la tată.
Așadar, de această dată, Carolina și Raisa au petrecut vacanța de Paște alături de Alexandru Ciucu.
Raisa a fost sărbătorită separat de către părinți
Paștele din acest an a coincis cu aniversarea Raisei, fiica cea mică a celor doi, care a împlinit vârsta de 9 ani.
Deoarece Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt departe de a face pace, aniversarea mezinei a fost marcată separat, de fiecare părinte în parte.
Alina Sorescu a organizat o mică petrecere în curtea complexului în care locuiește, cu câteva zile înainte de Paște.
Raisa a fost sărbătorită așa cum se cuvine, cu tort și baloane, iar atmosfera a fost una magică.
View this post on Instagram
„Suflet de copil, rază de soare, ochii tăi ascund azi o sărbătoare. La mulți ani, Raisa! Te iubim!”, a fost mesajul publicat de Alina Sorescu pe conturile ei de socializare.
De Paște, Alexandru Ciucu a plecat cu fiicele la Deva
La rândul lui, Alexandru Ciucu le-a dus pe fete la Conacul Archia, lângă Deva, pentru a petrece sărbătorile cu nașii.
Designerul a publicat o serie de imagini din vacanță pe Instagram, alături de un mesaj în care a transmis urări pentru ziua de naștere a Raisei.
„Hristos a Înviat! Ziua de azi are o dublă însemnătate pentru mine. Este Ziua Învierii Domnului, dar este și ziua Raisei.
Anul acesta am mers de Paști la nași, la conacul Archia, lângă Deva, așa că am profitat de ocazie și am și vizitat câteva locuri cu încărcătură istorică, mai ales că le și studiază fetele la școală.
La mulți ani, iubirea mea! Vă iubesc enorm!”, a scris designerul.
„Se vede că fetițele sunt triste”
Totuși, o mare parte dintre urmăritorii lui Alexandru Ciucu au remarcat expresiile vizibil triste ale fetelor, în special ale Carolinei, fiica cea mare.
Mai mulți utilizatori au comentat faptul că micuțele păreau supărate sau lipsite de entuziasm, însă majoritatea acestor comentarii au fost ulterior șterse de pe pagina lui Alexandru Ciucu.
View this post on Instagram
„Dl. Ciucu, chiar dacă mi-ai șters mesajele, tot se vede că fetițele sunt triste… cel puțin la Carolina este vizibil!”, „Cea mare e supărată în toate pozele!”, „Cam triste fetele”,
„La mulți ani, Raisa! Carolinuța tristă în cam toate pozele…”, „Când sunt cu tine fetele sunt numai un zâmbet...”, au fost câteva din comentariile primite de Alexandru Ciucu.
Reacția Alinei Sorescu: „Fetițele m-au sunat speriate”
Contactată de către publicația Click! pentru a oferi un punct de vedere, Alina Sorescu a vorbit deschis despre această situație.
Cântăreața a recunoscut că a sesizat și ea aceste lucruri, și a dezvăluit că fetițele au contactat-o telefonic în timpul vacanței, exprimându-și temerile legate de comportamentul tatălui lor.
Ea a adăugat că respectă cu strictețe programul de vizitare stabilit de instanță, dar că rămâne permanent preocupată de starea emoțională a fiicelor ei.
View this post on Instagram
„Am văzut și eu comentariile oamenilor la pozele pe care el le-a postat din vacanță cu ele și, într-adevăr, cele negative au fost șterse.
Fetițele m-au sunat speriate, spunându-mi că tatăl lor le ceartă că nu zâmbesc la poze și că urmăritorii lui îl critică, semnalând că ele nu sunt fericite.
Aceste aspecte mi-au fost menționate și de cei care mă urmăresc pe mine pe social media. Îngrijorarea mea cea mai mare este starea emoțională a fetițelor și asta este ceea ce mă frământă în permanență”, a spus artista pentru sursa menționată anterior.
Până la acest moment, Alexandru Ciucu nu a oferit nicio declarație legată de acuzațiile aduse de către Alina Sorescu.
Situația delicată dintre cei doi foști soți continuă să atragă atenția publicului, mai ales atunci când impactul asupra celor două fetițe devine evident.
Rămâne de văzut dacă, în timp, lucrurile se vor așeza și cei doi părinți vor reuși să găsească un echilibru.



Surse foto: instagram
Surse articol: libertatea, click, unica