Gestul emoționant al Savetei Bogdan pentru Ioana Tufaru, însărcinată la 47 de ani. Ce promisiune i-a făcut

Vestea că fiica Andei Călugăreanu, Ioana Tufaru, este însărcinată la aproape 48 de ani a luat întreaga țară prin surprindere. Nimeni nu se aștepta la un asemenea anunț din partea ei, însă există și persoane care s-au bucurat să audă că va deveni mamă pentru a doua oară. O celebră artistă i-a făcut o promisiune, în mod public, legată de momentul în care se va naște bebelușul. Află ce gest emoționant are de gând să facă Saveta Bogdan pentru cel de-al doilea copil al Ioanei Tufaru!
Ioana Tufaru și soțul ei se pregătesc să își mărească familia. Cei doi au deja un fiu, pe Luca, născut prematur în toamna lui 2015. Acum, cei doi părinți au mari emoții și se speră ca femeia să poată duce a doua sarcină până la termen, având în vedere și vârsta ei înaintată, dar și problemele de sănătate pe care le are.
Gestul emoționant al Savetei Bogdan pentru Ioana Tufaru, însărcinată la 47 de ani
Când a aflat că fata Andei Călugăreanu este însărcinată pentru a doua oară, Saveta Bogdan, în vârstă de 79 de ani, a luat o decizie care i-a surprins plăcut pe fanii ei. Aceasta a hotărât să îi ofere ajutorul Ioanei Tufaru, așa cum a mai făcut înainte. Are de gând să o ajute atât cu alimente, cât și cu hăinuțe pentru bebelușul care ar trebui să se nască în aproximativ șase luni.

„Îi urez naștere ușoară! Mă bucur că i-a mai trimis Dumnezeu încă un îngeraș, copiii sunt un dar. Ultima oară, când m-am întâlnit cu Ioana, în piață, la Obor, era cu băiatul după ea și mi-a și zis că își mai dorește un copil. Poate că va avea o fată, care să semene cu Anda Călugăreanu, regretata ei mamă.
De-a lungul timpului, eu i-am mai dăruit Ioanei produse alimentare, carne de pui, făină, pâine. O mai ajut, când pot. Iar când va naște, văd ce va fi, băiat sau fată, și voi cumpăra hăinuțe, ca să-i îmbrac bebelușul, în amintirea Andei Călugăreanu. Cu Anda am fost vecină de cartier, ne-am întâlnit adesea și la tv, la filmări. Iar pe Ioana o știu de când avea doi anișori, mergea cu mama ei la Piața Obor, ținea mereu în mână un coșuleț.”, a spus îndrăgita interpretă de muzică populară, pentru click.ro.
Saveta Bogdan are o fiică
Saveta Bogdan ar fi vrut și ea mai mulți copii, însă are doar o fiică, pe Cătălina, care este stabilită în America, alături de soțul ei. Vedeta mărturisea în urmă cu mai mult timp că ar fi fost obligată de cea de-a doua soacră să nu mai rămână însărcinată.

În prezent, artista nu are nici nepoți, fiindcă ginerele ei nu poate avea copii. Fiica Savetei Bogdan este măritată de peste 15 ani cu un cetățean american.
Saveta Bogdan are un iubit care este avocat și care îi stă aproape de mulți ani, după cum a declarat chiar ea într-un interviu mai vechi. Recent s-a zvonit că bărbatul ar fi cerut-o în căsătorie și că ea a refuzat, pentru că nu și-ar mai dori să facă acest pas.



Surse foto: Facebook, Youtube, Facebook
Surse articol: Click, Wowbiz, Playtech, Capital
Tags: Ioana Tufaru, Saveta Bogdan, Vedete Romania