Au trecut șapte ani grei de la moartea lui Andrei Gheorghe. Drama neștiută din trecutul său

Au trecut șapte ani grei de la moartea lui Andrei Gheorghe. Drama neștiută din trecutul său
Ramona Jurubita
Vineri, 21.03.2025

Andrei Gheorghe a murit pe 19 martie 2018, la vârsta de 56 de ani, însă amintirea lui continuă să bucure sufletele apropiaților. Cei care l-au iubit nu l-au uitat și se gândesc din când în când la amprenta pe care a lăsat-o el în lume. Cei dragi lui au putut vedea lucruri la care publicul lui nu a avut acces și au știut inclusiv care a fost drama ce i-a marcat ultima parte a vieții. Află despre ce este vorba!

Andrei Gheorghe a lăsat în urmă patru copii: o fiică biologică și alți trei copii pe care i-a iubit la fel ca pe fata sa. De-a lungul scurtei sale vieți, Andrei Gheorghe a fost căsătorit de două ori. În primul mariaj, cel avut cu Maria, acesta a conceput o fiică, pe Anastasia, care a rămas acum doar cu mama.

A doua soție a lui Andrei Gheorghe, Petruța, avea trei copii din mariajul cu americanul Irvin Ray Dyer III, pe care prezentatorul TV i-a tratat ca pe copiii lui în timpul căsniciei. A divorțat de Petruța Gheorghe în 2014, fără a rupe însă legătura cu ea și cu Max, Katarina si Cristina, copiii acesteia.

Deși mariajul lor nu a funcționat, cei doi foști soți au rămas în relații bune și au fost foarte apropiați înainte ca jurnalistul să se stingă.

Andrei Gheorghe, la o petrecere, alături de cea de-a doua soție, Petruța Gheorghe, în timp ce țineau în mâini paharele de șampanie
Andrei Gheorghe alături de cea de-a doua soție

Fiica lui Oreste, apariție rară! Ce relație are Sabina cu părinții ei, ajunsă la 29 de ani

Drama care i-a marcat lui Andrei Gheorghe ultima parte din viață

Înainte să moară, Andrei Gheorghe i-a fost alături fostei soții în lupta cu cancerul. Deși nu mai erau căsătoriți, cei doi au locuit împreună și au trăit ca o familie până în ultimele lui clipe din viață. La aproximativ un an distanță, Petruța Gheorghe s-a stins și ea, la fel de tânără. Aceasta avea 52 de ani când a plecat să-și regăsească partenerul printre îngeri.

„Noi ne-am gândit să ne recăsătorim, dar știam că mai există un astfel de cuplu în showbiz care au tot divorțat și s-au recăsătorit (n.r.: Adriana Bahmuțeanu și fostul soț) – dar această spaimă, că putem pica în ridicol ne-a speriat. În plus, locuiam împreună, așa că… ce sens mai avea. (…)”, a mărturisit Petruța Gheorghe într-o emisiune de la Antena Stars, după moartea fostului ei soț.

Andrei Gheorghe nu a vorbit public despre suferința ascunsă care i-a marcat ultimul capitol din viață, însă acesta a trăit zi de zi alături de soția sa bolnavă de cancer, care lupta să supraviețuiască.

Andrei Gheorghe și Petruța Gheorghe împărțind același scaun
Andrei Gheorghe și Petruța Gheorghe

Petruța Gheorghe a pierdut lupta cu boala

Femeia nu s-a gândit niciodată că va ajunge să-l înmormânteze pe omul iubit, știind că ea este cea afectată de o boală gravă. În aparițiile publice de după moartea lui, aceasta avea părul ras, semn că tratamentele împotriva cancerului au lăsat la acea vreme urme serioase asupra fizicului ei.

Petruța Gheorghe, în ultima parte a vieții, vorbind în fața publicului la un eveniment în memoria lui Andrei Gheorghe
Petruța Gheorghe în ultima parte a vieții

Deși a sperat să trăiască mai mult pentru copiii ei, Petruța Gheorghe a murit în decembrie 2019, la un an și jumătate de la decesul lui Andrei Gheorghe. Cu puțin timp înainte ca viața ei să ajungă la final, crezuse că a reușit să se vindece și chiar postase un mesaj optimist în mediul online:

„Dragii mei, mulțumesc. M-am trezit în întuneric, frig şi spaimă. Încet, încet, îngerii mei m-au făcut să cânt!”

Din păcate, viața a fost prea scurtă pentru amândoi, iar în urma lor au rămas mulți oameni care le simt lipsa. Petruța Gheorghe a fost psihoterapeut și a ajutat multe persoane să-și găsească liniștea. 

Prietene sau mamă-fiică? Paula Seling și Elena au o legătură unică, bazată pe sinceritate totală

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: EvzLibertateaLibertateaCancan

Tags: Andrei Gheorghe, Vedete Romania

Articolul urmator »
Mădălina, fosta soție a lui Nosfe, încă nu-și poate reveni după moartea lui. Au trecut aproape doi ani, dar nu-și poate reface viața
Mădălina, fosta soție a lui Nosfe, încă nu-și poate reveni după moartea lui. Au trecut aproape doi ani, dar nu-și poate reface viața
Mariana Voinea | Joi, 18.07.2024
Incepe quiz
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Ne găsești pe