S-a născut pe 21 iunie 1920, în București, cartierul Grivița. A fost fiul actorului Jean Tomescu, dar a fost crescut în primii ani din viață doar de mama lui, Fotina Călinescu. Femeia era angajată la o fabrică de țigarete, acolo unde muncea pentru a-și întreține copilul. Din păcate, s-a stins la o vârstă fragedă, la 23 de ani, când Alexandru Călinescu avea doar cinci ani. După acest eveniment nefericit, a fost luat în grijă de mătușile lui, surorile mamei.
În timpul adolescenței, a fost nevoit să se angajeze și să-și câștige singur traiul, fiindcă unchiul în casa căruia locuia nu a vrut să îl mai întrețină. Este dureros pentru un copil orfan să fie dat la o parte așa de persoanele care au ținut locul părinților săi, dar el s-a adaptat situației și a reușit să se descurce.
„Am fost orfan de mamă de la 5 ani și am fost crescut de surorile ei.”, spunea el în emisiunea „Planeta Cinema” a Eugeniei Vodă.
Îți poți da seama cum a făcut primi bani? În capitolele următoare vei afla cum și-a început cariera de actor când era încă foarte tânăr.
Școala nu l-a atras prea mult, așa că a rămas și repetent, dar avea înclinații artistice încă de mic și era nelipsit din sălile de cinema. Și-a început cariera de actor jucând în „revistele” de cinematograf ce prefațau pe timpuri proiecția unui film.
„Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afișe de spectacole în București, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute și în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieșeam în sală, în fața ecranului, ca să fac lumea să râdă. Eu nu am școli și diplome, ce am învățat am învățat din acele filme, de pe stradă și din viață.”, mărturisea el pentru sursa anterior menționată.
Din 1948 a intrat în echipa Teatrului de revistă „Constantin Tănase” și a rămas acolo până la sfârșitul vieții. A fost instituția care l-a consacrat, așa că mare parte din timp și-a petrecut-o acolo. Își scria singur toate partiturile comice pentru spectacole precum „Un băiat de zahăr ars”, „Trăsnitul meu drag”, „Idolul femeilor”.
Tot lumea artei l-a făcut pe actor să o cunoască pe femeia ce avea să îi devină soție și să îl facă tată de două ori. El și Zoe Călinescu au avut împreună două fiice, pe Silvia și Carmen Călinescu, dar numai una dintre ele mai este astăzi în viață.
„Nu prea îi plăcea cartea și mătușile l-au trimis la muncă. Așa a început tata să lipească afișe. Mama l-a cunoscut de prin 1944. A fost o iubire nebună. Mama, fată de pension, cu fițe, avea o prietenă și mergeau împreună la film. Taică-miu juca în pauză la cinematograf. Se uita la Stan și Bran, la Charlie Chaplin și apoi intra și juca... Ei au fost profesorii lui!”, a povestit Carmen Călinescu, fiica lui cea mică, într-un interviu acordat pentru Jurnalul Național.
Și-a exersat abilitățile la teatru, iar când a intrat în lumea filmului, oamenii au putut vedea cât de talentat era. Indiferent de rolul interpretat, a câștigat admirația tuturor telespectatorilor, căci se vedea cât de mult iubea ceea ce făcea. Vrei să știi care a fost secretul lui și cum a ajuns să fie atât de iubit de public? A mărturisit totul într-un interviu în cadrul emisiunii „Planeta Cinema” a Eugeniei Vodă.
„Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veșnice căutări! Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiții, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc. Uite, am reparat televizorul și de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul și nu mai are sunet. Am reparat fierul de călcat și am ars lumina în tot cartierul.
Nu pot să stau într-un loc țepenel, am în mine un demon care îmi spune mereu. De aia și sunt ca scândura, că nu are timp grăsimea să se adune. Și atunci scriu, că textele din comediile în care joc, eu le fac și alții le cenzurează.”, a mai povestit.
Fiica lui, Carmen Călinescu, și-a amintit cu drag de momentele de glorie ale tatălui său, dar și de eforturile pe care acesta le depunea pentru a-și întreține familia. Se pare că își cheltuia și ultimii bani câștigați pentru a le oferi lor o viață bună.
„Perioada lui de glorie a început, prin anii '70, cu „Sonatul lunii”. Nu se putea circula pe stradă când avea spectacol! Biletele se vindeau cu o săptămână înainte. Câștiga foarte bine, dar cheltuia totul cu noi, copiii, cu mama... Le-a ajutat până și pe mătușile care îl bătuse în copilărie”, a spus ea.
Chiar dacă Puiu Călinescu a avut o copilărie tristă, s-a asigurat că fiicele sale nu vor avea parte de aceeași soartă.
„Nu a avut parte de nici o jucărie! Nouă, mie și surorii mele, Silvia, ne-a oferit totul! Tata se ridicase și devenise actor, putând să ajute familia financiar. Nu te puteai supăra pe el. Era un om care te făcea să lupți, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată. Spunea că, dacă nu-ți chiorăie stomacul și n-ai pantofii rupți, e tot ceea ce îți trebuie ca să fii fericit. Nu a ținut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulțumită”, a mai povestit fiica sa.
Așa cum ai aflat deja, Puiu Călinescu a avut două fiice, pe Carmen și pe Silvia. În același interviu pentru Jurnalul Național, Carmen a vorbit despre drama pe care a trăit-o întreaga familie, în momentul în care au găsit-o pe Silvia Călinescu moartă în casă.
„În 1995, sora mea, Silvia, a murit la 50 de ani. Între mine și ea era o diferență de 11 ani. Iar tata a plecat, doi ani mai târziu, la 16 mai 1997. A fost cumplit! Sora mea a avut o moarte fulgerătoare. Era văduvă și rămăsese singură. Băiatul ei, Bogdan, era plecat la mare. În 1995 nu prea erau telefoane mobile să ținem legătura. Eu, cu mama și cu tata, eram în vacanță, la Predeal. Când ne-am întors în București, am sunat-o pe Silvia, dar nu răspundea. Am mers și am spart ușa. Ea era moartă în hol, făcuse comoție cerebrală!”, a dezvăluit aceasta pentru sursa anterior menționată.
În ciuda suferinței profunde, actorul nu a renunțat la carieră și a continuat să urce pe scenă, concentrându-se pe rolurile care l-au făcut celebru.
Deși nu a avut o viață ușoară, marele actor s-a ridicat după fiecare lovitură pe care soarta i-a dat-o pe neașteptate. Simțul umorului a fost refugiul său în vremurile grele. Cel mai tare se bucura când vedea că putea să alunge tristețea de pe chipurile altor oameni. A trăit pentru a-i binedispune pe alții și doar așa era fericit și împlinit.
„Pentru mine râsul este o condiție a vieții. Cred că biata mama s-a gândit ca eu să fiu de „râsul lumii”. Există și oameni mai acri, mai închiși, mai mofluzi, iar eu îmi fac o datorie să îi fac să râdă… Eu cred că am să râd și pe lumea cealaltă, acolo, în Cosmos”, spunea, într-un interviu mai vechi, după cum se arată în descrierea lui de pe site-ul Teatrului de Revistă Constantin Tănase.
Află totul despre: "Dădaca" Fran Drescher, o adevărată supraviețuitoare! Povestea cutremurătoare de viață a simpaticei actrițe cu origini românești
Nu putem ști unde a ajuns sufletul lui, dar putem presupune că îngerii râd acum la glumele pe care le face în ceruri. În anul 1997, starea lui de sănătate s-a înrăutățit, dar el tot a continuat să urce pe scenă. În cele din urmă, a fost internat, urmând să își dea ultima suflare în spital.
„Se pare că suferise un infarct. Urca pe scenă susținut, sprijinit, doar ca să joace. Era din ce în ce mai rău. Și, pe data de 1 mai 1997, ne-am strâns toți, pentru că așa a vrut tata, și am plecat la Sinaia. Se simțea foarte rău, se sprijinea mereu de mine. Îmi spunea „ia-mi hârtia asta din mână”, iar el nu avea nimic în mână! Am fost să-i facem o ecografie, doctorul s-a uitat spre mine, vrând să-mi spună ceva. Eu eram terminată. I-am zis că tata este amator de bere și l-am întrebat dacă pot să-i dau. Iar el mi-a răspuns că pot să-i dau orice! Eu tot nu realizam gravitatea. A doua zi l-au dus de urgență la Spitalul Floreasca. Era o mână de om, dar îl dureau toate! Nu mai era tata!”, și-a amintit cu durere fiica lui.
Cert este că a murit făcând ce îi plăcea, după cum au povestit asistentele de la spitalul în care și-a petrecut ultimele clipe. Iată ce a povestit fata lui despre data de 16 mai 1997, ultima zi de viață a marelui artist.
Cu o zi înainte ca actorul să plece pe drumul etenității, parea că se simte mai bine, după cum chiar fiica lui a povestit. În ziua morții lui l-a văzut pentru pentru ulltima oară în salon, cu zâmbetul pe buze, înconjurat de asistente, pe care le făcea să râdă cu glumele lui. I-a spus că pleacă la școala unde preda și urma să revină spre seară. Între timp, din păcate, marele actor a făcut din senin un stop respirator.
„În acel moment am simţit că mă prăbuşesc, cu punga în care aveam supa şi compotul pe care şi le dorise. Am apucat să văd că în patul lui era altcineva. Când plecasem dimineaţa de la spital, era bine, vorbea, şi nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Mi s-a spus că decedase la 16:45”, a povestit Carmen Călinescu.
