Silviu Prigoană a fost căsătorit de 8 ori. Cine a fost prima lui soție

Silviu Prigoană a murit la vârsta de 60 de ani, lăsând în urmă patru copii și multe povești interesante despre viața lui personală. Legăturile sale amoroase au ținut mulți ani la rând primele pagini ale ziarelor și continuă să fie subiect de interes și astăzi, după decesul lui.
Află câte soții a avut Silviu Prigoană și ce s-a întâmplat cu prima femeie pe care a luat-o de nevastă!
Milionarul Silviu Prigoană era cunoscut, în special, pentru relația intensă pe care a avut-o cu Adriana Bahmuțeanu, însă mulți nu știu că ea a fost abia a treia pe lista soțiilor sale. Până atunci, acesta s-a mai iubit cu alte două femei pe care le-a cerut în căsătorie și le-a și făcut neveste cu acte în regulă.
„De câte ori m-am îndrăgostit de cineva, am făcut acte!”, mărturisea afaceristul la „Un podcast mișto by Bursucu”.
Cine a fost prima soție a lui Silviu Prigoană?
Despre Viorica, prima soție a lui Silviu Prigoană, nu se cunosc foarte multe detalii. Se știe că a fost colega lui de clasă și că au fost angajați amândoi la aceeași fabrică, unde bărbatul era muncitor necalificat, în timp ce ea avea funcția de subinginer.
La scurtă vreme după ce și-a pierdut un picior din cauza unui accident de muncă, Silviu Prigoană s-a căsătorit cu Viorica și au conceput împreună doi copii. Honorius are astăzi 34 de ani, iar fratele lui mai mic, Silvius, 33.
Din păcate, anul 1994 i-a adus lui Prigoană o cumpănă uriașă. Cancerul i-a răpit soția, lăsându-l văduv la numai 30 de ani.
„Prima mea soție a murit în 1994, când Honorius și Silvius erau mici. A avut o boală cumplită și în doar șase luni a plecat dintre noi. Am luptat mult atunci, dar n-am avut ce să fac. Partea de transplantologie atunci era în pionierat – nu se făcea așa ceva pe scară largă. Astăzi am fi reușit să o salvăm. Atunci nu am reușit să facem nimic.”, a povestit fostul politician în urmă cu mai mulți ani.
„După ce îți tai un picior, îți îngropi nevasta si îți mai moare și un copil, nu te mai poate dărâma nimic.”
La patru ani de la decesul primei soții, Silviu Prigoană s-a însurat cu Delia Gabriela, dar a divorțat de ea după 5 ani de căsnicie. Deși divorțul din 2003 i-a deschis calea spre alte povești de iubire, niciodată nu a reușit să o uite pe mama primilor săi copii.
„După ce îți tai un picior, îți îngropi nevasta si îți mai moare și un copil, nu te mai poate dărâma nimic. (...) Eram cu nevasta mea pe catafalc în casă și eu mă gândeam ce o să le dau copiilor a doua zi să mănânce. Ăla mic, Silvius, era în pătuț, iar Honorius lângă mine. Nevastă-mea a avut un cancer la ficat, o formă rară de cancer”, povestea afaceristul în podcsatul lui Viorel Grigoriu, în decembrie 2023.
A murit Mirela Petcu Ecobici, la numai 34 de ani. A dus o luptă cruntă cu cancerul
Căsnicia cu Adriana Bahmuțeanu i-a marcat viața
Deși a rămas văduv și a trecut printr-un divorț, Silviu Prigoană nu s-a temut să-și refacă viața. Următoarea de care s-a îndrăgostit a fost jurnalista Adriana Bahmuțeanu, femeia care i-a mai dăruit încă doi copii. Ea a fost cea de-a treia soție a fondatorului postului Realitatea TV, cea de care a și divorțat de 5 ori. Exact! Cei doi s-au căsătorit de 5 ori și s-au separat după fiecare căsătorie.
Povestea lor tumultuoasă și scandalurile dintre ei au fost subiecte de presă foarte mulți ani. S-au dat în judecată în nenumărate rânduri, s-au luptat pentru domiciliul copiilor și bărbatul a ales să nu-i mai vorbească deloc fostei soții.
Adriana Bahmuțeanu regretă că nu a reușit să-l convingă pe tatăl copiilor ei să îngroape securea războiului. Acum, îi pare rău că el a plecat supărat pe ea din această lume. Ultimul lor divorț a avut loc în primăvara lui 2015.
Băieții lor, Maximus și Eduard, au 17, respectiv 14 ani și, din păcate, au rămas orfani de tată mult prea devreme. Copiii locuiau în casa lui Silviu Prigoană, unde afaceristul a stat în ultimii ani cu Mihaela Botezatu, cea de-a patra soție, pe care a cunoscut-o în anul în care s-a separat definitiv de Adriana Bahmuțeanu.

S-a sfârșit a patra căsnicie înainte ca Prigoană să-și găsească sfârșitul?
Părea că în 2015 a ieșit soarele pe strada milionarului. Anul acela i-a scos-o în cale pe Mihaela Botezatu. Le-a făcut cunoștință regretatul Marcel Toader, care le era prieten comun. S-au plăcut și au rămas împreună, iar în 2016 au devenit soț și soție. Ea a fost femeia care i-a redat liniștea în ultimii ani din viață și care l-a făcut să devină din ce în ce mai așezat. De când s-a apropiat de ea, scandalurile în care a apărut au fost din ce în ce mai puține, chiar dacă a continuat să se certe cu Adriana Bahmuțeanu din diverse motive.
Se pare însă că Silviu Prigoană și cea de-a patra soție nu mai formau un cuplu în ziua în care omul de afaceri a murit. Vestea neașteptată a fost dată în spațiul public de Dan Diaconescu, în emisiunea online Cancan Senzațional. Omul de televiziune a dezvăluit că Silviu Prigoană i-ar fi mărturisit înainte să moară că s-a despărțit de ultima soție.

Singura persoană care poate aduce lămuriri despre această situație este însăși Mihaela Botezatu, femeia care i-a fost alături fostului politician în ultimii ani. Momentan, ea nu a făcut nicio declarație în legătură cu decesul lui Silviu Prigoană și a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii. La fel de reținută în declarații a fost și pe vremea când totul era roz în viața lor amoroasă. A vorbit foarte rar despre iubirea lor, dar de fiecare dată și-a lăudat partenerul.
Cei patru copii ai lui Silviu Prigoană vor împărți averea acestuia. Ultima soție nu ar moșteni nimic, după cum spunea chiar afaceristul înainte să moară.
Silviu Prigoană a devenit bunic la vârsta de 58 de ani



Surse foto: Facebook, Youtube, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Click, Peroz, Cancan