Tora Vasilescu s-a născut la Constanța, pe 22 martie 1951, dar a copilărit la Constanța. Doamna teatrului românesc a fost crescută de bunici, mama ei fiind nevoită să muncească la oraș ca să o poată întreține. Bunica ei a fost cea care i-a făcut cunoștință pentru prima oară cu scenă, atunci când a dus-o la o școală din Tulcea pentru a recita o poezie.
"Îmi vine să lăcrimez când îmi aduc aminte de o secvență - un copil care plângea la colțul casei. Și atunci mi se pare că am avut o copilărie tristă, dar locul acela aproape uitat de lume, lângă lacul Razal, era reperul meu de puritate", a mărturisit actrița, în trecut.
Marea actriță a picat examenul de admitere la Teatru de două ori, prima dată în anul 1971. Deși a fost dezamăgită de eșecul său și s-a temut că va trebui să își abandoneze visul și să se întoarcă în orașul natal pentru a munci toată viața într-o fabrică, nu a renunțat. A jucat timp de un an la Satu Mare, alături de actori cu experiență.
În 1976 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, la clasa regretatei profesoare de artă dramatică Eugenia Popovici. Ulterior, a avut reprezentații notabile pe scene Teatrelor Evreiesc și Bulandra din Capitală.
În 1975 a bifat prima apariție într-o producție cinematografică, în filmul "Cursa". Au urmat apoi roluri în "Gloria nu cânta", "Avaria", "Învingătorul" sau "Cuibul de Viespi". S-a remarcat și în telenovele românești celebre precum "Regina", "State de România", "Daria, iubirea mea" sau "Păcatele Evei".
Sursa foto: Imgur
Citește și: Povestea tristă și tulburătoare de viață a Adrianei Trandafir. Ce drame uriașe ascunde actrița
În 1971, pe când era doar o aspirantă la gloria scenei, l-a întâlnit pe Charles Gallo, un soldat american care călătorea ocazional în țări comuniste, între care și România. Destinul i-a adus împreună într-un moment în care artista își plângea amarul în urma eșecului de la examenul de admitere la Teatru, iar Charles își dorea doar să se aventureze pe străzile din Capitală și să afle cât mai multe despre obiceiurile românești.
Când a văzut-o plângând, Charlie a simțit nevoia să o consoleze și așa avea să se înfiripe o poveste de iubire absolut extraordinară, ce nu a ținut cont de barierele lingvistice dintre cei doi îndrăgostiți. Atunci, ea a fost cerută în căsătorie după doar două ore de când l-a întâlnit pe Charles.
"Era superbă. M-am uitat la ea și mi se rupea sufletul. Aș fi vrut să pot face și eu ceva pentru ființa distrusă din fața mea. La doar două ceasuri de discuții, timp în care simțeam că mă îndrăgostesc de ea, m-am trezit vorbind: 'Hai să ne căsătorim, te iau cu mine în Statele Unite, vrei?' (...) I-am cunoscut familia, foarte curând. Stăteam la ei sau călătoream prin toară țara, însoțiți de prietena ei, care traducea dialogurile noastre. A fost o perioadă superbă, în care am învățat multe despre români și România de atunci. O iubeam pe Tora, o adoram", a povestit bărbatul, pentru Revista Tango.
Sursa foto: RevistaTango
Timp de patru luni de zile Tora Vasilescu și Charles au trăit ca și cum ar fi fost ultimele zile din viața lor. Își făcuseră planuri de viitor și voiau să se căsătorească în România. Din păcate, mirajul unei iubiri de basm a fost spulberat la scurt timp, din cauza faptului că Charles se afla ilegal pe teritoriul țării noastre și a fost forțat să se întoarcă în țara natală.
Deși Charles și-a dorit din tot sufletul ca ea să îi fie soție și să înceapă împreună o viață nouă, autoritățile americane nu i-au permis să se întoarcă într-o țară aflată atunci sub jugul comunist, deși el a făcut tot posibilul pentru a finaliza actele necesare căsătoriei.
"Ca ofițer în serviciile secrete americane, avusesem acces la prea multe informații delicate. Dacă statul american afla că stau într-o țară 'comunistă sau instabilă', puteam să ajung la pușcărie și să plătesc și o amendă de 20.000 de dolari. Am încercat să-mi folosesc foate relațiile ca să scap de restricția asta, dar timp de șapte ani după ce ieșisem din Servicii, mi-a interzis să calc într-o țară comunistă, mai ales că încă lucram în US Army. Tot din prudență, Torei nu i-am spus aceste detalii. (...) Când am plecat din România, i-am spus că merg până în Statele Unite doar ca să-mi aduc toate hârtiile pentru ca noi doi să ne căsătorim. Ultima noapte în România am petrecut-o la mare, am dus-o într-un restaurant superb și i-am dat niște bani solistului pe furiș, ca să cânte melodia noastră. Am dansat și i-am șoptit vorbe de iubire, toată lumea era a noastră", a mărturisit Charles, pentru Revista Tango.
La 10 ani de la despărțirea dureroasă, cei doi s-au întâlnit în America acolo unde actrița a participat la un festival de film. Actrița era deja căsătorită cu primul ei soț, Mircea Daneliuc și, chiar dacă Charles a sperat că se poate întoarce la marea ei iubire, era deja mult prea târziu. Doamna teatrului românesc și Charles au avut parte de o relație scurtă, dar foarte intensă, care le-a marcat profund anii tinereții și pe care nu o vor uita cât timp vor fi pe acest Pământ.
Sursa foto: RevistaTango
Citește și: Povestea demnă de filme a "fiului secret" a lui Ion Iliescu. Cine este Mihai Bujor Sion
A avut parte de povești de iubire sublime, presărate cu momente speciale, dramatice și totodată fără de care nu ar fi reușit să devină femeia puternică din prezent. Marea actriță nu a avut șansa de a deveni mamă, totul din cauza unui cumul de factori nefericiți, ce au adus-o în imposibilitatea de a lăsa un moștenitor pe această lume.
În urma unei legături sentimentale din tinerețe, actrița a fost nevoită să facă o întrerupere de sarcină ilegală în anul 1973, realizată noaptea, fără anestezie. "Fredonam ca să nu mă audă nimeni țipând, melodia mea și a fostului meu iubit. A doua zi, la cinci în tren și cu hemoragie, m-am gândit câ l-am avut pe Dumnezeu lângă mine", a povestit actrița.
Nici alături de fostul soț, Mircea Daneliuc (foto) îndrăgita actriță nu a reușit să devină părinte. "Când am intrat la Teatru a treia oară, după ce jucasem un An la Satu Mare, la corp ansamblu, aveam un mare complex... Atunci am rămas însărcinată. Ce era să fac, să-l opresc? Să mă ierte Dumnezeu... Apoi m-am căsătorit cu soțul meu de atunci, cu care am fost zece ani, pur și simplu nu a vrut copil. A spus că nu vrea să-i fie îngrădită libertatea de a lupta într-o societate cu cenzură. Iar o femeie nu poate hotărî de una singură", a declarat actrița, într-un interviu pentru Ok! Magazine.
Sursa foto: Imgur
Tora Vasilescu are zeci de ani de carieră în domeniul actoriei și a iubit scena mai presus decât propriile dorințe persoanale. Și-a dedicat o mare parte din viață publicului său, căruia îi este veșnic recunoscătoare pentru fidelitate și dedicare. Actrița a atins cele mai înalte culmi ale faimei, însă această realizare nu i-a alterat personalitatea, ci din contră, a făcut-o să aprecize și mai mult tot succesul profesional.
"Eram genul la care veneau mașiniștii să se uite din culise ce mai fac în spectacol. Genul care dădea prima bună ziua. La un moment dat, o colegă mi-a reproșat că vin mașiniștii să mă vadă. Deci, am avut mereu deschiderea asta către oameni. Dansam, mă simțeam bine. Eram autentică, domn' le! Ce mai. E calitatea pe care mi-au subliniat-o mulți de-a lungul timpului, nu vreau să mă laud acum", a dezvăluit artista, potrivit Life.ro.
Sursa foto: Facebook
Citește și: Rodica Popescu Bitănescu: află povestea impresionantă de viață a marii doamne a teatrului românesc
În prezent este căsătorită cu Alain Vrdoljak, un cetățean croat. Actrița și soțul ei și-au unit destinele în anul 1994 și pentru amândoi a fost dragoste la prima vedere. Relația lor este una extrem de sudată, iar actrița mărturisește că soțul ei este principalul său sprijin și omul pe care se bazează la orice pas.
"Ne-am cunoscut în anul 1991 și ne-am căsătorit în 1994. De cum l-am văzut m-am gândit: 'Așa un soț mi-ar trebui'. Soțul meu e foarte comod și mă face mereu masochistă că muncesc atât de mult ca să-și scuze conștiința. Aș vrea ca multe femei la vârsta mea să aibă un soț ca al meu", a mai povestit actrița, pentru Ok!Magazine.
Sursa foto: Facebook
Tora Vasilescu a decis să se pensioneze la vârsta de 50 de ani și să renunțe la aparițiile de pe scenă. Actrița mărturisește că nu regretă hotărârea luată și că se simte recunoscătoare că poate privi în spate cu multă mândrie. Actrița locuiește în prezent alături de soțul ei în casa lor din Buftea, acolo unde are grijă ea însăși de grădinile de legume și flori.
"Am renunțat (n.r. la carieră) pentru gena nepoatei de țăran care vrea să se hrănească cu organisme nemodificate genetic, animale fără antibiotice și hormoni. Am 3.500 de metri și îi lucrez singură. Și, în general, lucrez cu plante autohtone. Soțul meu m-a convins să mă pensionez la 50 de ani. Am prins legea veche", a spus Tora Vasilescu, pentru Ok!Magazine.
Sursa foto: Facebook