Tudor Gheorghe s-a născut pe 1 august 1945 în comuna Podari, județul Dolj, într-o familie de țărani. A trăit modest, dar nu i-a lipsit nimic până în adolescență, când a ajuns pe drumuri, după ce tatăl său a fost arestat. Acesta a fost cântăreț la biserică și a fost condamnat politic, pentru că activitatea sa nu era pe placul regimului comunist.
„Am trăit toate stările posibile prin care poate să treacă un om. De la bucuria și exuberanța copilăriei, pe care am trăit-o frumos și adevărat și frumos ca un copil de țară, liber, dar liber cum eram noi pe vremea aia, ca mieii, ca mânjii… Nu aveam nicio opreliște, plecam pe ascuns cu vacile, ne cățăram în toți copacii ăia… Ne era sete, intram într-o vie, luam doi lăstari de viță de vie acrișori… Sugeam din chestia aia și, gata, ne trecea setea.
Ne puneam și sugeam la țâța vacii, direct! Dădeam la o parte un brotac de ăla mic dintr-o apă strânsă într-o copită de vacă și beam de acolo! Mă, nu ne îmbolnăveam, nu aveam nimic!
Ne urcam, vorba aia, în pomi, în zarzări, de când se coceau zarzărele, se făceau mititele, așa, până se făceau gutuile. Din pom în pom săream, adică, nu aveam probleme. Am trăit o copilărie fantastică. Brusc, s-a rupt când a fost tata închis.”, a povestit Tudor Gheorghe.
De fiecare dată când este întrebat de adolescență, artistul vorbește cu aceeași dezamăgire despre acest episod negru al existenței sale:
„Când am trecut din copilărie în adolescență, viața mea s-a frânt. Tatăl meu a fost condamnat politic pentru 22 de ani! Eu cu două surori ale mele, cu mama, țărancă cu două clase, am rămas pe drumuri…”
Nici la maturitate nu a scăpat de metehnele sistemului comunist, căci și lui i-a fost interzis să cânte timp de un deceniu, până la Revoluție. Dar să o luăm cu începutul! Să vedem cum a ajuns să devină artist și ce studii are în domeniu!
A urmat cursurile Liceului Nicolae Bălcescu din Craiova, perioadă în care a reușit să se desprindă de satul copilăriei, iar apoi a fost admis la Institutul de Teatru din București, clasa de actorie. A absolvit această facultate în 1966 și imediat a fost angajat la Teatrul Național din Craiova. Avea pe atunci doar 21 de ani și deci a devenit unul dintre cei mai tineri actori ai acelor vremuri.
Rolul său de debut a fost Paznicul tânăr din „Cocoșul negru”, de Victor Eftimiu. A jucat în comedii și drame, iar cele mai cunoscute piese în care a avut un rol sunt: „Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale și „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca.
A cunoscut succesul abia la trei ani după debutul în actorie, adică în 1969, când a avut primul recital: „Menestrel la curțile dorului”, cu poezii de Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu.
S-a gândit apoi să facă studii suplimentare la Institutul de folclor din București, după care a susținut un al doilea recital: „Șapte balade”.
Comuniștilor nu le-a fost deloc pe plac succesul său, așa că l-au oprit în 1979, în timpul celui de-al treilea spectacol important („Pe-un franc poet”, pe versuri de Ion Luca Caragiale).
Și-a reluat concertele abia în 1992, iar în 1999 a început o serie de spectacole de mare succes. Este vorba despre „Anotimpurile poeziei romanești” în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu. Odată cu trecerea anilor, a câștigat tot mai multă simpatie din partea publicului, care s-a bucurat că nu a renunțat, în ciuda piedicilor puse de sistem.
„Am devenit mai bogat, în sensul că mi-am permis să dăruiesc mai mult din prea plinul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Beneficiarii sunt cei care vin la spectacolele mele.”, a mărturisit artistul într-un interviu.
Tudor Gheorghe se numără printre puținii artiști care se simt mai bine pe scenă decât în cercuri restrânse. A declarat în nenumărate rânduri că nu a acceptat niciodată să cânte la petreceri sau la întâlnirile cu prietenii. Singurul loc în care poate face spectacol este scena, locul lui de suflet, în care se încarcă întotdeauna cu energia de care are nevoie. Iată cum justifică alegerea de a-și desfășura activitatea profesională exclusiv în spectacole de amploare:
„Nici pomeneală! Absolut niciodată nu fac asta. Niciodată! Nu știu a cânta decât pe scenă, sub lumina reflectoarelor, îmbrăcat așa cum se cuvine pentru a-mi respecta publicul. Nu știu altfel a cânta! Nu cânt la zile de naștere, la nunți sau botezuri, la zilele nu știu cărui oraș sau mă rog la evenimente de tipul ăsta. Așa ceva nu există la mine! Pur și simplu!”, a declarat răspicat Tudor Gheorghe.
Nu există așa ceva! Iar ei, adică familia și prietenii, știu asta de ani buni, așa că o asemenea cerere nu va fi niciodată formulată. Repet, nu știu a cânta altfel decât pe scenă, pentru publicul meu.”
Jumătate de secol a împărțit bucuriile și tristețile cu femeia vieții sale, care i-a devenit soție în 1974, la 8 ani după ce au început să scrie împreună o frumoasă poveste de dragoste. A iubit-o nespus pe Georgeta Luchian Tudor, dar prima lună din 2021 a adus o mare durere în sufletul artistului. Atunci a murit ea, la vârsta de 86 de ani.
„Am avut o viață fericită împreună și pentru asta i-am mulțumit și-i voi mai mulțumi încă. Pierderea ei e un lucru dureros pentru mine, dar nu te poți împotrivi nici morții, nici vieții. Ce aș putea face? Să ies în stradă și să mă lamentez? Să mă lovesc cu capul de toți pereții ca să vadă unul și altul cum și cât suferă Tudor Gheorghe? E durerea mea și mi-o macin în felul meu, personal!”, a declarat el în exclusivitate pentru impact.ro.
Totul a început în 1966 și s-a terminat 55 de ani mai târziu, când moartea a răpit-o pe frumoasa lui soție. Acesta nu va uita niciodată clipele frumoase petrecute alături de ea și, mai ales, prima lor întâlnire.
Din iubirea lor s-a născut și un băiat, pe care l-au botezat Adrian. Acesta i-a făcut și bunici înainte ca Georgeta Luchian Tudor să se stingă, așa că au apucat să se bucure împreună de acest rol minunat.
„În anii studenției am întâlnit-o prima oară. Era de o frumusețe absolută și m-a fascinat din prima clipă. Mă duceam de fiecare dată să o văd în spectacole. Când am revenit în Craiova, după terminarea Institutului de Teatru, am reîntâlnit-o. Din toamna lui 1966 și până astăzi nu ne-am mai despărțit.
Ea a fost cel mai important cenzor al meu, m-a învățat să gătesc, să fac din bucătărie micul meu refugiu. Secretul căsniciei noastre e acela că nu am îmbinat niciodată profesia cu viața de familie. Împreună avem un fiu, pe Tudor Adrian, care ne-a dăruit un nepot.”
Alături de soția sa a format o familie bazată pe iubire, sinceritate și respect. Acum, viața lui nu mai este la fel fără ea și a ales să se plângă cât mai puțin de durerea simțită. Chiar dacă inima lui nu mai este completă, reușește să ducă mai departe concertele mult așteptate de public.
„Odată ce mi-a luat-o pe doamna Geta nu mai are ce să-mi mai ia. Mi-am găsit puterea în muncă. M-a ușurat munca, nu e ușor să pierzi pe cineva lângă care ai trăit o viață, peste 50 de ani! Azi, cel mai mult îmi lipsește doamna Tudor. Toate vacanțele cu ea îmi lipsesc, erau unice.”, a mărturisit.
Din fericire, viața lui nu s-a oprit odată cu moartea partenerei sale și a reușit să meargă mai departe, în ciuda golului din suflet. Ce l-a motivat? Nevoia publicului de a primi energia lui bună și încurajările primite de la oamenii care îi iubesc muzica. Unii trăiesc prin spectacolele sale și nu putea să-i dezamăgească.
Iată ce dezvăluire a făcut Tudor Gheorghe despre momentul în care a realizat că trebuie să fie puternic și să urce din nou pe scenă după decesul soției:
„Am primit un mesaj dumnezeiesc la un moment dat, apropo de câți oameni, câți prieteni am, câți dușmani am… Și am primit un mesaj când s-a făcut un an de la moartea doamnei Tudor. Am primit un mesaj extraordinar, de la o persoană necunoscută, un om care a spus: „Domnule Tudor Gheorghe, alinați-vă cât mai repede suferința, să ne-o puteți alina și pe a noastră!”.”
„În niciun caz nu am luat în calcul să mă opresc.”, spunea el într-un interviu acordat pentru publicația Impact în 2021.
Și nu s-a oprit. Acum are 78 de ani și cântă ca în prima tinerețe, fiindcă muzica îi dă putere și încredere să meargă mai departe. Se bucură și în prezent de un public numeros, starea fizică îi permite să susțină concerte, așa că nu există niciun motiv care să îl țină departe de scenă.
„Am analizat situația actuală și am decis că trebuie să continui cu ceea ce eu am numit spectacole liniștitoare. E război acolo, e război dincoace, prețurile sunt cele care sunt, situația e una îngrijorătoare. Și atunci mi-am zis că nu pot urca pe scenă și să le spun oamenilor ceva ce ei știu deja.
Așa că am schimbat paleta. După o istorie a tangoului, o alta a valsurilor, după ce am încercat să fac puțină educație în România educată, propunând un spectacol inspirat din poezia lui Arghezi, acum am ales romanțele.”
În ultimii ani, a decis că trebuie să își aștearnă gândurile în scris, așa că a lansat două cărți și deja lucrează la următoarele publicații. Deși nu se mai află la prima tinerețe, încă are foarte multă energie și îmbină cu plăcere muzica și scrisul.
„Nu pot spune eu cât voi cânta. Cred că am o genă bună, dar nu mă văd cântând și la 90 de ani. În momentul în care voi constata că nu voi mai avea forța necesară, o să las scena și o să mă așez frumos la masa de scris. O să încerc să fac ceva bun și în altă zonă.
Deja mi-au apărut două cărți. Mai am în lucru un roman, dar și o carte de versuri. Am foarte mult de lucru, nu mă plâng! Nu mă simt obligat de scenă. Când voi vedea că nu mai pot cânta, așa cum cânt acum, de pildă, o să am decența și eleganța să nu apar în fața publicului să fac playback.”, a declarat el pentru publicația Playtech.
