Familia lui a făcut tot posibilul pentru a-l susține, iar lupta lor a început în urmă cu mai bine de două decenii, când mama l-a născut prematur. Deși medicii nu i-au dat prea multe șanse la viață, părinții nu au renunțat la el și au sperat ani întregi că puiul lor se va face bine și va fi un copil fără probleme.
„Cinci ani n-am fost înregistrat ca persoană cu dizabilități. Părinții mei au refuzat categoric, sperând să fiu doar un copil care se dezvoltă mai greu.”, a povestit tânărul.
Din păcate, Carol Mărginean nu a scăpat de problemele și încă depinde de ajutorul lor. Acest necaz nu l-a împiedicat să devină un elev de 10, să învețe două limbi străine și să termine o facultate. Este mândria familiei sale care a crezut de la început în el și care încă îi susține visurile.
„Vorbește fluent două limbi străine și a fost cel mai bun din clasă la limba română. De două săptămâni, a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu. Și-a luat licența cu nota 10, iar acum se gândește la master. Numele lui este cel mai lung cuvânt pe care l-a scris vreodată și fără ajutorul cuiva, n-ar putea merge decât de-a bușilea.”, se arată într-un comunicat al DAS Deva.
Carol Mărginean a întâmpinat multe greutăți în viață și s-a simțit neputincios în nenumărate rânduri, mai ales când era mic și încă nu înțelegea ce i se întâmplă. Acum, este puternic și încearcă să nu se mai lase afectat de răutățile din jur.
„Toți copiii puteau alerga, iar eu – nu. Atunci am văzut diferența. Mai ales când colegii au început să mă evite, iar unii fugeau de-a dreptul, după ce li s-a spus acasă că aș putea fi contagios. N-a fost ușor să înțeleg ce se petrece în jurul meu. Dar cu timpul, m-am obișnuit. Când trăiești într-o lume care arată altfel decât tine, înveți să ignori răutățile.”, a mai spus el, citat de DAS Deva.
Când era doar un copil, s-a lovit de provocări prea greu de dus de un suflet inocent, dar s-a ambiționat să le arate celor din jur că este puternic. Din păcate, la grădiniță a avut parte de o educatoare care nu și-a arătat deloc empatia față de el.
„Chiar dacă nu-mi puteam controla mâinile, n-am avut de ales. Educatoarea mi-a spus franc: Ori mănânci singur, ori mori de foame!”, a mărturisit băiatul.
Când a crescut, destinul i-a scos în cale și oameni buni, care l-au acceptat și l-au ajutat să se integreze într-un colectiv. A terminat Colegiul Național Decebal din Deva, la clasele cu predare în limba germană maternă, acolo unde și-a făcut mulți prieteni și nu s-a simțit marginalizat. A îmbinat exercițiile de recuperare cu învățatul și cu distracțiile alături de colegi. A fost inclusiv la petreceri, și-a făcut majoratul și a călătorit cât de mult a putut.
Apoi a urmat facultatea, un mediu complet nou, în care și-a făcut loc rapid. S-a arătat dornic să învețe și i-a încurajat pe colegii lui să creadă în visurile lor, dându-le exemplul său de viață. S-a făcut plăcut destul de ușor, așa că anii de studiu la Facultatea de Drept din Sibiu au fost o plăcere.
„Cei mai mulți dintre colegi interacționau pentru prima dată cu o persoană cu dizabilități. La fel și profesorii. Erau surprinși că răspundeam la seminarii sau că-mi alegeam anumite cursuri opționale. Până într-o zi, când profesorul de Retorică ne-a propus să susținem un discurs. M-am oferit eu. Le-am vorbit colegilor despre persoanele cu dizabilități și despre curajul de a accepta ceea ce nu poți schimba. Am vorbit despre puterea de-a ne respecta și de-a ne iubi așa cum suntem. La final, toată clasa plângea – inclusiv profesorul.”, a mai spus Carol Mărginean.
Nici măcar nu poate ține pixul în mână, dar dorința de a reuși în viață l-a făcut să găsească o soluție pentru a termina studiile. A avut întotdeauna o persoană specială alături, care a scris în locul său la examene. Bineînțeles, a obținut totul prin muncă și pe propriul merit, chiar dacă mare parte din reușita sa i se datorează și mamei, căci despre ea este vorba. Nu l-a lăsat singur în cele mai importante momente și a fost lângă el la orice pas.
„A fost unul dintre motivele pentru care mergeam la școală cu mama. Pot învăța orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susțin examenele oral. Alții, nu. Atunci, mă așezam cu mama în ultima bancă – să-i pot dicta ce învățasem, iar ea să scrie.”, și-a amintit băiatul, potrivit Direcției de Asistență Socială Deva
Tratamentele făcute de-a lungul anilor nu i-au fost de mare ajutor, dar continuă să meargă la recuperare, în speranța că situația se va îmbunătăți pe parcurs. Absolventul are planuri mari, vrea să se înscrie la master și să își facă părinții mândri. Totuși, cel mai mare vis al său ar fi să devină independent și să le ofere acestora ocazia de a trăi o viață cu mai puține griji.
„Din păcate, corpul meu nu s-a împrietenit cu tratamentele. Dar mi-am propus să continui exercițiile de recuperare. Vreau să fac tot ce pot ca să mă desprind de părinți. De 23 de ani, n-am făcut un pas fără ei. La urma urmei, toți avem dreptul la o viață normală – și eu, și ei. Le sunt recunoscător că m-au susținut în fiecare zi – la propriu și la figurat. Poate că de-asta am și ales să fac o facultate de Drept. Ca să dau o șansă și altor copii sau tineri cu dizabilități, ai căror părinți nu-i pot ajuta, să lupte pentru drepturile lor sau – și mai grav – îi abandonează.”, a mărturisit Carol Mărginean.
Tânărul de 23 de ani este un exemplu de putere, curaj și ambiție. În ciuda problemelor deloc ușoare pe care le are, a reușit să parcurgă o facultate și să o termine cu nota 10. Câți studenți sănătoși reușesc oare să obțină această performanță?
Urmareste-ne pe Google News
