Ce prajituri sa prepari pentru Paste

Cuprins
- Fursecuri cu ciocolata sub forma de iepurasi
- Ingrediente pentru fursecurile cu ciocolata:
- Cum se prepara fursecurile cu ciocolata
- Prajitura pentru Paste cu crema de iaurt si piscoturi
- Ingrediente pentru cupele crema de iaurt si piscoturi:
- Mod de preparare:
- Prajitura pentru Paste cu crema de cocos
- Ingrediente pentru prajitura cu nuca de cocos
- Mod de preparare a prajiturii cu nuca de cocos
Fursecuri cu ciocolata sub forma de iepurasi
Fursecurile cu ciocolata sunt un desert usor de pregatit, mai ales daca "convoci" pentru aceasta sarcina si ceilalti membri ai familiei. Spre exemplu, iti poti chema copii sa te ajute sa tai fursecurile sub forma de iepurasi. Cu siguranta se vor bucura sa manuiasca formele si veti petrece un moment in familie de care va veti aminti cu drag.
![]() |
Sursa foto: www.rabbitique.files.wordpress.com
Timp de pregatire: 20 de minute
Timp de preparare: 30 de minute
Dificultate: Redusa
Ingrediente pentru fursecurile cu ciocolata:
- 250 g ciocolata neagra de menaj
- 150 g de unt
- 150 de g de zahar
- 200 g faina alba
- 2 oua
- 2 fiole esenta de vanilie
- 30 de g cacao neagra
- 1 varf de cutit de drojdie uscata
- 70 g zahar pudra
- un praf de sare
Cum se prepara fursecurile cu ciocolata
Primul pas pe care trebuie sa-l faci este sa maruntesti ciocolata si sa o topesti la foc mic, intr-o cratita, impreuna cu untul. Amesteca bine. Cand s-a topit bine, ia vasul de pe foc, adauga zaharul si continua sa amesteci cateva minute, pana se dizolva. Adauga ouale si esentele de vanilie.
Intr-un bol amesteca faina, cacaua, drojdia si praful de sare. Adauga amestecul peste compozitia de ciocolata si omogenizeaza.
Incalzeste cuptorul la 160 °C. Ia o tava si pune o hartie de copt. Unge-o cu unt si tapeteaza cu faina.
Framanta bine compozitia si intinde-o cu un sucitor. Formeaza o foaie groasa de 0,5 mm. Ia formele cu iepurasi si taie compozitia. Asaza-le cu grija in tava, pastrand o mica distanta intre ele, de 2-3 cm.
Coace fursecurile cu ciocolata timp de 20 de minute in cuptorul preincalzit, pana cand inncep sa prinda o crusta rumena. Scoate-le din cuptor si da-le prin zaharul pudra, cat timp sunt calde.
Prajitura pentru Paste cu crema de iaurt si piscoturi
Este un desert delicios si racoros, mai ales ca nu trebuie copt. Un alt avantaj al acestei prajituri pentru Paste este faptul ca poti opta pentru fructele preferate. De asemenea, o poti pregati in functie de numarul invitatilor.
![]() |
Sursa foto: www.rtv.net
Timp de pregatire: 35 de minute
Timp de preparare: 45 de minute
Dificultate: redusa
Ingrediente pentru cupele crema de iaurt si piscoturi:
- 1 pachet piscoturi savoiardi
- 300 g iaurt slab
- 300 g frisca pregatita acasa sau din comert
- 350 g capsune
- 2 linguri de zahar
Mod de preparare:
Curata capsunile de codite si spala-le bine. Pune-le in blender impreuna cu zaharul si mixeaza pana obtii o crema. Taie piscoturile in bucatele mici. Amesteca iaurtul cu zaharul vanilat si adauga si frisca si omogenizeaza.
Inmoaie piscoturile in crema de capsuni si aseaza-le in cupe, alternand cu straturi de piscoturi si compozitia de iaurt si frisca. Dupa ce ai terminat de pregatit cupele, baga-le la frigider.
Tips: Pentru a da savoare desertului poti pune si bucati mici de capsuni printre piscoturi. De asemenea, poti inlocui capsunile cu orice tip de fructe (ananas, fructe de padure, piersici, affine sau kiwi).
Aceste ingrediente sunt necesare pentru patru portii, fiecare avand 362 de calorii.
Prajitura pentru Paste cu crema de cocos
Daca esti amatoare de nuca de cocos, pentru masa de Paste poti pregati o prajitura cu nuca de cocos. Este usor de pregatit si nu necesita coacere.
|
Sursa foto:www.edithkitchen.ro
Timp de pregatire: 40 de minute
Timp de preparare: 30 de minute
Dificultate: redusa
Ingrediente pentru prajitura cu nuca de cocos
- 500 ml lapte de cocos
- 80 g zahar tos
- 85 g ciocolata de menaj alba
- 150 g unt
- 125 g zahar pudra
- 65 g amidon alimentar
- 90 g nuca de cocos
- 1 pachet foi de pandispan de ciocolata
- crema de ciocolata, pentru glazura
Mod de preparare a prajiturii cu nuca de cocos
Intr-un bol adauga 100 ml lapte, amidonul alimentar, zaharul tos si amesteca bine.
Intr-o cratita, adauga restul de lapte si ciocolata alba taiata in bucati mici, pentru a se dizolva mai repede. Pune-le la foc si amesteca in continuare, pana da in clocot. Apoi, dupa ce a clocotit, redu focul si adauga amestecul de amidon. Omogenizeaza bine, pana se ingroasa. Pune si nuca de cocos si amesteca pana se incorporeaza bine. Lasa compozitia obtinuta la racit.
Taie untul bucati mici, adauga zaharul pudra si amesteca bine. Adauga acest continut peste compozitia de nuca de cocos. Mixeaza bine, pentru a se incorpora untul.
Intre timp desfa pachetul de foi de pandispan si pune prima foaie pe o tava dreptunghiulara. Adauga crema. Adauga cea de-a doua foaie si tot asa. Dupa ce ai terminat de incropit prajitura, incalzeste putin crema de finetti si pune-o intr-o punga pe care o rupi la un capat. Orneaza dupa bunul plac si imaginatia ta.
Pofta buna!
Tu ce prajituri vei pregati de Paste pentru cei dragi?


